Acum citești Turgheniev, eu îl citesc pe Proust,
Îndrăgostiți de timpul care-a trecut grăbit,
Pământul parcă pare, un loc atât de-ngust,
În care te mai caut, dar nu că te-am iubit.

Un fel de căutare, așa cum o citesc,
Când îmi arunc privirea spre stele-ndepărtate,
Și-un cosmodrom de lacrimi, cu pulsul pământesc,
Lansează amintirea ce-n pieptul meu răzbate.

Am ars această vrajă, ideile decad,
Cenușa nu renaște, o, ce concept cinist!
Spre muntele tăcerii – proiect autoCad,
Un ultim Phoenix, pleacă, refugiat și trist.

Dar noi citim poeme și cărți atât de vechi,
Cultura e un spectru. S-ar sparge în bucăți,
Dac-ar lipsi o parte, așa cum e-n perechi –
Întregul se compune, mereu, din unități.