Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 16 → 2024

PRIN APROAPE… APROAPE! Interviu cu domnul Daniel Mușat Mureșanu

  •                                         PRIN APROAPE… APROAPE!
                      Interviu cu domnul Daniel Mușat Mureșanu, scriitor vrâncean, realizat de profesorii Elizia și Vasile Lefter

 

  1. Domnule Daniel Mușat Mureșanu, vă urmărim de mult implicarea culturală în peisajul urbei de la Milcov. V-ați născut la Iași.  Ați fost adoptat de Vrancea și vrânceni. Aveți în memoria afectivă imagini și trăiri care vă leagă de spațiul mioritic vrâncean. Cum ați ajuns la Focșani și prin ce școli ați trecut până a ajunge să deveniți scriitor?

În primul rând, trebuie să vă anunț că mă simt onorat de a răspunde întrebărilor dumneavoastră! Urmăresc cu interes aceste interviuri. Sunt născut în Iași, la data de 9 Martie 1963, o zi de însemnătate creștină, cunoscut fiind faptul că la această dată sunt sărbătoriți cei 40 de Mucenici din Sevastia. Fac precizarea pentru cititorii noștri că doar m-am născut în Iași, iar toată copilăria și etapele vieții le-am petrecut în Focșani. Așa se face că legătura cu meleagurile mele natale este foarte strânsă. Am început Școala Generală în anul 1970, la fosta școală numărul 3, situată, în acea vreme   la intersecția străzilor Mureș cu Greva de la Grivița. În acea perioadă locuiam cu părinții pe strada Greva de la Grivița numărul 20, adresă care se învecina cu școala mai sus amintită. În anul 1974 ne-am mutat în cartierul Sud și am urmat cursurile gimnaziale, unde activa fostul liceu Pedagogic  (Școala Generală nr. 1 de astăzi, Nicolae Iorga). Aici am avut marea șansă să am profesori de elită ai învățământului vrâncean. De la tatăl meu, care a citit foarte mult și mi-a insuflat dragostea pentru cărți, s-a născut pasiunea mea de a scrie. Dorind să devin învățător, m-am lovit de ghinionul ca în anul 1978, secția Liceului Pedagogic s-a desființat. În cadrul aceluiași liceu s-a înființat secția ,,Filologie – Istorie”. M-am hotărât să urmez această secție și să mă bucur în continuare de domnii profesori pe care în mare parte i-am avut și în gimnaziu. Cu această ocazie îl amintesc cu mult drag pe domnul profesor Gheorghe Zaharia, care mi-a fost și diriginte, doamna profesor Doina Cîmpeanu, de Limba Franceză, regretatul domn profesor de Istorie Vasile Năvodaru, domnul profesor Gheorghe Slujitoru, doamna profesoară de Geografie Stela Pupăză, doamna profesoară de Literatură Universală Doina Văcăreanu, domnul profesor Romică Chiper și Mihai Dediu de Matematică. Am fost așa de mult atras de dascălii mei și de câte ori am ocazia să vorbesc despre dânșii, îi numesc ,,Icoana vieții mele” sau ,,Lorzii Liceului Pedagogic”. După terminarea studiilor liceale, în anul 1982 am fost încorporat la U.M. 01921 Aviație – Focșani. După satisfacerea serviciului militar am urmat cursurile Școlii de Poliție ,,Lascăr Catargiu”, Câmpina. Legat de viața militară pot să vă dezvălui că unii dintre colegii mei au aflat că sunt pasionat de scris și de multe ori eram solicitat să le compun scrisori către iubitele lor. Acest lucru mă amuza, dar în același timp, pentru mine era un exercițiu. 

  1. Carlos Ruiz Zafon susține: „Cărțile sunt oglinzi : vezi în ele ceea ce ai în tine.” Cărți despre Focșani s-au mai scris. Ce credeți că vă individualizează în această bibliografie a municipiului de pe Milcov?

