•             Pe baza protocolului secret al Pactului Ribbentrop – Molotov, semnat la Moscova la 23 august 1939, România primește un ultimatum brutal de la U.R.S.S. și este nevoită să cedeze sovieticilor Basarabia și Bucovina de Nord. În aceste condiții,  mulți bsarabeni, printre care și bunicii paterni ai doamnei Emilia-Coralia Pop, Iacob Cojocaru, care locuia la Sturdzeni-Tighina și bunica paternă, Parascheva (Pelaghita), născută în Tocuz, se refugiază în România. Funcționarul Iacob Cojocaru a pus în căruța personală și arhiva românească și au pornit spre România. Au ajuns în România în plină perioadă stalinistă și au avut domiciliul forțat la Vața de Jos, județul Hunedoara. Aici își pierd unica și mult iubita fiică, Lida. Iacob Cojocaru a fost un ”om respectat de toți în comuna care i-a oferit casă și un loc de muncă”, dar, cu toate acestea a murit cu un vis neîmplinit: ”revenirea la România a pământului Basarabiei mult iubite”.
•             Părinții doamnei Emilia-Coralia Pop, Cojocaru Boris din Sturdzeni și Eufrosina Băleanu   ( din neamul boierilor Băleni din Țara Românească, mama ei s-a numit Vrabie Parscheva), de loc din Căușeni s-au refugiat și ei în România, în 1939. Mama, Eufrosina Băleanu a fost asistentă medicală și a lucrat la Mintia, cu copiii refugiați, dar și la Lugoj și Radna,  apoi la Satu Mare. Aici se căsătorește cu Cojocaru Boris, care era contabil la Jandarmeria din Satu Mare. Aici, la Satu Mare se naște Emilia-Coralia Cojocaru, la 1 august 1950. În 1954, familia Boris și Eufrosina Cojocaru, împreună cu fiica Emilia-Coralia, de patru  ani, se mută la Baia de Criș, județul Hunedoara (fostă capitală a Zarandului, localitate vecină cu comuna mea natală, Bulzeștii de Sus, județul Hunedoara). Tatăl, Boris Cojocaru este angajat contabil la Cooperativa ”Moțul”  din Baia de Criș, iar mama, Eufrosina Cojocaru își va exercita meseria de asistent la Dispensarul Medical din Baia de Criș. Au fost bine primiți de moții crișeni, au obținut un teren de aproximativ 20 de ari pe care familia Cojocaru și-a construit o casă, casă în care s-au mutat și bunicii paterni de la Vața de Jos. De altfel bunicii paterni Iacob și Parascheva Cojocaru sunt înmormântați în cimitirul  din Baia de Criș și pe mormântul lor scrie, așa cum și-au dorit: ”Român basarabean”. Am promis (și îmi voi respecta promisiunea) că voi vizita mormintele familiei Cojocaru din cimitirul din Baia de Criș, mai ales că în acest cimitir este înmormântat și fratele mamei, unchiul Victor Dan, care a locuit în Baia de Criș, pe strada Izvorului, Nr. 19.
•             Aici, la Baia de Criș, județul Hunedoara își petrece copilăria și adolescența  Emilia Coralia Cojocaru, care va mărturisi mai târziu: ”Baia de Criș va rămâne un loc magic unde copilăria și adolescența mea vor constitui singurul punct luminos deasupra timpului care brăzdează nemilos uitarea.”.
•             În 1965, în urma examenului de admitere, Emilia-Coralia Cojocaru este înscrisă în clasa a IX-a la Liceul ”Avram Iancu”  din Brad, al cincilea gimnaziu românesc din Ardeal, după cele din Blaj (1754), Beiuș (1828), Brașov ( 1850), Năsăud (1863) și Brad (1869). Emilia-Coralia Cojocaru a făcut parte din ”Generația Centenarului Liceului”, întrucât a absolvit prestigiosul liceu brădean în 1969. Eu am urmat acest liceu începând cu anul 1966, așa încât am fost coleg de liceu cu Emilia-Coralia Cojocaru timp de trei ani (1966-1969). În 12 octombrie 1969 eram elev în clasa a XII-a și am avut bucuria să particip la sărbătorirea Centenarului Liceului ”Avram Iancu” din Brad (1869-1969).
