Lucrarea premiată – Premiul I – la Concursul național de literatură și jurnalism sportiv, ediția 2020. http://www.cosr.ro/stiri/2020-11-23/concursul-national-de-literatura-si-jurnalism-sportiv-un-condei-numit-fairplay-editia-2020

*
Mulți susțin că gimnastica este un sport de coordonare a corpului, de susținere a echilibrului și de atenție, ceea ce nu se poate nega, dar în același timp este și un joc al profunzimii, al adâncimii sentimentelor, al conștiinței. Ar putea fi numit echilibrul dintre corp, minte și spirit. Ele se contopesc formând un întreg, iar acest întreg este esențial pentru un exercițiu executat excepțional. Pentru ca gimnastica să atingă cote maxime, e nevoie de perseverență, de dedicare, dar, în special, de pasiune. Poate că ar părea că e un sport al mișcării, un clișeu care le definește pe toate, dar, de fapt, este un sport al interiorului. O siluetă fără suflet e ca un ocean fără apă și ca în dans, sufletul și încrederea sunt două dintre ingredientele principale, de fapt, sunt chiar ingredientele secrete.

Acesta este F.A.G. (Federal Academic Gymnastics), una dintre cele mai bune școli de gimnastică din întreaga lume. Se spune că toți cei care intră pe această ușă, vor ieși complet diferiți, vor ieși oameni, în adevăratul sens al cuvântului. Nu vor fi oameni care au învățat să supraviețuiască lumii, ci vor fi oameni care au învățat, mai întâi de toate, să trăiască. Iar aceasta este domnișoara Meriss, antrenoarea echipei de gimnastică. La prima vedere ar părea o persoană rece, riguroasă, poate chiar înfricoșătoare (primul gând care ți-ar trece prin minte ar fi să nu devină antrenoarea ta), dar, de fapt, statura ei dreaptă de gimnastă, corpul ei care ascunde o hartă a unei foste vieți pline de încercări, de eșuări, de reușite și demnitatea câștigată în anii săi de muncă, au îndreptat-o spre astfel de aparențe. O dată ce ajungi să o cunoști, vei vrea să-ți petreci tot timpul alături de ea. E o fire prietenoasă, iubitoare ca o mamă, grijulie, cu un simț al umorului bine dezvoltat și cu o experiență în arta sportului bine definită. Are toate calitățile prin care să poată fi privită drept un bun model pentru următorii gimnaști, drept o antrenoare cu mult tact, disciplină și, să nu uităm, pasiune. Cu toate acestea, este una dintre cele mai severe. Împreună cu gustul de voioșie și de libertate pe care îl transferă copiilor pentru gimnastică, reușește să le trimită și garanția câștigării scopului propus prin perseverență și prin voință.

Pe ușa institutului tocmai ce intră, în grabă, Allyson Christa. Ea e una dintre cele mai bune gimnaste ale domnișoarei Meriss. Învață la acest institut de peste șapte ani și în toți acești ani și-a dovedit abilitățile care o vor intitula, cu siguranță, mai târziu drept o gimnastă profesionistă: concentrare și distributivitatea atenției, nivelul de aspirație ridicat, rezistență la stres, la monotonie și la frustrare. Pasiunea cu care își realizează mișcările se poate simți din depărtare, tenacitatea sa ar putea fi uneori de invidiat, dar atitudinea sa denotă respect, înțelegere și afecțiune. Nu trebuie să spui nici un cuvânt pentru că ea știe deja ce se ascunde în interiorul tău, parcă ar fi un magnet de sentimente. Simte durerea echipei și o vindecă, simte dorința și ajută la îndeplinirea scopului fiecăruia, iar modul în care îi ascultă pe toți, e calitatea prin care Allyson este definită.

Ajunsă în sala de antrenament, le zâmbește colegilor ușor, ridicându-și ambele colțuri ale gurii și lăsându-și puțin la vedere dinții albi ca neaua, după care începe să se încălzească. Face câteva întinderi, câteva rotiri ale brațelor, ale coatelor și ale trunchiului și câteva fandări laterale. Domnișoara Meriss a intrat cu pași repezi, dar grațioși și s-a așezat în apropierea paralelelor inegale. Părul îi era prins într-un coc neîngrijit (probabil s-a grăbit, de obicei e eficientă în toate lucrurile pe care e nevoită să le îndeplinească), stătea cu mâinile în șold, neautoritar și le privea pe fiecare în parte, parcă pentru a se asigura că sunt toate sănătoase și pregătite. După ce le-a inspecatat, le-a cerut să se așeze pe bancă și să-și aștepte rândul la paralele. Era primul an în care participau la jocurile olimpice. În sfârșit împliniseră vârsta de 16 ani și aveau permisiunea să concureze. Allyson, Britney și Lucy au ajuns în finală și, deși concurau una împotriva alteia și de multe ori făceau chiar între ele concursuri la antrenamente și își dădeau toată silința pentru o interpretare perfectă, înainte de toate, erau o echipă, iar echipa este și va fi mereu sursa de inspirație și de curaj, barajul împotriva neîncrederii și bagajul moralic.

Finala se apropia cu pași repezi, se putea simți în aer, vântul mima aclamările mulțimii, ploaia executa eliberări grațioase din nori, iar copacii stăteau inerți, uneori se mai îndoiau ușor la adierea vântului, stresați de mișcările de eliberare, de piruetele și de cercurile interpretate de gimnastele institutului nostru. Cu toate că natura pare că s-a infiltrat în Jocurile Olimpice ale gimnastelor drept susținător și drept atenționare la trecerea timpului, atmosfera devenea din ce în ce mai tensionata în sala de antrenamente. Ar fi posibil ca stresul să le fi măcinat pe gimnaste pentru că păreau încordate și gânditoare. Cum o gimnastă era nevoită să fie mereu cu un pas înaintea vieții și să o trăiască cu rezistență și cu curaj, antrenoarea nu le-a permis prea mult timp să naufragieze pe tărâmul viselor și le-a trezit la realitatea cotidiană. Prima la paralele a fost Clara. Exercițiul ei era susținut de îndemnurile și de recomandările domnișoarei Meriss.

– Picioarele întinse … Nu îndoi coatele … Păstrează forță în brațe și exercit-o asupra barei … Mai multă dexteritate… Menține debarcarea mai bine! Nu mișca picioarele, iar distanța de bar să fie puțin mai mare.

Clara era una dintre cele mai bune gimnaste ale institutului (ca mai toate, de altfel), dar de când a venit a părut că împrăștie cu strălucire în mișcări toată pasiunea sa pentru acest sport. Nu a reușit, din păcate, să se califice în ultima etapă a Jocurilor Olimpice. A avut parte de o căzătură neapreciată de jurați, care a costat-o destul de mult. Spre binele ei, domnișoara Meriss a fost atentă să o prindă, iar Clara nu s-a ales decât cu o mică vânătaie pe brațul stâng, dar în rest fizicul ei nu a avut de suferit. Când a reînceput exercițiul, se putea simți încordarea mușchilor ei, iar flipul său a fost dezagreabil, mișcările de eliberare erau realizate cu mâini tremurânde, aspecte ce au condus-o spre finalul etapei precedente. Totuși, în continuare, este considerată o sportivă de neînlocuit, iar acest aspect nu poate fi negat. După ce a mai lucrat puțin cu ea la aterizare și la eliberări, Lucy și-a primit rândul la paralele. Nemulțumirea antrenoarei a fost pe măsura rezultatului din etapa precedentă, iar dezamăgirea nu a încetat să apară.

-Nu cred că pot să fac asta! îi spune Britney lui Allyson la ureche și se mută pe locul din stânga ei. Se simțea frica dobandită de Britney după reacția domnișoarei Meriss la cele două fete.
-Nu-ți face griji! Doar fă-o cu pasiune și vei reuși! Ai încredere în mine! i-a șoptit Allyson și i-a zâmbit stângaci.
-Allyson, urmezi! a strigat antrenoarea.

Allyson se ridică privind-o încurajator pe Britney. Allyson și Britney se știu de la 5 ani. Sunt prietene parcă dintr-o altă viață. Se cunosc una pe alta ca în palmă. De mici, s-au antrenat împreună. Erau de nedespărțit și încă sunt. Ar părea uneori că sunt o singură persoană, atât în gimnastică, cât și în viața cotidiană. Dacă le-ai pune să realizeze împreună niște sărituri la sol sau niște salturi multiple, răsuciri și flick-flack -uri la bârnă, nu le-ai putea deosebi decât prin trăsăturile fizice. Au o coordonare deosebită, iar exercițiul lor devine întotdeauna unul. Britney se putea mândri cu părul ei blond care îi cădea în valuri peste umerii perfect rotunjiți și pali, iar Allyson, cu părul ei colorat în nuanțe mai deschise sau mai închise maronii. La antrenamente însă Allyson îl purta prins în coc, iar Britney, într-o coadă la spate, aproape de creștetul capului. Allyson se îndreptă spre bare, rotindu-și încet capul și făcând câteva rotiri ale brațelor pe drum. Domnișoara Meriss a privit-o cu ochi aprobatori, răspunzând-i la întrebarea nespusă „Pot să încep?”

Allyson prinde bara cu precizie, execută câteva cercuri corect realizate, continuă cu vreo două mișcări de eliberare și cu piruete, la care antrenoarea îi strigă să piruiteze imediat în mișcări de eliberare pentru a nu pierde din timpul acordat pentru exercițiu. Colegii ei o priveau neîncrezători la realitatea ce se desfășura în fața ochilor lor, la pasiunea cu care mișcările ei prindeau viață, la ecoul din străfundurile sale ce devine materializat. Deși Allyson a auzit-o pe Miss Meriss și a acordat atenție precizărilor ei, atenția nu i-a fost slăbită, iar visul în care dăinuia în acel moment inima ei nu a fost spulberat de cuvintele de recomandare. După o săritură peste bara de jos, în care a prins bara de sus cu o mică zdruncinătură și care a împins-o spre un cerc rigid, pe când se pregătea de o eliberare de pe bara de sus, palmele nu i-au mai asigurat susținerea de bară, iar corpul ei nepregătit încă de eliberare, a împins-o cu putere dincolo de bara mică, izbindu-se ușor de aceasta și căzând cu o bufnitură puternic perceptibilă lângă saltea. Căzuse pe spate. Capul îi vâjâia, iar corpul îi era inert. Își auzea parcă numele strigat, auzea pașii pe saltea a colegilor și respirația întretăiată a antrenoarei nepregătite s-o prindă. Dar nu înțegea nici ce se întâmplă și nu reușea nici să deosebească cuvintele. Se simțea înecată între valurile mării. Privirea începea să i se încețoșeze din ce în ce mai tare, iar furtuna din urechile ei, care îi făcea capul să vâjâie, se întețea tot mai mult cu fiecare clipă. După câteva secunde, simte o mângâiere ușoară. La început a crezut că e un înger, dar, de fapt, era un înger întruchipat în corpul lui Britney. Inima îi bubuia, parcă așteptând momentul prielnic când să îi spargă pieptul, iar stomacul i s-a strâns. Toate simțurile i s-au stins brusc, iar corpul ei a început să i se relaxeze, în timp ce conștiința ei se adâncea într-un abis adânc, până într-un final când ochii i s-au închis, iar frica a absorbit-o.

Când s-a trezit, Allyson era întinsă pe un pat de spital, își simțea oasele grele, iar câteva secunde urechile au continuat să îi vâjâie la fel ca înainte de leșin. Auzea glasuri, două dintre ele îi erau cunoscute. Erau Britney și domnișoara Meriss. Ceilalți au rămas în sala de antrenamente, iar Claudio Ramez a primit rolul de antrenor al echipei domnișoarei Meriss pentru acea zi. După multe insistențe din partea lui Britney, Miss Meriss s-a lăsat convinsă și a primit-o și pe ea să se îngrijească de starea lui Allyson. Retina ei părea să se joace cu lumini și umbre, căci ochii ei nu s-au putut focaliza pe un anumit obiect timp de un minut. Lângă cele două, avea să afle mai târziu era un medic. Era destul de tânăr, i-ai fi dat în jur de 33 de ani, cu pomeții ridicați, cu părul tuns periuță și cu ochi maronii închiși aproape negri. O umbră de oboseală i-a trecut pe sub ochi în conversația cu Meriss. Era înalt și avea o osatură de invidiat. Mâinile îi stăteau ca două prietene gata să îi sară mereu în ajutor, netremurânde, ba chiar cu o siguranță desăvârșită în mișcări. Când Allyson a reușit să deslușească din nou sunetele și cuvintele, a auzit și spusele medicului:

– Gimnasta dumneavoastră este bine! A avut un șoc la căzătură, iar asta i-a cauzat leșinul, dar vă pot asigura că nu este nimic grav! Radiografiile ne asigură că nu are niciun os rupt, dar are o hernie de disc în zona lombară a coloanei. Din această cauză, la impactul cu podeaua, fata nu s-a mișcat deloc, amorțind și dovedind slăbiciune musculară. Hernia de disc se caracterizează printr-o degenerare a structurii și a formei discului intervertebral, comprimând nervii sau măduva din interiorul canalului vertebral. De cele mai multe ori, hernia de disc nu necesită intervenție chirurgicală, iar cazul lui Allyson este la fel de norocos. Cu toate acestea, o vom reține în spital o săptămână, după care va fi externată și va putea reîncepe antrenamentele. Totuși, nu suntem siguri dacă evoluția ei ca gimnastă va avea un sfârșit plăcut pentru că suprasolicitarea și mișcările pe care e nevoită să le exprime prin corp, o pot conduce spre o agravare a situației ei. Nu se știe nimic sigur, dar gimnastica nu cred că ar mai putea fi o opțiune pentru ea, ci doar o pierdere! … Vom trata hernia sa de disc cu un tratament medicamentos, coroborat cu kinetoterapia.

Se lăsase liniștea. Cei trei nu observaseră că Allyson se trezise și le ascultase conversația. Inima ei bubuia, iar ochii începeau să o usture. Își ascundea cu greu lacrimile. Se simțea de datoria ei să rupă tăcerea, așa că a încercat să se miște puțin pentru a atrage atenția. Britney a fost prima care a sesizat mișcarea și s-a grăbit spre ea. Deși obrajii nu îi erau umezi, Britney a simțit că Allyson auzise ce a spus medicul și reținându-și cu greu o lacrimă, o strânge de mână, parcă amintindu-i ca va fi mereu acolo pentru ea. Era o strângere de mână, care îi inspira lui Allyson mai multe cuvinte decât ar putea cineva să rostească într-un timp atât de scurt. Era și o promisiune, și o dorință, și o dedicare, și o amintire, dar mai înainte de toate era o pură prietenie, puntea lor de legătură. Britney s-a întins să o îmbrațișeze cu mișcări suave, șoptindu-i la ureche: „Nu-ți face griji! Doar fă-o cu pasiune și vei reuși! Ai încredere în mine!”. Allyson a zâmbit, iar Britney s-a ridicat, mângâindu-i cu aceeași ușurință părul ca înainte de leșin.

Păreau că zilele de spitalizare nu încetau să se termine. După ce prima se sfârșea, începea o alta, după care încă una și tot așa. Fiecare zi părea a fi copia fidelă a celei precedente. Allyson devenea, din fericire, din ce în ce mai bine. Nici măcar nu simțea dureri de spate ceea ce era un avantaj, dar încă îi răsunau în minte cuvintele doctorului, ca un ecou care nu avea de gând niciodată să se sfârșească „Dar gimnastica nu cred că ar mai putea fi o optiune pentru ea, ci doar o pierdere!”. Britney venea în fiecare zi să îi țină companie după antrenamente. Își făcea temele cu ea, numai pentru a avea mai mult timp de petrecut împreună. Toată echipa îi ducea dorul, iar părerile lor de rău pentru incidentul din acea zi, erau transmise prin Britney. Tot războiul, care se întețea cu fiecare minut din ce în ce mai vulgar în interiorul ei, devenea doar o amintire aproape uitată, când Britney își făcea apariția. Parcă mintea ei se evapora, iar inima ei se umplea de o bucurie desăvârșită la vederea prietenei ei cele mai bune. Îi privea hipnotizată pasul agil, ușor ca un fulg pe podeaua spitalului, dar plin de grația de gimnastă care o caracteriza, iar atunci și-a dat seama că acela era, cel mai probabil, sfârșitul visului ei.

Într-un final, Allyson a fost externată și putea reîncepe antrenamentele. Ceva din interiorul ei era entuziasmat de vestea primită și simțea nevoia de a sări în ca un copil mic căruia îi aduci o înghețată sau o acadea, dar undeva mai adânc putea simți ceva asemănător unui nod în stomac, o frică, o frică de viitor. Nu e vorba că îi era frică de viitor, nimănui nu îi e frică de asta, ci îi era frică de trecutul care s-ar putea repeta pe nesimțite. Iar când doctorul a atenționat-o să aibă grijă și să nu se suprasoliciteze, măcar pentru o perioadă, acea flacără născută în ea, s-a stins pe loc. Și-a dat seama că nimic nu avea să mai fie cum a fost, iar cuvintele medicului încă îi răsunau în cap, ca o voce care e mereu acolo, care nu vrea să te părăsească, acel glas ce nu ar avea șanse să fie șters din memoria cuiva.

Toți coechipierii ei o așteptau cu nerăbdare în sala de antrenament, fremătau și așteptau să fugă spre ea și să o întâmpine cu îmbrățisări și încurajări, dar Allyson nu își făcuse apariția. Echipa începuse să își facă griji, iar cea mai stresată dintre toți era Britney. Se gândea oare ce s-ar fi putut întampla, dacă a pățit ceva sau dacă au chemat-o din nou la spital și dacă da de ce. Cu toate acestea, antrenamentul nu se putea nici amâna, nici anula. Britney a încercat să primească aprobarea de a lipsi câteva minute pentru a merge să vadă ce s-a întâmplat cu Allyson și în ciuda faptului că erau toți agitați și nemulțumiți de acea stare tensionată, domnișoara Meriss nu i-a permis. Cel mai probabil, miss Meriss încerca să nu se bizuie pe talentul și pe pasiunea lui Allyson tocmai din cauza cuvintelor medicului și, în plus, ceva din interiorul ei parcă îi spunea că nu va mai fi aceeași gimnastă ca până atunci. Încercă să alunge amintirea chipului ei și grația cu care împrăștia toată pasiunea ei pentru acest sport, toata dedicarea. Era la fel ca și cum ai încerca să uiți o persoană în care ți-ai pus baza și în care ai crezut cu desăvârșire și oricât de frumoase sau de nepotrivite ar fi amintirile care ramân drept cadou de la acea persoană, timpul nu va da răgaz decât la înțelegere, nu și la uitare.

După antrenament, Britney a venit acasă la Allyson. Parinții ei i-au deschis binevoitori și i-au spus că Allyson este la ea în dormitor și că poate merge la dânsa. Cu un schimb de cuvinte respectuos, dar grăbit între tânără și părinții prietenei sale, Britney a fugit în dormitorul lui Allyson. Fosta gimnastă își făcea temele. Era concentrată și, deși a simțit prezența lui Britney, dezamagită de lașitatea sa, nu s-a lăsat desconcentrată și nu a întors capul.

– De ce nu ai venit azi la antrenament?
– A! Scuze! Teme.
– Poți să păcălești pe cine vrei tu cu asta, dar nu pe mine. Deci, zi-mi, de ce nu ai venit azi la antrenament?

