Recenzie
Accidentul- roman, 250 pagini
Autor: Mihail Sebastian
Editura: Adevărul Holding, 2009

Cunoscut îndeosebi pentru piesele sale de teatru, Mihail Sebastian, pe numele real, Iosif Hechter, oferă în Accidentul o mostră de dragoste specifică primei tinereți, ceea ce încadrează povestea ca invitație la lectură și pentru adolescenți, deși personajele principale, Nora și Paul, o profesoară de franceză și un avocat, se învârt în jurul vârstei de 30 de ani. Numai că lipsa de experiență, stângăciile, timiditățile și confuziile pe care le trăiesc într-o dinamică pe care nici ei, până la sfârșit, nu și-o lămuresc dacă este îndrăgostire sau nu, îi recomandă ca pe niște adolescenți întârziați, a căror evoluție emoțională scriitorul o surprinde cu o precizie de ceasornicar. Contribuie la asta descrierile cu puternic impact vizual( natura, orașele, interiorul cabanei, acțiunile cotidiene), uneori lente, prelungite parcă prea mult, din dorința de a reliefa, prin ele însele, noutatea ce se naște, ca un incident, în viața protagoniștilor:
– Vrei să fie adevărat?, întrebă ea în șoaptă.
– Vreau să dureze. Să nu se termine. Să nu mă întorc.
– Unde?
Este cartea in care o noapte petrecuta cu o străină (ce se va dovedi inventiva si voluntară) se suprapune peste o lună de absență a (încă) iubitei Ann, aruncând personajul masculin într-o stare nedefinită, neîncercată pana atunci si de la care nu poate și nu vrea sa se sustragă:,, Să nu mai plecăm niciodată…să nu mai ajungem niciodată”. Este o dinamica a conexiunii la toate nivelurile stăpânită voit sau nu de către Nora, care, și ea pierdută în mirajul noilor emoții(,, Ce fel de cinci? Suntem dimineața? Suntem seara? „, se întreabă in fața pendulei care arata ora) si care pe Paul îl conține invariabil, depășindu- l chiar. : – Mie mi-e totuna! Merg unde vrei, merg cat vrei”.

Scris dintr-o perspectivă alternantă între cele două ființe legate de la început prin ceva puternic și inexplicabil, într-un stil simplu și foarte senzitiv (simțim și noi cum ghetele apasă greu pe glezne), unde cuvintele, atent alese, ating puncte bine ascunse ale personalității umane pe care numai o conexiune naturală și neforțată o poate provoca, romanul aruncă dintru început, cititorul, într-o atmosferă de suspans și mister rostogolită până la sfârșit, odată cu sentimentele ce escaladează treptat între cei doi. Naratorul alunecă miraculos de la perspectiva obiectivă la exprimarea clară, directă a propriilor personaje, alternând fin, dar ferm descrierea cu acțiunea, dar și cu dialogul fluid, apropiat de vederea și auzul nostru prin structura simplă, spontană, a enunțului scurt, oarecum logic, concret, în paradoxul stilistic. Eroii se cunosc printr-o întâmplare ce aduce dramatism și tensiune aparentă, încă de la început: într-o seară de decembrie a anului 1934, cea în care Paul împlinea 30 de ani, Nora alunecă din tramvaiul cu care mergea de obicei spre locuința sa din bulevardul Dacia, iar el se nimerește prin preajmă, ajutând-o să ajungă acasă. Devenim, astfel, părtași ai unui moment de hazard care clatină viața celor doi tineri, în special pe cea a bărbatului pe care îl găsim într-o veșnică nevoie și căutare a lui Ann, pictorița pe care o numește iubita lui și pe care nu mai știa de când nu o mai văzuse, de când îl părăsise. De fapt, știa: 23 de zile, 8 ore și 26 de minute, dar, recunoscându-și iubirea asumată pentru aceasta, orice clipă fără ea capătă amploare, aproape dizolvându-se în incertitudine. Despre viața amoroasă a Norei Munteanu avem doar câteva linii vagi, create cu scopul de a creiona un portret cât mai clar al lui Paul, prin detalii semnificative: vocile, modurile diferite de a face nodul la cravată prin care un oarecare Grig , rătăcit în viața ei, se deosebește de celălalt, despicând astfel filonul emoțional al cititorului, autorul impunând importanța lui Paul în economia cărții. Acesta, amabil și voluntar, dar distant după noapte petrecută din întâmplare în viața celei pe care o salvează, pleacă, fără cuvinte și doldora de întrebări despre unde e Ann, construindu-se, voit, așa am simțit eu, un soi de dezechilibru și de nedreptate între sinceritate și transparența Norei și rigiditatea, trădată pe parcurs de fraze scurte, scăpate înaintea gândului, a polului masculin, ce pare că s-a aflat acolo, fără voia lui. Căci, de a doua zi, lumea se schimbă pentru tânăra profesoară, deși toate elementele peisajului citadin ( subliniate prin exprimări, scurte, concise, îndulcite pe alocuri printr-un epitet-două, bine plasate) cu care era familiarizată, aproape interiorizându-le, rămăseseră, invariabil, la locul lor. Și tot ea, volubilă și curajoasă, este cea care preia inițiativa în ceea ce simțea deja a fi fost ceva cu totul altfel decât până atunci, scormonind în viața și casa lui Paul și invitându-l într-o excursie la munte. Deși amândoi sensibili, introspectivi și total dezarmați în fața a ceea ce li s-a întins vast, ademenitor și, temător totodată în fața sufletelor lor (când, după cum măturisește Paul, pe care-l parafrazez, la 30 de ani, nu știau ce să facă cu acei 30 de ani), femeia este cea care, mânată, aparent spontan, de un instinct exaltat pe care nu și-l analizează, amenințând caracterul cerebral și serios al amantului ei de o seară, preia frâiele trecând peste tot ceea înțepenea preludiul timid și fulgerător al poveștii lor. Mai departe nu se întâmplă nimic spectaculos, un singur fir narativ, susținut cu scopul de a păstra liantul din noul cuplu merge lin, alături de schiurile care vor schimba viața lui Paul, arătând, ca mesaj al cărții, cum viața ți se poate transformă într-o clipită și cum nu trebuie să rămânem închistați în prejudecăți. Și cum cuvântul niciodată poate căpăta, nesperat, conotații pozitive și optimiste, pentru că, de foarte multe ori, totul se petrece doar în mintea noastră, nemaiparținându-ne, de fapt, demult. Astfel, unii oameni vin să ne dea cheile pentru a deschide misterele din noi înșine în care, insesizabil, ne-am blocat cu mâna noastră. Aceeași mână care ne poate salva, așa cum, la final, schiul îl salvează pe Paul. Și care ne pot ajuta să ne reaparținem. Paradoxal, dar asta prin ei, ceilalți. Mai bine spus, prin celălalt.