Pornind de la un autograf:
reîntoarcerea în timp, prilej de verificare dacă am folosit cu succes parcursul…unde să găsim hormonul fericirii…

            Am primit cartea cu titlul „Decemianuarie O panoramă a tradiţiilor de iarnă – judeţul Bacău.  Coordonator, conf. univ. dr. Ioan Dănilă, Ediţia I, Editura „Egal”, Bacău, 2019, referenţi ştiinţifici: prof.univ.dr.Ion Popescu-Sireteanu şi conf. univ. dr.Petronela Savin, cu un autograf care face trimiteri şi-mi dau de lucru – „Distinsului condeier Ion N. Oprea, o reîntoarcere în timp,pentru a iubi iar şi iar tradiţiile româneşti!”, Bacău, 8 august 2020”.

          Cartea primită, înţeleg din prefaţă „are menirea de a corecta imaginea injustă configurată în mintea cititorilor de folclor care au parcurs culegerea „Obiceiuri de iarnă.Folclor muzical din repertoriul copiilor” de Steluţa Popa, Bucureşti, Editura Muzicală, 1981,din care lipseşte judeţul  Bacău”, apoi „sunt evidenţiate resorturile aplicative ale profesionalizării cadrelor didactice, în sensul că viitorii educatori/învăţători/ institutori/ profesori au acceptat cu entuziasm participarea la actul de culegere a producţiilor populare”, precum se făcea şi în trecut, ceea ce pentru băcăuani a fost o provocare în acelaşi sens.La nivelul judeţului Bacău, deşi exista o lucrare tematică extrem de utilă, cum o caracterizează Ioan Dănilă, „Aceea era…Puterea colacilor” Sărbători trăite, sărbători povestite” act de valorificare complexă a patrimoniului imaterial”, coordonatori Petronela Savin,Cosmina Timoce-Mocanu, colaboratori Adrian Jicu,Maria Cuceu, 2017. Decemianuarie a fost altă lucrare, după model tradiţional, model  amintit des şi de subsemnatul în cercetările personale, folosind îndemnul din Anonymus Caransebesiensis „Dictionarium valachico-latinum”, vechi glosar român-latin, cca 1650, publicat de Grigore Creţu, fost profesor la Seminarul din Huşi, în revista „Tinerimea română” publicaţie a Societăţii literare cu acelaşi nume, sub direcţiunea lui Gregorie G. Tocilescu, noua serie,Tipografia Corpului Didactic, vol I, fasc. III, în Grigore Creţu, dar şi în Hronicul vechimei romano-moldo-vlahilor și alte scrieri de Dimitrie Cantemir, în  Ion Creangă, cu poveştile lui, în revista cu acelaşi nume de la Bârlad, în Conu Jean de la Băseşti/Tutova, Iuliu A. Zanne, folcloristul,  în cele zece volume cu „Proverbele românilor”, despre care am scris și eu, de mă trimite profesorul la ele,  ajungându-se la cartea de faţă, structurată pe trei subdiviziuni, – Colinde, Pluguşoare, Sorcove, – producţii culese din teritoriu, plus anexe explicative,puse pe Disc, meritul fiind şi al celor pasionaţi de folclor care le-au cules:Rareş Drăghici, Amedeo Spătaru; Maria –Amelia Ţampău, Andreea Bută, Iustina Cristian,Iuliana Chirilă, Alexandra Iorga; Remus Lupuleasa, Marius Tabarcea, Petruţa Vişeluş,Vasilică Bărboiu, Alina-Mihaela Dănilă, cărora, cum se cuvine, autorul  le-a mulţumit.

          Pentru anularea inechității, învinuirea că la Bacău nu ar prea exista folclor, oameni de bine, din localitate, le-au  prezentat celor de mai sus, studenți,masteranzi, elevi, cadre didactice lucrarea acuzatoare, pentru a le crea motivația psihologică și a-i determina științific, rezultând în final acest Decemianuarie, ba și promisiunea că va urma și alta.

          Cunoaşteţi originea verbului „a mulţumi” – este titlul unuia din eseurile scrise de Ioan Dănilă, reprodus din cotidianul Deşteptarea Bacău, rubrica „Româna pentru toţi”, reprodus şi în anexa la cartea prezentă, pe care îl folosim ca lecţie de conduită pentru cei care primesc ceva, fie şi ca dar, fără ca primitorii să spună un… mulţumesc, altădată, în acelaşi caz, am folsit drept argument didactic-pedagogic literatura în domeniu, am dat şi modele  de scrisori pentru diverse situaţii, culese din volumele semnate de Nicoleta Marinescu, ciclul Ştiinţa informării în întrebări şi răspunsuri, Iaşi, Editura PIM, Iaşi, 2012, Prefaţă conf. dr. Elena Tîrziman Dir.Biblioteca Naţională a României, Postfaţă Jean Michel.