Atunci Allyson a întors capul și a privit disperarea din ochii lui Britney, grija, tremurul ei neexprimat, frica pentru durerea ei fizica, mintală și sentimentală, iar atunci Allyson s-a destins și și-a exprimat sentimentele ferecate în interiorul ei de ceva timp. Și-a exprimat frica, neîncrederea, dorința sa de a renunța, la care Britney i-a răspuns destul de dur, dar cu iubire în glas:

– Deci ai de gând să renunți la gimnastică! OK! Am înțeles. Nicio problema! Care ar fi problema dacă ai vrea să renunți la visul tău de o viață și la toate planurile pe care ți le-ai făcut în minte, pe motiv de o hernie de disc și din cauza unor vorbe ale unui medic care și-a dat cu părerea, nici el sigur de ce rostea? Cu toate astea, ești liberă să renunți! Dar Jocurile Olimpice? A, da! Scuze! Dacă nu mai ești gimnastă, nu poți participa! Ce păcat! Aceasta era dorința ta! Iar acum când ești în finală, după atâtea strădanii, vrei să dai înapoi. Nu credeam că o hernie de disc poate fi atât de zbuciumată încât să îți afecteze și neuronii, nu doar nervii spinali, dar se pare că m-am înșelat și de această dată. Britney s-a uitat la prietena ei care nu a scos niciun cuvânt, nici măcar să o întrerupă, fața i s-a albit, iar când ochii lor s-au întâlnit, Allyson și-a coborât capul. Briteny s-a așezat într-un genunchi și i-a prins fața cu o mână, iar cu cealaltă a scos ceva din buzunar. Uite! Asta e cheia de la sala de antrenamente. Am luat-o de la miss Meriss, dar nu v-a observa. E doar o copie, dar când vei fi pregătită, mergi și antrenează-te. Poți veni o dată cu noi, dar observ că nu ești prea încântată de această idee, așa că vino singură mai spre seară! Dar nu uita! Timpul trece… Mai este ceva timp până la Jocurile Olimpice, dar trebuie să te menții în formă dacă vrei să câștigi. Nu uita că poți conta pe mine și pe toți din echipă! … Până acum tu ne-ai ridicat moralul, acum e rândul nostru!

Britney și-a strâns ușor prietena în brațe, după care a plecat lăsând-o singură cu cheia pe masă și cu o vâlvătaie de gânduri în cap. Acum o dată cu vocea asurzitoare a medicului, răsuna și glasul suav al lui Britney care îi striga disperată să nu renunțe. Era atât de confuză! Ce ar trebui să facă?

Nici următoarea zi, Allyson nu a venit la antrenamente și nici următoarea, iar seara nici nu a îndrăznit să treacă pe la sală. Știa că aveau să o năvălească sute de amintiri. Toți o disperau pe Britney să le spună ce s-a întâmplat cu Allyson, dar acesteia nici nu îi trecea prin cap să le mărturisească adevăratul ei motiv. Totuși, după trei zile de la conversația celor două prietene, Allyson s-a decis să meargă în sală, după plecarea celorlalți. A călcat pe salteau moale și a zâmbit cu naivitate, aducându-și aminte de prima ei zi la institut, când era împreună cu Britney și au început împreună să facă sărituri. S-a îndreptat spre paralele. Le-a atins hipnotizată, privindu-le cu iubire. Încă putea simți încântarea atunci când le atingea. Viața ei, puterea ei, simțurile ei. Aici era una cu pământul, una cu sufletul ei, una cu mintea ei. Conexiunea perfectă! Putea simți cadrul confecționat din oțel și paralele din lemn.

Britney intrase în sală și ea, dar se ascunse după un perete, în umbră. Echipată pentru gimnastică, Allyson sare și încearcă să facă câteva cercuri în jurul barului mic, dar cade pe saltea. Britney și-a ținut respirația o clipă, iar Allyson s-a ridicat și a reîncercat exercițiul. Britney stătea încordată, țipând în mintea ei cuvinte de încurajare de parcă ar fi putut-o auzi. Încercă exercițiul pregătit de ea pentru Jocurile Olimpice, iar după multe încercări neizbutite, după zeci de căderi, reușește și aterizează perfect într-o debarcare cu șurub. Allyson surâde și se îndreaptă fericită spre bancă să bea niște apă, când Britney îi atrage atenția că e acolo:
– Știam că vei veni! Sunt foarte mândră de tine!