• Emilia-Coralia Cojocaru urmează cursurile Facultății de Filologie din Baia Mare și devine profesor de limba și literatura română. În 1973 se căsătorește cu ofițerul Viorel Pop din Boiereni ( fiul învățătorului Ioan Pop din Boiereni, botezat de Episcopul Iustinian Chira Maramureșeanul) și se stabilește în Baia Mare. Din același sat, Boiereni, localitate componentă a orașului Târgu Lăpuș a provenit și Dr. Gavril Manu de Boiereni, judele superior al comitatului Solnocul Interior, avocat, membru în conducerea centrală a Partidului Național Român din Transilvania. Dr. Gavril Manu de Boiereni s-a născut în anul 1824 (în același an cu Avram Iancu), a studiat la Tg. Lăpuș, Baia Mare, Blaj și Cluj, unde a fost coleg cu Avram Iancu și cu Al. Papiu-Ilarian. În casa din Dej (în prezent pe strada Avram Iancu, Nr.13), Dr. Gavril Manu de Boiereni l-a găzduit pentru scurt timp pe Avram Iancu, în vara anului 1872.
• Doamna Emilia-Coralia Pop va absolvi, la Universitatea de Nord din Baia Mare și secția de etnologie (studiile au durat patru ani, la zi, și au fost finalizate în 1998)
•             Soții Emilia-Coralia și Viorel Pop au un singur copil: Ioana-Liana Pop ( căsătorită Costin, soțul, Iancu Costin fiind din Târgu Mureș). Ioana-Liana Pop a absolvit facultatea de drept, a finalizat doctoratul, a lucrat la Parlamentul României – Camera Depitaților, la Parlamentul European și la Ministerul Muncii și Protecției Sociale ( secretar de stat). Nepoatele soților Emilia-Coralia și Viorel Pop sunt: Nicole-Emilia Zetea, de 17 ani și Sofia-Maria Cazacu, de 11 ani.
• Doamna Emilia-Coralia Pop  a avut o carieră didactică strălucită. În cei 40 de ani de activitate în învățământ a fost profesor, institutor, director, responsabil de comisie metodică, etc. O amplă activitate instructiv-educativă a desfășurat la Școala Gimnazială”Octavian Goga” din Baia Mare.
• A scris: ”7 povești pentru Nicole”, Editura EUROTIP, Baia Mare, 2008, ”Rădăcini ascunse”, Editura Ceconi, Baia Mare, 2014 și ”Liliacul alb”, Editura EUROTIP, Baia Mare, 2016. Despre cartea ”7 povești pentru Nicole”, prof. Violin Bretan a scris: ”Cadru didactic performant, cu o bogată experiență profesională și cu preocupări în diferite domenii ale cunoașterii , doamna profesor Emilia-Coralia Pop a reușit să-și valorifice potențialul creator  pe tărâmul literelor prin reactualizarea unor mituri care stârnesc avântul imaginației și conferă povestirii un caracter insolit”, iar prof. drd. Anca Hendea preciza: ”Împătimită a descoperirii confluenței atât de fragile dintre sacru și profan, doamna profesor Emilia-Coralia Pop încearcă prin lucrarea de față să mențină aprinsă lumina miturilor și legendelor românești, transmițându-le cu mult drag celor tineri. ”7 povești pentru Nicole” reprezintă un volum de proză scurtă adresat cititorului de orice vârstă, care se întoarce, din când în când, spre copilăria lui sau a omenirii, alimentându-se din credințele vremurilor de demult.”
• Cartea ”Rădăcini ascunse” am citit-o cu mult interes. Cunoșteam în parte suferințele românilor basarabeni după cedarea Basarabiei și Bucovinei de Nord sovieticilor. Dar cartea Emiliei-Coralia Pop, scrisă cu talent literar, dar și cu mult suflet se bazează pe informații și realități din propria familie, nu luate din alte cărți, ceea ce sporește credibilitatea celor relatate.
• Politica de deznaționalizare a românilor basarabeni, dramele de neimaginat suferite de aceștia ( deși locuiau pe aceste plaiuri din moși-strămoși), asasinatele, deportările în lagărele din Siberia, confiscarea pământurilor, animalelor și a altor bunuri, toate acestea au fost înfăptuite de autoritățile sovietice staliniste  care s-au instalat în aceste străvechi teritorii românești.
