Cum îi cu școala, maică? mă-ntreabă bătrâna.
Te știu profesoară-n sat.
Mă uit și eu așa pe geam…
Văd mulți copii pe-afară.
Bat mingea sau trec spre casă.
Au bani acum.
Poartă-n mână celofane
Din care ciugulesc ca niște vrăbii…
Măcar de nu le-ar mai da pe jos.

Când eram eu copchilă…
Nu știam ce-i ăla ban.
Mâncam dintr-o turtă rece,
Cu vreo colegă o-mpărțeam.
Mama m-o dat la carte
Învățată de bunica:
Fata nu-i bună numa’ de măturat.

Mi-aduc aminte de bunica, maică,
Nu știa o buche, dar știa matematică.
Uite-așa-ți vântura deștili prin față,
Nimeni la socoteli n-o-ntrecea.
Știam și eu a socoti oleacă,
Dar mai tare-mi plăcea
La lucru manual…
Unde s-au dus anii, maică?

Și zi-mi cum îi cu școala asta
Făcută de-acasă?
Învață copiii sau mai mult se joacă?
L-am întrebat pe unul ieri-n poartă:
– Nu faci ore, măi Ionică?
– Mătușă, mi-a zis, azi n-am semnal.

Mi-aduc aminte că de lipseam de la școală
Era vai și-amar: cu bățu-mi dădea la palmă,
Dar știu și-acum după un car de ani
Cine pe unde-a domnit,
Creangă unde-a copilărit.

N-aveam papuci, doar niște ochinci rupte,
Hainele prin tot locul erau cârpite.
După război tare greu a fost.
Omul fără școală nu-i cu rost.
Mă duceam flămândă cu turta-n buzunar,
Așa am învățat tot din abecedar.