Regretatul domn profesor Gheorghe Zaharia, aflând că pregătesc editarea primei mele cărți, intitulată ,,Strada Mare a Unirii, colț cu Republicii” și că domnia sa este personaj principal într-unul din capitole mi-a spus: ,,Daniele, prin mâinile mele au trecut sute, poate mii de elevi. Toți își amintesc de mine. Tu însă ești singurul care ai scris despre mine.” Marele meu regret este că în luna martie 2018, când am lansat cartea, dumnealui nu a putut participa, iar la scurt timp s-a stins din viață. Scriu doar trăirile mele, transformate în amintiri frumoase, iar toate personajele, locurile și întâmplările sunt reale. Încă de tânăr am dat multă atenție detaliilor, fapt ce acum mă ajută să îmi amintesc ușor despre locuri și oameni și să scriu lucruri care într-adevăr s-au întâmplat. 

  1. V-am întâlnit de mai multe ori în Sinagoga din Focșani. Ați fost un apropiat al regretatului Mircea Rond, președintele Comunității evreiești din Focșani. Ce a însemnat pentru dumneavoastră acest suflet mare prezent la toate evenimentele din Vrancea?

Domnul Mircea Rond, plecat recent dintre noi, a fost o personalitate foarte importantă pentru acest oraș, el antrenându-ne și reunindu-ne în diverse activități și evenimente la care participau oameni de cultură. Domnul Mircea a rămas impresionat de capitolul scris de mine intitulat ,,Sinagoga Evreiască”, mereu mă întreba dacă mai am volume acasă, deoarece mulți evrei, plecați în Israel, le solicită. De asemenea, era surprins de modul cum am povestit fragmente din viața evreilor  care au trăit în Focșani. Așa cum am scris și în carte, copil fiind, am avut un prieten care locuia tot pe strada Greva de la Grivița. Acesta fiind evreu, în anul 1968 a plecat în Israel cu părinții și nu s-a mai întors. Mi-a lipsit foarte mult și de atunci nu l-am mai văzut niciodată. De la el a pornit ideea să scriu ,,Sinagoga Evreiască”. Domnul Mircea Rond a lăsat un gol imens în comunitatea culturală focșăneană și sincer să fiu nu știu dacă cineva îl va mai putea înlocui.  

  1. Revista „Menora” va fi pe mai departe un punct de atracție pentru dumneavoastră?

Da. În paginile acestei reviste, prietenul Mircea Rond mi-a publicat povestioara despre evrei, ocazie cu care mulți dintre dânșii au avut prilejul să o citească. De asemenea, în paginile revistei au fost publicate desene de- ale lui Andrei, care se pregătește să devină student la Arhitectură. La propunerea domnului Rond, în vara anului 2022, am organizat un vernisaj găzduit de Sinagoga evreiască, unde fiul meu Andrei și-a expus lucrările. 

  1. Sunteți un familist convins. Cum educați copiii în spiritul respectului față de tradițiile, valorile culturale vrâncene, naționale și universale?

Familia, pentru mine înseamnă sacralitate. Am fost singur la părinți și aceștia m-au învățat că familia înseamnă stabilitate, respect și credință. Împreună cu soția am crescut și educat 4 băieți în spiritul respectului, al credinței și al responsabilității, insuflându-le cele mai sănătoase sentimente: modestie, empatie și corectitudine. În mare parte cred că am reușit și copiii noștri cred că vor ajunge într-un punct al vieții când vor fi capabili la rândul lor să-și educe proprii copii. 

  1. Domnule Daniel Mureșanu, puțini oameni știu că ați avut o profesie stresantă. Cum ați reușit să faceți trecerea de la viața militară la viața civilă?

Întotdeauna în viață mi-a plăcut să fiu un om corect. De multe ori poate am fost mai sever, dar acest lucru mi-a prins bine atât mie, cât și celor din jurul meu. Deciziile pe care le-am luat nu au fost pripite, ci din contra, foarte bine cântărite. Așa se face că după aproape 18 ani petrecuți în Ministerul de Interne am fost nevoit să mă retrag din activitate în urma unui accident suferit. Luând această decizie, am hotărât totuși să fac ceva bun pentru societate în continuare,  de aceea am ales să cresc 3 băieți din Sistemul de Protecție al Copilului. De la acea hotărâre au trecut 19 ani și rezultatele frumoase se văd, fapt care  mă bucură foarte mult. 