• Mulți români basarabeni, bănuind ce urma să se întâmple s-au refugiat în România. Printre aceștia s-au aflat și bunicii doamnei Emilia Coralia Pop, Iacob  și Parascheva Cojocaru, după cum am arătat. Așa cum mărturisește autoarea, cartea ”Rădăcini ascinse” a fost scrisă pentru că ”nepoatele mele nu știu nimic despre acel pămân românesc și am considerat că e necesar să public sau să scriu despre asasinate, despre românii care au luptat ca acel pământ să rămână românesc. Pentru că istoria și manualele de istorie puțin au adus în fața noastră evenimentele triste de peste Prut”. ” Masacrele de la Fântâna Albă, unde câteva zeci de mii de militari români și-au dat viața pentru pământul Basarabiei, dar și mărturii legate de deportările în lagărele din Siberia, unde a ajuns și unchiul autoarei, sunt crâmpee de istorie regăsite în carte”. Este binevenit și îndemnul adresat tuturor celor care pot oferi informații despre calvarul românilor basarabeni”: ”Suferințele îndurate de neamul meu de peste Prut trebuie scoase la lumină. Din păcate, nimeni nu a amintit decât sumar de marile tragedii care s-au petrecut pe aceste pământuri și poate că depozitarii altor mărturii, luându-mi exemplul, vor așterne în pagină alte povestiri, că acele pământuri din Bucovina de Nord și Basarabia sunt românești și trebuie să se întoarcă acasă”.
• Importanța cărții ”Rădăcini ascunse” pentru istoriografia românească, pentru toți românii a fost subliniată și de domnul Teodor Ardelean, directorul Bibliotecii Județene ”Petre Dulfu” din Baia Mare.
• Pe lângă cărțile scrise, doamna Emilia-Coralia Pop a avut și o bogată activitate publicistică. Exemplificăm cu articolele: ”Un destin împlinit” din volumul omagial ”Gheorghe Pop la ceas aniversar”, coordonator, prof. univ. dr. Nicolae Felecan de la Universitatea de Nord din Baia Mare, ”Teme și motive creștine în lirica religioasă și în proza lui Mihai Eminescu”, Editura Umbria din Baia Mare, coordonator, prof. univ. dr. Constantin Cornita, Universitatea de Nord, Baia Mare, ”Elemente fantastice în povestirile și basmele târzii ale lui I.L. Careagiale”, ș.a.
• Numeroase sunt și participările doamnei Emilia-Coralia Pop la simpozioane literare și la sesiuni de comunicări științifice.  Dar doamna Emilia-Coralia Pop are peste 100 de diplome pentru rezultatele obținute în cercetarea etnologică. Remarcăm și articolele publicate în revista ”Memoria ethnologică: revistă de patrimoniu ethnologic și memorie culturală”. Amintim articolul ”Descântecul – corolarul magicului”, unde sunt analizate descântecele din zonele Certeze, Lăpuș și din Petrova.
• Intelectual de înaltă ținută, dotată cu talent literar incontestabil, doamna Emilia-Coralia Pop, româncă ardeleană veritabilă, urmașă a dacilor liberi, nu-și uită rădăcinile  basarabene, așa cum rezultă și din poezia ”Rădăcini”  din volumul ”Rădăcini ascunse”, pagina 93:
• ”Sunt o mlădiță basarabă,
• Din Căușanii de pe Botna
• Și din Sturzeni și din Tighina,
• A moșilor ce n-au odihnă
• Văzând cum țara se împarte,
• Văzând pământul cum se zbate
• Sub ocupația străină.
• Sunt lacrima mereu ascunsă,
• În inima basarabeană
• A moșilor striviți de jugul
• Muscalului cel nesătul,
• Ce vrea să-nghită-n întregime
• Pământul nostru românesc,
• Desprins din țara sa străbună.
• Sunt umbra unor dragi destine
• Și rătăcesc mereu prin lume,
• Străin la pași și venetic
• Sperând mereu într-o minune,
• Când țara o să se adune
• Și moșii vor zâmbi un pic”.

Prof. Gheorghe Giurgiu, Dej, județul Cluj