Allyson i-a zâmbit și i-a făcut semn cu mâna să vină mai aproape. A îmbrățișat-o, iar Britney putea simți cum inima ei era gata să îi sară din piept, și de bucurie, dar și de frică. Britney a ajutat-o la exercițiile de la bară, exact așa cum făceau când erau mai mici, sprijinându-se și dedicându-se una celeilalte. Următoarea zi s-a antrenat tot seara, împreună cu Britney, care deja obosită după patru ore de antrenament, simțea cum i se închid ochii. Totuși a susținut-o în continuare pe Allyson. La îndemnurile prietenei sale, următorul ei antrenament a fost împreună cu echipa sa, care a fost entuziasmată de revenirea ei după acea perioadă lungă de timp. Miss Meriss a îmbrățișat-o și au început cu toții antrenamentul. După exercițiul puțin stângaci al lui Allyson care dicta pauza luată de fată de la antrenamente, Allyson a fost nevoită să reîncerce atentă la precizările antrenoarei. După ce sfârșește, într-un final, exercițiul, Allyson se îndreptă spre bancă cu o mână prinzându-și spatele, și cu ochii puțin îngustați. A dat din cap către Britney să o asigure că e bine, iar antrenamentul lor a continuat. Treceau zile după zile, iar Allyson cu dureri uneori mai acute, alteori nesesizabile, își perfecționa exercițiul la bare. Își dorea din toată inima să obțină un 10 la fel de frumos ca al Nadiei Comăneci, idolul ei. Muncea zi și noapte, dar încă putea simți frica înăuntrul ei, dar pe zi ce trecea, Allyson devenea din ce în ce mai bună, devotată și atentă. Cu toate acestea, îi lipsea un singur aspect, încrederea, valoare care înainte de accident o caracteriza, iar antrenoarea putea simți tensiunea din interiorul fetei, când aceasta prindea bara. Tensiunea și plăcerea se contopeau într-un amestec inteligibil. Și așa zilele au trecut, iar gimnastele noastre s-au trezit în ziua finalei Jocurilor Olimpice.

Mulțimea aclama și fremăta de nerăbdare să le vadă pe gimnaste. Jurații s-au așezat la locurile lor, sobri, fără niciun zâmbet sau surâs pe chipul lor șters. Uneori mai schimbau câte o vorbă cu colegul din dreapta sau din stânga, dar fețele lor nu trădau nicio emoție, ci doar o sobrietate cutremurătoare. Gimnastele se încălzeau, își vizualizau exercițiul pe care urmau să îl interpreteze. Respirația le era rapidă, dar se susțineau ca o echipă și asta conta cel mai mult. Finala a început. Prima la paralele a fost o fată din Canada, cu un exercițiu excepțional, cu grade de dificultate ridicate și mișcări pline de grație. Mulțimea își ținea răsuflarea la fiecare mișcare dificilă, iar gimnastele priveau încremenite. Aterizarea a fost perfect executată, poate puțin prea apropiată de bare, dar la unele cercuri, gimnasta a îndoit coatele, întrerupând cursul exercițiului din manifestarea sa fluidă. Fata s-a îndreptat spre echipa sa, respirând precipitat, fiind îmbrățișată de antrenoare. Juriul a făcut cunoscută nota: 9,89. Un ropot de aplauze au felicitat exercițiul gimnastei. Allyson s-a întins după sticla de apă. A băut o picătură, apoi a pus-o la loc. Tot mai multe gimnaste își executau exercițiul și primeau note mari, iar Allyson se încorda de fiecare dată când notele se afișau și ofta la fiecare eliberare a celorlalte fete. Mai urma o fată din Germania, după care era rândul lui Allyson. Britney, îngrijorată, s-a apropiat de prietena sa.

– Știu că ești stresată și că ți-e frică să nu cazi din nou ca la acel antrenament, dar ce a fost, a fost. Lasă-l pradă trecutului! Uite, exercițiul tău are o coordonare perfectă, flexibilitatea și atenția necesară, dar îi lipsește ceva ce aveai din plin: încrederea, ba chiar și pasiunea. Acum când simți că vei cădea, îți pierzi și din pasiune, iar toate mișcările tale pierd din îndemânare și nu împrăștie acea emoție pe care numai tu poți să o exprimi. Allyson se întoarce spre ea și o privește în ochi, dar Britney continuă: Exprimă-te în modul tău! Aici e visul tău, viața ta, toată munca ta stă acum scrisă pe acele bare. Golește-ți mintea, vizualizează doar exercițiul, dar mai înainte de toate … Britney întinde mâna, apăsând-o ușor peste inima lui Allyson … Simte!

Allyson este strigată să se îndrepte spre bare. Privirea i se înseninează privind sala de gimnastică, auzind mulțimea fremătând să vadă următorul exercițiu și pe Britney care îi urmărea fiecare mișcare. Ajunsă în fața barelor, închide ochii și aude vocea lui Britney în capul ei: „Simte”. Își începe exercițiul. Se prezintă cu felurite mișcări de eliberare, cercuri de șold libere și giganți. Împrăștie cu strălucire în jurul ei, pasiunea sa prinde viață, interiorul ei pare să fie expus fără jena în exercițiul ei la bare, pare că zboară prinzându-se cu grație în jurul paralelelor, iar mișcările ei devin doar o formă de exprimare, de eliberare, modul vital în care viața-i devine specială, unică. Toți își țin respirația, când ea realizează cu o ușurință neașteptată, mișcările pe care le-a exersat de mult timp. Entuziasmul ei nu încetează să dispară, cu cât ținea mai mult barele în mână, inima îi cânta simfonia pasiunii și brusc nu i-a mai păsat de notele juraților. A vrut sa fie doar ea cu gimnastica, să trăiască, să respire același aer cu aparatele, să se hrănească din izvorul acela dătător de speranțe și plin de promisiuni, cea mai bună cale de exprimare. Debarcarea a fost perfect poziționată față de bare, de o complexitate excepțională și stabilă. Coborârea cu dublu salt întins a creat o forfotă care trăda admirația stârnită de exercițiul plin de dedicare a gimnastei, de uniunea ei cu bara, trupul și mintea ei s-au contopit, lăsând la vedere adevărata sa avere, sufletul ei. Echilibrul nu a fost doar al mișcărilor, ci și al sentimentelor, iar când a apărut nota pe ecran, Allyson a căzut instantaneu în genunchi, cu lacrimi de fericire în ochi. S-a ridicat repede pentru a nu reține concursul, îndreptându-se către echipa sa, care scotea urale și ovaționa din toți rărunchii. Nota 10 pe care o văzuse pe ecran părea ireală, părea un simbol al profunzimii, ca și cum nu mișcările ei ar fi primit nota, ci interiorului ei, poate chiar echilibrul dintre corpul și mintea sa, poate acesta era adevăratul sens al gimnasticii: să fii tu însuți! Toată echipa s-a ciocnit într-o îmbrățișare cutremurătoare, parcă uitând de următoarele două prestanțe pe care Britney și Lucy urmau să le interpreteze, iar Britney cu lacrimi în ochi a strâns-o cu putere la pieptul ei, îngropându-și fața între umărul și gâtul său. Se putea citi fericirea și stresul acumulat pe parcursul ultimelor zile, iar Allyson a simțit nevoia să o încurajeze și pe ea, dar Britney nu era interesată de asta. Era plină de afecțiune și de o euforie interminabilă pentru succesul amicei sale. Britney a luat 9,96, o notă incredibil de aproape de perfecțiune, care a stârnit și ea un ropot de aplauze și de lacrimi din partea echipei.

Echipa nu este doar un grup de persoane care se antrenează împreună, ci sunt o a doua familie pentru că respiră împreună, plâng și zâmbesc împreună, împărtășesc o pasiune cu mult tact și dedicare și învață unul de la altul în fiecare zi. E un univers în care primești, nu doar îndemânare, ci și experiență, echilibru mintal, fizic, spiritual și omenie. Adevăratul sens al gimnasticii este de a fi tu însuți și așa înveți să devii om.