            … Din toată înfăţişarea unui cuvânt atât de sensibil cum este cel din titlu, ne intreresează de fapt doar forma pentru persoana I singular, la indicativ  prezent: „mulţumesc”. Las explicaţia sugerării folosirii lui de către domnul profesor, eu l-am utilizat în cazul celor cărora le expediez şi dăruiesc cărţi şi pentru muncă, bani de editat, tehnologie şi pentru poşta română,  la primirea lor,  uită să spună măcar un mulţumesc.

          Sociologii, la unison cu psihologii, spun că  „Mulţumesc!” face parte din categoria „mângâierilor verbale” şi că la auzul celor trei silabe organismul uman emană hormonul fericirii, în consecinţă, cei ce-l folosesc se pot considera persoane pozitive, îi încurajează Ioan Dănilă, spuse care nu le-a convins pe directoarele Colegiului „Gh. Roşca Codreanu” din Bârlad care la primirea unui colet cu peste 80 de cărţi n-au făcut nici un gest de mulţumire către donator.Ce au învățat elevii lor, personalul angajat din subordine, ne-am întrebat și repetăm nedumerirea.

           Şi argumentează domnul Dănilă, publicistul, ca să mângâie oameni de felul donatorului la care fac trimitere, ca să bată, subţire, obrazul celor care, fără pic de delicateţe, ştiu să uite: „ unii, încrezători, îi acordă puteri excepţionale („Cea mai bună modalitate de a schimba  lumea, Spuneţi „Mulţumesc!”,ne îndeamnă cineva pe internet) sau îl consideră un bun personal de preţ: „Mulţumesc!”este unul dintre cuvintele pe care le iubesc.  Intenţia de a mulţumi produce o energie aşa de puternică, încât simţi că eşti acolo cu totul când o faci”,constată regizorul  Tedy Necula pe blogul său. Se întâmplă însă ca unii să uite „cu desăvârşire trei formule de politeţe: „Bună ziua!”, „Mulțumesc!”,”La revedere!” (Doina Dabija, Flacăra lui Adrian Păunescu, 12 iulie 2019).

            Cu grijă faţă de cultura noastră, reporterul de la Deşteptarea Bacău face şi o trecere în revistă insistând de unde provine  verbul în discuţie. Mă opresc la o altă detaliere. De când spunem „Mulţumesc!”.  Cuvântul cu valoare de interjecţie apare în  „Cartea de învăţătură” tipărită deDiaconul Coresi în 1581, iar „mulţumesc”, în „Noul Testament” din 1648. Parcursul trebuie să fi fost acesta: a) „mulţi ani” (reducerea formulei, frecventă şi azi); b) „Mulţani!” (afonizarea desinenţei –i şi unificarea celor două cuvinte); c) „facerea” verbului, prin dezvoltarea  lui i  ultrascurt în vocală plenisonă şi deplasarea accentului către aceasta (a mulţani); d) trecerea lui a neaccentut la ă (ca băcăuan, din Bacău): (a) mulțăni;  e) „înnobilarea” lui n, simţit ca marcă  de ruralitate (vezi *nireasă, *niere, pentru mireasă, miere), devenit m: (a) mulţămi; f) propagarea lui u către silaba din mijloc, în variantele literare:  (a) mulţumi. (Cu  u se scrie frumuseţe şi mulţumesc”, precizează îndreptarul ortografic din 1932, dar noi pentru că suntem în 2020, când ne şcolim şi virtual, uneori fără a mai vedea cartea, bani să ai,ne oprim aici şi repetăm pentru cartea de faţă ce spunea Jean Michel în postfaţa la cartea despre Ştiinţa informării, şi cartea de faţă este bine centrată pe proiectul formativ pe şi în jurul informației” numai să fie citită şi aplicate dezideratele.

          Cuvânt de largă circulație, pretențios, deși sintetic, „Mulțumesc” din cartea Decemianuarie, 2019, coordonator, conf. univ. dr. Ioan Dănilă, de larg interes cetățenesc, pedagogic și științific, trebuie căutat, citit, înțeles dar mai cu seamă folosit în relațiile cotidiene, ca semn că simțim românește,semn că hormonul fericirii există, la cine?

          Ion N. Oprea, Iași, 12 august 2020.