Istoriografia românească a ignorat aproape în totalitate „Romaniile” din evul mediu timpuriu, acele „țări românești” din sudul Dunării pe tot cuprinsul Balcanilor. Un astfel de exemplu, o „țară românească” din vestul Balcanilor, pe locurile locuite de Mauro-Vlahi, a fost Principatul Balșa, cunoscut și sub numele de Zeta, care reprezintă un stat medieval important, fondat în secolul al XIV-lea de Balșa I. Acesta a fost un nobil de origine vlahă, care a condus regiunea geografică Zeta, corespunzând unor teritorii ce fac parte astăzi din Muntenegru și Albania de Nord. Familia Balšić (slavizată mai târziu), fondată de Balșa I, a domnit în Zeta și în zonele de coastă adiacente din 1362 până în 1421, într-o perioadă marcată de declinul Imperiului Sârb. Balșa I, care a trăit între anii 1331–1362, este considerat fondatorul dinastiei Balšić. Majoritatea cercetătorilor sârbi și croați susțin că familia Balšić este de origine vlahă. Acești vlahi, cunoscuți și sub numele de români balcanici, constituie un grup etnic romanic ce trăiește în diverse regiuni din Balcani începând cu epoca Imperiului Roman târziu. Aceștia sunt descendenți ai populațiilor romanizate din perioada Imperiului Roman de Răsărit. Originea vlahă a familiei Balšić sugerează că aceștia își aveau rădăcinile în comunitățile de păstori și agricultori care vorbeau dialecte romanice și trăiau în zonele muntoase din Balcani. În Zeta de Jos (litoralul muntenegrean și nordul Albaniei), familia Balšić a fost cunoscută ca fiind înrudită cu familia Balș din Moldova, familie de români pământeni amintită în hrisoave din secolul al XV-lea. În Zeta, Balșicii „au provenit din vlahi, respectiv morlaci slavizați, care, datorită meritelor ca soldați, au fost ridicați la rangul de nobili și mai apoi au fost numiți domnitori ai Zetei” (Grga Novak, Povijest Splita I, Split, 1978, p. 335).

Familia Balšić, cu certe origini vlahe, a condus Principatul Zeta ca stat independent, controlând teritorii în actualul Muntenegru și Albania de Nord, precum și litoralul Adriaticii, făcând comerț cu venețienii. Ascensiunea familiei a fost favorizată de slăbirea Imperiului Sârb, permițându-le să-și consolideze puterea în Zeta și în zonele de coastă, extinzându-și influența spre sudul Bosniei și Croației, sudul Albaniei și Kosovo. Vlahii din Muntenegru și Albania de Nord, unde a dominat familia Balšić, au avut legături lingvistice și culturale cu alte comunități vlahe din Balcani, inclusiv cele din Grecia (viitorii aromâni), Macedonia de Nord (meglenoromâni) și Serbia. Aceste legături s-au manifestat prin dialecte similare, obiceiuri și tradiții comune. Vlahii erau adesea organizați în comunități autonome, conduse de căpetenii sau cnezi, și s-au impus politic în Balcani. Această structură socială a permis menținerea identității lor distincte și autonomia în cadrul statelor medievale. Familia Balšić, prin ascensiunea sa la putere, ar fi putut beneficia, cu siguranță, de sprijinul și influența acestor comunități vlahe.

Principatul Zeta s-a extins și în zone din Bosnia și Croația, Albania de Sud și Kosovo. Balșa I a fost un nobil și comandant militar în timpul domniei împăratului Dušan cel Puternic (r. 1331–1355). După moartea lui Dušan în 1355, Balșa I a reușit să-și extindă puterea, obținând controlul asupra insulei Mljet. Inițial, a ocupat terenuri deținute de Lordul Žarko în Zeta de Jos, fiind ulterior recunoscut ca „lord provincial” de împăratul Uroš cel Slab (r. 1355–1371). În 1362, fiii lui Balșa I au învins și ucis pe Conducătorul Zetei de Sus, Đuraš Ilijić, consolidând și mai mult controlul asupra Zetei de Sus. Balșa I a avut trei fii: Đurađ, Stracimir și Balșa II, dintre care Đurađ I și Balșa II au condus Principatul Zeta. De asemenea, a avut o fiică, Voisava Balșa, care s-a căsătorit cu Karl Thopia. Balșa Balšić (Balșa II) a fost conducătorul Zetei de Jos din 1378 până în 1385. El a continuat să conducă Zeta, inclusiv Scutari, ca membru al familiei nobile Balšić. Familia Balšić a stăpânit regiunea Zeta până în 1421. În timpul țarului sârb Dušan, Balșa avea în posesie doar o mică localitate, dar după moartea țarului, cei trei fii ai săi au ajuns stăpâni în toată regiunea Zeta în timpul domniei lui Uroš. După moartea țarului Uroš, familia Balšić a condus Macedonia împreună cu familia Mrnjavčevići până în 1421, când în Zeta a ajuns la putere despotul Ștefan. Există și alte diverse teorii privind originea familiei Balšić. Unii istorici consideră că familia este de origine franceză sau italiană, în timp ce majoritatea cercetătorilor sârbi și croați susțin totuși că Balșicii sunt de origine vlahă (Ćirković, Sima. The Serbs. Malden: Blackwell Publishing, 2004).

