După o noapte de petrecere cu dans și socată stată din fiert, fetele și Rafaliții adormiră pe iarbă în ultimele acorduri ale țambalului. Celelalte cinci perechi fură oprite în deal de o viitură ivită din senin. Scăparea veni din cățărarea în copacii uriași.
Dimineață, delurenii care plecau la câmp au rămas uluiți de cele cinci perechi intrate în moarte. Nimeni nu știa cum s-a produs nenorocirea.
Trecătorii priveau spre cer și se închinau, rostind rugăciuni fierbinți aprinzând candele. Nebunul Delurenilor striga pe drum:
– Iartă-i ,Doamne, pe acești nemernici!
Nimeni nu mai ieșea din casă. Frica se cuibărise în mintea fiecărui delurean. Noaptea, ferestrele zăngăneau, iar morții din țintirim încercau ușile și geamurile caselor. Primăria ceru ajutorul forțelor de ordine și protecție.
Cine trecea prin locul groazei unde fuseseră uciși doar logodnicii se cutremura. Ultimii bătrâni ai satului mai văzuseră așa ceva în timpul războiului și se vorbea de vampiri. Oamenii au crezut că sunt născociri bolnave. Cele cinci perechi ziceau preoții au fost pedepsite că și-au unit trupurile fără cununie. Tinerii din sat au început să se teamă de acest păcat. Cristinel îi puse în gardă și pe cei din deal. Preotul chemat să-i cunune era în mare dilemă. Miresele erau creștine, dar mirii erau din lumea fantomelor. Cine putea să-și asume asemenea blasfemie?
Cristinel veni cu o idee ciudată. Propuse ca preotul Ghinea să zică textul slujbei, iar el să repete și să pună pirostriile , ținând mâna pe patrafirul preotului curajos.