Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 13 → 2021

Recviem la despărţirea de un artist cu mâini de aur

 Recviem la despărţirea de un artist cu mâini de aur – Lucia OLARU NENATI, scriitor

Editorial de Lucia Olaru Nenati, scriitor, publicat în Monitorul de Botoșani

De multă vreme am simțit imboldul de-a nu lăsa să treacă plecarea din această lume a personalităților ce au însemnat ceva pentru viața socială și, mai ales, culturală a orașului nașterii eminesciene, considerând că un oraș, o localitate în genere, nu este doar o grupare de străzi și case fără suflet, ci și un halou simbolic spiritual. Și, ca atare, m-am străduit pe cât a fost posibil, să însoțesc această plecare fără întors a unora dintre concetățenii de acest fel prin câteva vorbe de rămas bun fără de care dispariția lor ar fost nemeritat de aridă și crudă. Iar cutuma instaurată acum de Monstrul Covid ca o modă mizerabilă a indus o asprire fără precedent a acestei precarități barbare, în totală discordie cu însemnătatea persoanei în cauză. Iar acum nu e vorba doar despre un om de cultură meritoriu ci, pentru mine și, cred, pentru mulți dintre noi, de un adevărat și mult regretat prieten, dincolo de meritele sau rangul său.

Însă meritele celui de care orașul Botoșani, dar nu numai acesta, se desparte acum sunt uriașe și dăinuitoare, cu mult mai mult decât poate ale altora. Am putea spune că, de fapt, el a făcut în așa fel încât să nu poate fi „dat dispărut” vreodată din inima acestui oraș înmiresmat pe vecie de teii eminescieni. Asta pentru că Marcel Mânăstireanu – căci despre el este vorba în acest cuvinte înlăcrimate – a „mobilat” centrul parcului ce poartă numele Poetului cu o rotondă de busturi reprezentând 15 dintre cele mai importante personalități ce-au trecut pragul vieții în Botoșani, printre care nu puteau lipsi, desigur, Eminescu, Enescu, Iorga, Luchian ș.a.

Editorial de lucia Olaru Nenati, publicat în Monitorul de Botoșani

Deci sculptorul Marcel Mânăstireanu, blândul și jovialul nostru prieten lipsit total de morga și aroganța aceea care împlătoșează pe mulți dintre aspiranții la gloria celebrității, și-a găsit rostul vieții sale în truda anevoioasă a modelării chipurilor de oameni care au lăsat ceva important în urma lor. Iar această rotondă va rămâne aici înspre veșnicie spre a înnobila miezul acestui oraș hărăzit a genera notorietate în multe ipostaze, ca un elogiu expresiv și semnificativ al acestui simbol de neocolit. Doar această înfăptuire ar fi fost de ajuns ca el, cioplitorul nins de praful pietrei, să aibă dreptul la propria sa nemurire. Dar nu a fost doar atât. Numărul întrupărilor sale din piatră, bronz sau alte modalități este mult mai mare încât socotitorii ezită să numere mai mult sau mai puțin de vreo 60 de chipuri înveșnicite astfel.

Iar aceste borne ale spiritului și valorii românești conturează o arie largă, ca o hartă care, pornind desigur din Botoșanii săi de baștină, unde aduce un meritat omagiu și eroului general Gh. Avramescu, poposește la Flămânzi unde-l nemurește pe mult prea uitatul Dimitrie Iov, dar își aduce omagiul creativ și la Victoria, la baștina patriarhului botoșănean Teoctist, ajungând apoi înspre Dumbrăvenii cei orgolioși întru celebrarea eminesciană, pe care o marchează și la Durnești, și apoi până la Rădăuți unde dă chip mărețului erou unionist bucovinean Iancu Flondor. Ba a ajuns și la baștina bunicului eminescian din Călinești Cuparencu, acolo unde azi se încinge o învăpăiată și regretabilă vrajbă – realizând și acolo un bust eminescian. Dar arealul urmelor artei sale nu rămâne doar între hotarele actuale ale țării, ci trec și dincolo de ele, înspre realitatea lor istorică, dăruind Cernăuților un basorelief al atât de înzestratului Ciprian Porumbescu, postat pe, vai, atât de modestul sediu de acum al magnificei Societăți pentru Cultura și Literatura Română de odinioară. Și tot în pătimitul oraș românesc, el realizează și o statuie a legendarului întemeietor Alexandru cel Bun, ajungând apoi și până la Strășeni în „parcela” moldovenească, spre a împlânta acolo bustul neuitatului poet Grigore Vieru, iar, last but not least, opera sa ajunge în cel mai răsăritean avampost, la Odesa, înveșnicind și acolo chipul eminescian, postat în fața Consulatului român. Dar acestea nu sunt decât o parte dintre roadele mâinilor sale care, vai, de la o vreme, au început să tremure și să nu-l mai asculte, de parcă ursitoarea cea rea și invidioasă pe harul său cu atât de larg răsunet național, ar fi izvodit o răzbunare cinică pe mâinile neobositului maestru. E onorabil însă că, încă în timpul vieții sale, municipalitatea a găsit de cuviință să-l onoreze cu titlul de Cetățean de Onoare (prilej cu care el constată cu umor trist că a mai pierdut niște prieteni, chestiune la care pot subscrie și eu, personal, cu un același prilej și care ar merita aprofundat cândva cu franchețe!) Acum n-a mai existat însă prilejul obișnuit și binemeritat al bunului rămas, ci doar amintirea anticipării acestuia decisă de el însuși când, în sala Galeriei de Artă am răspuns dorinței sale de a-i aduce un laudatio, alături de confratele Gheorghe Median, nebănuind însă atunci că nu va mai exista un alt asemenea prilej. Așadar acestui artist ce a marcat cu opera sa o întreagă geografie culturală istorică românească se cuvine să-i aducem azi, fie și-n tăcerea nemilosului Covid, un omagiu de onoare și gratitudine, pe care viața și opera sa îl merită din plin. Drum bun, drag și prețuit prieten, spre eterul celor ce și-au câștigat dreptul la nemurirea amintirii, tu nemurindu-i pe alții prin Harul și truda mâinilor tale.

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.637 de abonați

comment closed

Drept de autor © 2009-2021 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5