Cea mai veche mențiune a unui membru al familiei poate fi urmărită într-o scrisoare din 1304, trimisă de Elena de Anjou la Ragusa prin intermediul administratorului său, Matija Balšić. Prima mențiune a familiei în sine se găsește într-o carte a împăratului sârb Ștefan Uroș al V-lea, datată 29 septembrie 1360, care menționează fondatorul său, Balșa. Potrivit savantului Thomas Fleming, Balșa a fost un magnat „destul de obscur” din zona din jurul orașelor Bar și Budva. Mavro Orbini îl descrie în 1601 ca pe un nobil mărunt care deținea un singur sat în zona lacului Skadar în timpul domniei împăratului Dušan cel Puternic. După moartea împăratului, Balșa și cei trei fii ai săi au câștigat puterea în Zeta de Jos, achiziționând pământurile domnitorului Žarko și ucigând voievodul Đuraš Ilijić (Fine, John V.A. Jr. The Late Medieval Balkans: A Critical Survey from the Late Twelfth Century to the Ottoman Conquest. Ann Arbor: University of Michigan Press, 1994).

Familia Balšić a reușit social, ca valahi bogați, să se ridice de la mica nobilime la stăpâni provinciali, creând astfel un stat valah, care cuprindea Zeta și orașele Shkodër, Drisht, Tivar, Ulqin și Budva. Desigur că elitele erau majoritar de origine valahă. Nu este exclus ca populația să fi fost mixtă vlaho-slavă. Ulterior, Balșa și-au extins stăpânirea asupra unei mari porțiuni din teritoriul albanez, devenind șefii celei mai mari entități feudale din nordul Albaniei până în secolul al XV-lea. Centrul administrativ și politic al entității feudale a fost orașul Shkodër, care a devenit un centru economic interregional important. De asemenea, membrii familiei Balšić au fondat și renovat numeroase mănăstiri și biserici ortodoxe orientale. Între 1368 și 1389, familia Balšić deținea propriile nave și opera ca pirați albanezi, fiind tolerată de Republica Veneția datorită atitudinii lor anti-otomane (Schmitt, Oliver Jens. Das venezianische Albanien (1392–1479). München: Oldenbourg Verlag, 2001).

Originea vlahă a familiei Balšić nu este lipsită de dezbateri nici în istoriografia actuală. Unii istorici argumentează teoretic că accentul pe originea vlahă ar putea fi o modalitate de a diminua importanța rolului familiei în istoria sârbă sau de a contesta legitimitatea lor ca și conducători. Alții susțin că identificarea cu o anumită etnie în perioada medievală era mult mai fluidă decât în timpurile moderne, și că familia Balšić ar fi putut adopta diverse identități culturale și politice în funcție de context (Malcolm, Noel. Kosovo: A Short History. New York: New York University Press, 1998). Conexiunile dintre familia Balšić, de origine vlahă și valahii din Balcani sunt multiple și complexe. Familia Balšić, de origine vlahă, a avut legături culturale, lingvistice și sociale cu alte comunități vlahe din Balcani. Aceste legături au contribuit la constituirea unei baze etnico-politice și economice care a dus la ascensiunea și menținerea puterii familiei în Zeta, dar și la integrarea lor în rețelele economice și politice mai largi din Balcani. Interpretarea acestor conexiuni rămâne totuși un subiect de dezbatere în istoriografie, reflectând complexitatea identităților etnice și culturale din regiune. Vlahii au lăsat atunci, când s-au aflat la putere, numeroase urme ale existenței lor, mai cunoscute fiind monumentele funerare numite stećci, construite între secolele XII-XV. Vlahii din Zeta au fost în cele din urmă slavizați și astăzi nu mai vorbesc limba lor, care se asemăna cu limba română. Monumente funerare asemănătoare se găsesc în număr mare și în sudul Bosniei, unde de asemenea au trăit vlahi care au fost în final slavizați (John V. A. Fine, The Late Medieval Balkans: A Critical Survey from the Late Twelfth Century to the Ottoman Conquest, University of Michigan Press, 1994, p. 19).

Inclusiv în politica eclezială și confesională ortodoxă, această familie de vlahi a lăsat o moștenire puternică. În Episcopia și Principatul Muntenegrului, susținătorii dinastiei Petrović-Njegoš susțineau că sunt descendenți din familia Balšić, precum și din dinastiile Nemanjić și Crnojević. Înainte de Al Doilea Război Mondial, familia a dat numele clubului de fotbal GSK Balšić Podgorica (vezi și https://talcuireapocalipsa.wordpress.com/2017/10/08/familii-de-nobili-sarbi-de-origine-vlaha/). Inclusiv stema acestei familii care a condus Principatul Zeta cuprindea un lup, totemul vechilor populații iliro-geto-dace. Cercetarea trecutului acestui Principat vlah Zeta reprezintă un comandament istoriografic astăzi. Principatul este una dintre acele „țări românești” din sudul Dunării care au supraviețuit etnic și politic până în secolul al XV-lea, liderii și nobilii vlahi pierzându-și treptat puterea și identitatea în fața slavizării. Se poate observa o similaritate cu Țaratul românesc de la Târnovo din secolele XII-XIII. Aceste țări românești au colaborat cu frații lor de la nord de Dunăre, conform hrisoavelor vremii. Cercetarea lor face parte din noua paradigmă a etnogenezei românești.

Ionuț Țene