  1. La ce lucrați, domnule Mureșanu? Cu ce proiecte culturale vreți să ne surprindeți?

Am în lucru volumul III al cărții ,,Strada Mare a Unirii, colț cu Republicii”, care se va intitula ,,Vă las vouă.. amintirile mele dragi”. Această carte va cuprinde întâmplări cu oameni pe care i-am cunoscut în viață. De fapt, așa cum am mai declarat și cu alte ocazii, cartea mea este o carte fără sfârșit, pentru că amintirile nu se sfârșesc niciodată. 

  1. Ați scotocit prin nebuloasele orașului Focșani și ați oferit cititorilor o paletă largă de informații despre domenii diverse. Care a fost impactul informațiilor furnizate cititorilor?

 Domnișoara bibliotecar dr. Teodora Fîntînaru m-a numit un ,,Cicerone contemporan”.Întăresc spusele domniei sale și încerc să ofer informații vechi sau noi focșănenilor mei dragi. Asemenea unui ghid, parcurg la pas multe locuri din Focșani, singur sau însoțit de băieții mei Andrei și Cosmin. Constat fapte, le analizez, după care încerc să le prezint cititorilor mei. Pentru că veni vorba de impactul infomațiilor  furnizate cititorilor, vă pot da un exemplu recent. Încă din primul volum al cărții, am scris despre misteriosul mormânt al familiei Bengescu și arătam starea deplorabilă în care se afla. Văzând că timp îndelungat nu se întâmplă nimic, am insistat și în această vară am scris un alt capitol intitulat ,,Domnule general Bengescu, ne puteți ierta că plouă peste oasele dumneavoastră și ale doamnei Zoe?” Scrierea mea a fost preluată de Ziarul de Vrancea. În rândurile mele explicam că domnul general Bengescu se odihnește în cimitirul Nordic alături de soția sa Zoe și sunt părinții îndrăgitei scriitoare Hortensia Papadat Bengescu. Monumentul funerar se afla într-o stare deplorabilă situat la aproximativ 10 metri de mormintele familiei mele. Mă durea faptul că atunci când mergeam la cimitir să mă reculeg la părinții și bunicii mei, mormântul vecin arăta jalnic. M-am gândit că trebuie să fac ceva să atrag atenția. Am scris, și când nu mai speram nimic, am fost anunțat de către consilierul juridic al cimitirului că au început lucrările de reabilitare a monumentului. După aproximativ 40 de zile, monumentul a fost reabilitat și chiar sfințit în ziua de 1 Decembrie, eveniment la care au participat cele mai înalte oficialități administrative. Am rămas totuși cu un gust amar că nu am primit o invitație să particip la acest ceremonial, dar în conștiința mea sunt mândru că am reușit să sensibilizez pe cine trebuia și efectul final a fost cel dorit. Cred că, datorită rândurilor mele, domnul general se odihnește din nou liniștit. 

  1. Gala Galaction evidenția mila și compasiunea urmașilor eroilor români jertfiți pentru unirea și independența noastră „Sărmanii! Ei nu-și dădeau seama că au murit pentru cu totul altceva decât credeau ei că mor! Ce credeau ei că fac și ce-a ieșit.” Ați trăit astfel de sentimente în incursiunile prin istoria Focșanilor și vrâncenilor?

Pentru că tot suntem în luna decembrie aș face o legătură și o întoarcere în timp și mă voi referi la Revoluția din anul 1989. Deși evenimentele m-au prins pe Valea Prahovei, în calitate de elev al Școlii Militare, pot să afirm cu tărie că au murit tineri care au crezut că luptă pentru o cauză nobilă. În urmă cu 2 ani am scris în presa locală, mai precis în  Ziarul de Vrancea, capitolul ,,Decembrie 1989 așa cum a fost – Fără scenariu, fără regie”, unde personaj principal am fost chiar eu. Doar o oră m-a despărțit pe mine și colegii mei de promoție să plecăm la Băneasa, unde trebuia să se pună în aplicare planul diabolic de a fi uciși. Pun întrebarea: ,,Pentru ce credeam eu că mor și pentru ce muream de fapt?”

  1. Ce întrebare ați fi vrut să vi se adreseze și nu ați primit-o?

Aș fi vrut să mi se pună întrebarea: ,,În volumul III intitulat ,,Vă las vouă… amintirile mele dragi” va fi un capitol dedicat distinșilor domni profesori Elizia și Vasile Lefter?

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania