Tănase GROSU

PORTOCALE VERZI

Motto: ”Viața e o portocală”, În memorian Cesare Pavese
(Replică dintr-un film) Eugenio Montale

Tresar în bula mea de distorsiune,
cu gândul parcurgând câmpurile unificate
ale cerului, pământului, urmelor vitale ….
Cât îmi preumblu privirea, izbit sunt
de foștentul mătăsos și isidios al
unor magnifici arbori, având aninate,
precum giuvaiere de preț, poame de aur parfumat.
Sunt asaltat odorific de izul de nard al frunzelor
lucioase și tămâioase ale absconșilor portocali,
mângâiate ca niște coarde de liră stârnite de siracco.
Of, Doamne, sufletu-mi este o eternă oranjerie.
Pe volute de adieri, zbor pudrat de polen,
depus în straturi de ireale icre stelare,
inserturi și așchii de lumină translucidă;
sincronic, pulsează valsul îndantelat
executat delicat de semințele sub umbrelele păpădiilor.
Pe ambele laturi ale potecii găsesc scările
ca niște catalige albe sprijinite dureros pe ramurile fragile.
În echilibristică, agăţaţi culegători execută libații
sacadate, ritmice, de-a fața-ascunselea cu fructele,
înfășurate în ceardacuri de frunze, contur indefinit.
Ochii-ți, Friedl, mirați, surprinși, aruncă ocheade rapide
și, anxios, portocalele alunecă cu eleganță în traista de pe umăr.
Globurile galben-oranj se asemuiesc pruncilor înfășați
ce se leagănă la pieputul unor tinere mame.
Și astfel, la căderea silențioasă a genelor zilei,
noaptea infuzează penumbre printre camioane.
Privirea-mi obosită îndelung caută chipul tău;
Ce să vezi ? Te regăsesc zglobie, cu broboane, îmbujorată,
acoperit-n joacă de flăcăi cu o mare de oranj.
Fructele, carne vegetală strivită, parcă-ți apasă fortăreața pieptului,
respiri greu, prea nobil încântată, aluneci și mai mult,
dar eu, gelos, întrezăresc doi genunchi fini ca două portocale verzi.
Alerg pe urmele lăsate de remorcă, îmbujorat
şi cu un fir rece de-alungul cămășii irizate de lună.
Cu osârdie noaptea a tras înadins perdeaua baldachinului,
rușinată de gânguritul în cascadă și insiduasele șoapte….
Trupul tău, Friendl, alunecă, alintat și incitat,
peste trupul meu îndrăgostit, sub doruri ce n-au gătat.
Într-un târziu, în adiere, mă-nvăluie narcoza somnului;
visez….. și tot visez mereu…., mereu portocale verzi.
Duhul înflăcărat al iubirii să-l căutăm,
Îndelung invocat, în vasul Petri al sufletelor -ndrăgostite.
Revendic, Friendl, un loc parasidiac în inima ta !
Iubito, n-am devenit un Don Juan, cel-cu-ciorapi verzi
Dragostea-i o risipă ?
*
”Au inima mea,
Ce frumoasă-i dragostea ”
Că eu cât trăiesc,
tot am să iubesc.”
(Cântec popular)