Pe masă se puseseră deja aperitivele.
Nae Ostafie crezând că nu-l vede nimeni strecură în pungă câteva felii de salam și caș .Florica văzuse furtișagul, dar tăcu mâlc, știind cât de sărac este consăteanul ei cu cinci copii mici.
Natura părea un monstru cu cap de balaur și gheare de vultur. Cineva nevăzut arunca bulgări mari de zăpadă în oamenii tupilați  sub crengile de foioase. Cădea dușmănos o ploaie cu gheață și ouă de șerpi.
Speriați de Clocotul cazanului cu smoală, cei prinși  pe munte implorau Cerul să se îndure și  de data aceasta.
Asemenea unor maimuțe, cinci siluete treceau de pe o creangă pe alta spre uimirea delurenilor surprinși de schimbarea vremii pe munte. Cristinel striga semenilor să nu e sperie de holograme. De jos din Vale, se auzeau bocete. Doi oameni muriseră striviți de căderea unui copac secular. Cei doi începuseră să- l taie.
Preoții de la cele trei biserici așteptau la Biserica Sfinții Voievozi în regim de urgență din cauza Covidului. Era Ordin de la Prefectură. Orice defunct trebuia înhumat în trei ore de la deces. Lumea  era speriată de molimă.
Mai tot omul, sărac sau avut avea  pregătite pungi pentru a duce pomană la cei dragi. Strigă la ei, dar apucaseră să golească pungile. Bieții delureni ,amărâți strângeau la piept ce mai rămase din ghiveciul cu mâncare de la pomană. Javrele se lingeau pe bot și rodeau pulpa de pui.
Calicul satului Sofronie Țârel  scoase pe furiș punga de plastic și goli farfuria cu aperitive.  În aceeași pungă aveau să poposească și celelalte bucate. Vecina Gherghina îi șopti că nu sunt citite de preot.
La ora anunțată, își făcură apariția și cei trei unși ai lui Dumnezeu fără de care înhumarea nu era legală, chiar dacă era parafa medicului legist. Mai mult un pretext de a face fonduri. Cei de la mese  imediat se ridicară în picioare ca să asculte slujba de pomenire. Sătui de la pomenile anterioare, preoții binecuvântară bucatele , rostind creștinescul „Dumnezeu să-l ierte”. Între timp ,bucatele pentru acasă erau deja puse în casolete.
Nici nu au plecat bine oamenii Bisericii și farfuriile s-au golit. Unii abia au gustat. Cu gândul la copiii flămânzi, au răsturnat farfuriile în pungi , zicând Bogdaproste încă o dată.
La munte iarna și primăvara se întunecă repede.
Din vârf de deal, Cristinel zări haita de câini, strigă la ei, dar faptul era deja consumat.
Vântul de februarie era aspru. Lemnele erau pe terminate și molimele nu se mai terminau. Doar tinerii umblau prin pădure cu speranța de a găsi sub zăpadă plăpândul ghiocel cu ajutorul căruia să frângă inima iubitelor.

VASILE LEFTER, MEMBRU UZPR