Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Prima scrisoare oficială a lui Eminescu către Veronica Micle

Primit pentru publicare: 21 nov.2015
Autor: Ion IONESCU BUCOVU
Publicat: 25 nov.2015

Prima scrisoare oficială a lui Eminescu către Veronica Micle

 

Suntem în anul 1874, toamna, când Eminescu se mutase la Iaşi ca bibliotecar la Biblioteca Centrală Universitară, avându-l ca rector pe Ştefan Micle, şi venise în contact cu Junimea.

Eminescu în socieatea Junimii citea poeziile lui şi îşi petrecea timpul în discuţii literare cu Bodnărescu, Slavici, Miron Pompiliu şi ceilalţi membri ai societăţii literare. Dar frecventa şi salonul literar al poeteselor care nu avuseseră loc la Junimea, Poni şi Veronica Micle. Pe Veronica Micle o cunoştea de la Viena. Ea era la curent cu tot ce scria poetul, citea Convorbirile Literare, îi aprecia talentul şi-l invitase să participle cu creaţii literare şi la seratele de joia ale Veronicăi. Desigur că pe Veronica o întâlnea prin oraş sau pe la teatru.

În intimidate vorbeau vrute şi nevrute, dar în compania prietenilor şi în special a lui Micle, Eminescu era rezervat în discuţii faţă de Veronica Micle, purtând o aparentă distanţă. Pe 7 noiembrie 1874, la teatru, poetul se întâlnise cu Veronica care îl invită pe poet la seratele ei literare. Astfel pe data de 8 noiembrie 1874, poetul îşi ia inima în dinţi şi-I trimite prima scrisoare oficială: “1874, noiembrie 8 Stimată doamnă, Aseară v-am văzut într-o loje, pe care o ocupaţi la reprezentaţia de binefacere dată în folosul săracilor, în sala societăţii dramatice. Atunci, mi-am amintit de invitaţia primită, de a veni într-o joi la serata d-v literară. Nu merit laudele aduse pentru poezia “Epigonii”. E o concepţie pe care o făurisem încă de la Viena, într-un élan de patriotism.

Trecutul m-a fascinate întotdeauna. Cronicile şi cântecele populare formează, în clipa de faţă, un material din care culeg fondul inspiraţiunilor. Cred că voi putea ceti la salonul d-v, o poezie având un subiect cules din acest material. Primiţi resspectul meu, Mihail Eminescu” Desigur că materialul pentru “Epigonii” fusese luat pe de-a întregul din “Lepturaliul” lui Aron Pumnu, de la Cârlova până la Alecsandri şi îl avea proaspăt în memorie. Poezia “Epigonii” ajunsese foarte cunoscută şi era recitată în public, aproape în toată ţara. Ziarul “Românul” din Bucureşti aducea la cunoştinţă publicului programul unei serate, în care figurau, pentru recitare, pe lângă poeziile “Toporul şi pădurea” de Grigorie Alexandrescu, “Pohod na Sibir” de Alecsandri şi “Epigonii” lui Eminescu. Când Veronica Micle pomenise poezia “Epigonii”, o făcea ca o voce din public, dar şi ca o amică care voia să-l apropie pe poet mai mult de ea.

Femeile erau mai sensibile la creaţiile lui Eminescu. Legenda lui se răspândise repede în publicul cititor. Un faun misterios, plin de tinereţe, care scrie atât de frumos! Cunoştinţa lui personală era căutată peste tot. Nu mai vorbim că poetul primea scrisori entuziaste de la fete necunoscute, de la eleve de liceu ce-i citeau poeziile pe sub bănci, şi chiar de la oameni în vârstă. Ba fetele de liceu îi memorau poeziile şi declamau poezii din creaţia lui. Eu mă întreb însă: acesta să fie prima scrisoare adresată poetei? De la Viena sau de la Berlin să nu-i fi mai trimis poetul nicio scrisoare? Într-o epistolă către un frate de-al lui se interesa de o adresă secretă a unei personae de sex feminin, care credem că nu putea să fie alta decât Veronica Micle, căreia voia să-i scrie. Spunea lui frate-său că imaginea acelei femei nu-i mai dă pace, nu mai poate dormi decât cu chipul ei sub ochi.

De altfel scrisorile celor doi poeţi sunt date publicităţii de Baboianu şi Octav Minar de-abia după moartea profesorului Micle . Restul de scrisori din timpul când trăia soţul ,fie au fost rupte, fie au fost ţinute secret, de fiicele ei Valeria şi Virginia să nu se creadă că Veronica Micle ar fi fost aşa cum o blama toată lumea, o femeie uşoară. Ştim précis dintr-o însemnare a Veronicăi Micle care a fost ultima scrisoare a lui Eminescu către ea. La sfârşitul scrisorii din 16 februarie 1883 adresată ei de Eminescu poeta menţionează: “ Cred că asta e cea din urmă scrisoare ce mi-a trimis-o Eminescu” Dar nu vom şti niciodată care a fost prima! D. Vatamaniuc în “Eminescu în corespondenţă” emitea ipoteza că “în condiţiile în care corespondenţa lui Mihai Eminescu cu Veronica Micle s-ar fi păstrat în întregime, ea ar fi însumat cel mai mare număr de scrisori adresate unei singure persone.” Ion Ionescu-Bucovu

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 40 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5