Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 17 → 2025
„Putea să inventeze tot felul de povești muzicale și, în acest sens, era genial.”
Ioan Luchian Mihalea s-a născut la 15 decembrie 1951, la Ocnele Mari, județul Vâlcea și a murit la 29 noiembrie 1993, la București, fiind înmormântat la Cimitirul „Bellu” din Capitală. A fost un cunoscut și apreciat compozitor, dirijor, actor și prezentator de emisiuni de televiziune. A fost căsătorit și a avut un fiu. A absolvit Conservatorul „Ciprian Porumbescu” (astăzi, Universitatea Națională de Muzică) din București. A înființat și condus grupurile Song (1974-1993), Minisong (1981-1993), Cvintetul „Mihalea” (1981-1993) și Bazar (1989-1990). A susținut sute de spectacole și a efectuat zeci de turnee în țară și în străinătate. A prezentat, la TVR 1, spectacolul-concurs de muzică pentru copii „Tip Top Minitop” (1991-1993). Au fost editate discurile vinyl „Grupul coral Song” (1980), „Song 2” (1983) și „Song 3” (1998), precum și compact-discul „Ioan Luchian Mihalea” (2008). A apărut în filmele artistice „Eu, tu și Ovidiu” (1978), „Mireasa din tren” (1980), „Calculatorul mărturisește” (1982), „Cine iubește și lasă” (1982), „Pădurea nebună” (1982) și „Năpasta” (1982). A fost prezent în emisiuni radiofonice și de televiziune, fiind menționat în diverse lucrări de specialitate. A fost distins cu mai multe premii la diferite festivaluri și concursuri naționale și internaționale.- Despre activitatea și individualitatea acestuia, cantautorul Ducu Bertzi mi-a vorbit într-un interviu telefonic realizat la 16 iulie 2018, de la domiciliul său din București.
- – Te salut, Ducu Bertzi!
- – Și eu te salut!
- – Când l-ai întâlnit, pentru prima oară, pe Ioan Luchian Mihalea?
- – Cântam, la câteva vineri o dată, în cadrul serilor de muzică folk de la etajul al doilea al Casei de Cultură a Studenților [Grigore Preoteasa] din București și acolo ne-am întâlnit mai întâi. Știam de activitatea grupului Song și mi-a plăcut mult ceea ce făceau și cum sunau, întrucât prestațiile lor erau peste ceea ce auzisem în muzica corală. Așa că, în toamna anului 1977, i-am spus că vreau să cânt și eu cu ei, dar, știind că apăream în spectacole, el a fost reticent la început, răspunzându-mi că nu are nevoie de vedete și că preferă să lucreze cu oameni de echipă, care să rămână lângă el multă vreme. I-am zis că știu ce înseamnă activitatea în colectiv și că asta nu-mi incomodează programul; dimpotrivă, știam că acolo am multe lucruri de învățat, cum ar fi prezența scenică sau lecțiile de canto și de respirație. Atunci, el m-a primit și, până la începutul anului 1981, când m-am retras, totul a fost minunat.
- – De ce ai plecat?
- – După 1979, când am terminat facultatea și am luat repartiție la o fabrică [Întreprinderea de Mașini Unelte și Agregate] din Capitală, mi-a fost greu să mai ajung la repetițiile grupului. În toamna aceluiași an, am intrat în Cenaclul Flacăra, unde spectacolele începuseră să fie frecvente, iar turneele – lungi și, în aceste condiții, de comun acord cu Oanță, cum îi spuneam lui Mihalea, am întrerupt colaborarea.
- – Ce vârste aveau membrii grupului?
- – Toți erau studenți, majoritatea la [Departamentul de] limbi germanice [al Facultății de Limbă şi Literatură Română (în prezent, Facultatea de Litere) a Universității din București], de aceea se cântau multe piese în limba engleză, preluate din repertoriul negro spirituals, dar și numeroase cântece în alte limbi [portugheză, spaniolă, franceză, germană, italiană, greacă, maghiară, poloneză, chineză, rusă, japoneză, mexicană, cubaneză etc.] sau provenite din folclorul românesc – toate în adaptări speciale ale lui Mihalea.
- – Pentru el, a fost dificil să armonizeze individualitățile din grup?
- – Cei mai mulți se aflau la începutul activității muzicale, foarte puțini fiind la conservator, dar el nu urmărea, în primul rând, rigoarea, ci libertatea de exprimare; de aceea, prefera să lucreze cu neprofesioniști, pe care să-i modeleze în spiritul ansamblului coral. Dar au fost și studenți la [Facultatea de] Actorie [a Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică (astăzi, Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică) Ion Luca Caragiale din Capitală], a căror experiență a fost folosită în cadrul grupului.
- – Mihalea era un tip sever sau apropiat de voi?
- – Și una, și alta. La repetiții, unde se muncea foarte mult, impunea o seriozitate maximă; ne întâlneam în fiecare marți, vineri și duminică, între orele 17,00 și 20,00, după care, în ultima zi, începea discoteca studențească, unde nu ne dădea voie să mergem, pentru a nu ne amesteca cu oricine. Însă, cu spiritul lui glumeț, făcea, din când în când, și glume care destindeau atmosfera.
- – Cum îl apreciezi din punct de vedere al pregătirii muzicale?
- – Era extrem de competent și s-a dedicat total grupurilor pe care le-a întemeiat și condus, de aceea a și avut reușite extraordinare.
- – De ce crezi că Song s-a impus cu atâta pregnanță?
- – Principalul nostru atu, datorită căruia am câștigat toate festivalurile și concursurile la care am participat, a fost prospețimea, în timp ce toate celelalte formații corale nu ieșeau din tiparele clasice, cu evoluții sobre și statice. Noi apăream îmbrăcați în blugi și cămăși albe, iar fetele în ii, și asta crea un aer de lejeritate și relaxare. Apoi, repertoriul nostru era foarte complex, de o mare diversitate, cu piese vivace sau de mare profunzime, care plăcea la toată lumea.
- – Dacă Mihalea ar fi depășit momentul fatidic al dispariției sale, crezi că ar mai fi avut oportunități de expresie și după 1989, când au apărut atâtea posibilități de refulare?
- – Cu siguranță, fiindcă avea mai multe proiecte de perspectivă – în primul rând, grupul Minisong, unde părinții se înghesuiau să-și înscrie copiii –, dar și Song-ul, care își primenea, în permanență, efectivul, sau Cvintetul Mihalea, la fel de drag lui. Așadar, putea să inventeze tot felul de povești muzicale și, în acest sens, era genial.
- – Care crezi că e moștenirea sa cea mai importantă?
- – Înainte de toate, grupul Song, unde ne-a adunat atât în plan artistic, cât și ca prieteni; deși eram veniți din toate colțurile țării, alcătuiam un tot unitar și am rămas la fel de apropiați, chiar dacă, acum, suntem împrăștiați prin toată lumea.
- – Îți mulțumesc pentru concursul dat în tentativa de a reînvia memoria unui mare artist.
- – Cu tot dragul!
- Florin Bălănescu
Articole asemănătoare
- „Eram obligați la o anumită rigoare, dar ea era necesară.”
- Festivalul Concurs de Muzică Sacră, ediția a VI-a, 29 martie 2025
- Luminiţa Amariei, Invitație la o lansare poetică
- Botoșani. ,,Noaptea albă a Galeriilor” – ediţia a II-a
- Concert extraordinar de colinde al Coralei „Armonia” din Constanța la Botoșani, 18 Dec. 2024
Drept de autor © 2009-2025 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania