Paris, 17 octombrie 2009, Catedrala Ortodoxă Română „Sfinţii Arhangheli Mihail, Gavriil şi Rafail”. Un sobor de preoţi, în frunte cu Înaltpreasfințitul Mitropolit Iosif, Mitropolitul Ortodox român al Europei Occidentale și Meridionale şi regretatul Constantin Târziu, preotul paroh al Catedralei, oficiază ceremonia religioasă de înmormântare a uneia dintre figurile proeminente ale exilului românesc în oraşul de pe Sena: regizorul, scenaristul şi eseistul Paul Barbăneagră. Îi sunt alături la acest ultim drum pământean câteva zeci de prieteni, între care unii veniţi special din ţară, pentru a-i aduce un ultim omagiu. Printre vorbitori s-au aflat Marcel Petrişor, Ion Caramitru şi Teodor Baconski, care în emoţionantele lor alocuţiuni au evocat momente din viaţa şi activitatea celui dispărut.

• Paul Barbăneagră s-a născut la Isaccea (jud. Tulcea), la 11 februarie 1929, într-o familie de comercianţi. Şcoala primară şi gimnazială a urmat-o în oraşul natal, iar studiile liceale la Liceul „Vasile Alecsandri” din Galaţi. Şi-ar fi dorit să devină medic, dar, din motive politice, abandonează medicina după câţiva ani de studii şi se îndreaptă spre  Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale”, secţia regie, pe care îl absolvă în 1957.
• Între 1957 şi 1964 lucrează la Studioul „Alexandru Sahia”, unde realizează peste 100 de filme documentare cu tematici culturale și turistice, între care cunoscuta peliculă „Nicolae Tonitza”, pentru care obţine Marele Premiu al Festivalului de la Mamaia pentru cel mai bun documentar (1964).
• În acelaşi an participă la Festivalul Internaţional de Film de la Tours (Franţa), ocazie de care profită şi cere azil politic, stabilindu-se la Paris. Aici începe o nouă şi prodigioasă activitate, atât în plan profesional, unde s-a afirmat ca unul dintre cei mai talentaţi şi prodigioşi regizori, filmele sale încântând milioane de spectatori şi telespectatori, cât şi pe tărâmul luptei anticomuniste, în calitate de colaborator al postului de radio „Europa Liberă”. 
• Între 1967 şi 1971, Paul Barbăneagră lucrează la Institutul de Estetică de pe lângă Centrul Naţional de Cercetare Ştiinţifică (CNRS) şi la Centrul de Cercetări al Televiziunii Franceze (URTF, 1970-1971), realizând pentru postul de televiziune „France 2”, trei filme despre artă şi tradiţie.
• După 1970, s-a dedicat realizării de filme și seriale cu problematică mitic – religioasă, mai întâi sub genericul „Du Tourisme au Pėlerinage”, apoi „Architecture et géographie sacrée”. În anul 1976 Paul Barbălată primeşte Marele Premiu pentru scenariu la Festivalul Internaţional de Artă pentru pelicula „Versailles: Palatul-Templu al Regelui Soare”, film care a constituit fundamentul binecunoscutului serial de televiziune „Arhitectură şi geografie sacră”.
• În 1987 îi consacră maestrului său Mircea Eliade filmul „Mircea Eliade si redescoperirea sacrului”, iar trei ani mai târziu primeşte Marele Premiu al Audiovizualului francez pentru întreaga sa activitate. Acesta se adăuga altor premii anterioare, „Le Grand Prix de la Qualite de l`image” (1980) şi „Marea Medalie a Analizei Arhitecturale” (1989), acesta din urmă decernat de către Academia de Arhitectură Franceză. Ca cineast, va produce ultimul său film („Sibiu – Hermannstadt”)  în 1999, împreună cu Dumitru Budrala.
• În paralel, Paul Barbăneagră a organizat numeroase colocvii pe tema tradiţiei şi modernităţii, a scris („Arhitectură şi geografie sacră. Mircea Eliade şi redescoperirea sacrului”, publicat şi în limba română la Editura Polirom în 2000, „Symbolique de Paris: Paris sacré, Paris mythique”, scris în colaborare cu Felix Schwarz şi apărut în 2004, „Mircea Eliade. Întâlnirea cu sacrul”, împreună cu Cristian Bădiliţă, volum apărut postum, în 2017) şi a dus o luptă neîncetată împotriva regimului de tristă amintire. 
• Prezentăm în acest sens, o scrisoare de răspuns adresată lui Corneliu Mănescu, la acea dată ambasador al României la Paris, care îl invitase să participe la recepţia organizată la sediul misiunii diplomatice cu ocazia zilei naţionale. Precizăm că scrisoarea este însoţită de invitaţia ce-i fusese trimisă lui Paul Barbăneagră, pe care acesta i-o returnează şefului ambasadei române.
• „Paris, 20 august 1979
• Dragă Domnule Ambasador,
• Am primit invitaţia dumneavoastră pentru „a 35-a Aniversare…” şi regret că tradiţionalul respect care v-a împiedicat în trecut să-mi faceţi această „onoare”, a fost de data aceasta ocolit.
• Mai mult decât atât, dumneavoastră pierdeţi din vedere că reprezentaţi în capitala Franţei un regim care, oricâtă bunăvoinţă şi imaginaţie am cheltui, nu există. Dincolo de toate rezervele şi criticile, nu putem accepta, nici eu şi cred nici dumneavoastră, că o orânduire socială există cu adevărat, istoric şi politic, atâta timp cât supuşii ei sunt condamnaţi la „domiciliu naţional obligatoriu”. Congresele, discursurile, „depăşirile” de normă, planurile cincinale, comitetele centrale, ministerele, ambasadele, recepţiile etc., sunt şi vor rămâne ţesătura unei iluzii câtă vreme întemniţaţii (şi nici măcar toţi temnicerii!) nu vor putea căpăta la biroul poliţiei din cartier un paşaport.
• Deci cum aş putea, dată fiind dragostea mea disperată pentru Ţară; cum aş putea eu accepta să particip la o recepţie dată de o ambasadă care „reprezintă” un regim inexistent?
• Încheind, ţin să subliniez humorul dumneavoastră involuntar care se strecoară în formula „Fête Naţionale du Peuple Roumain” şi totodată îmi exprim regretul că aţi schimbat între timp denumirea „regimului”: Republica Socialistă Romania!… Păcat, această modificare pune în mare primejdie farmecele preşedintelui dumneavoastră, care în noua situaţie nu mai poate striga în Piaţa Palatului, în numele a două-trei milenii de cultură carpato-traco-getică: „Trăiască Republica pop’lară Romană”.
• Păcat pentru pop’laritatea la care, ca „bărbat de stat”, cu siguranţă râvneşte.
• … dar, ca şi cu profeţii, cine mai poate fi bărbat în statul lui?
• Cu nesfârşită tristeţe,
• (semnătura) Paul Barbăneagră
• P.S.  … rugându-vă să nu reveniţi, pentru că m-aţi obliga să vă răspund în presă”.
• Paul Barbăneagră a revenit in România după mai bine de 40 de ani, pe vremea Convenţiei Democratice, dar numai pentru scurtă vreme; dezamăgit de politica românească postrevolutionară n-a dorit să se restabilească aici, ci s-a întors în ţara care îi devenise cea de-a doua patrie. Totuşi, a acceptat să-l consilieze pe ministrul culturii la acea vreme, actorul Ion Caramitru.
• Ultimii ani de viaţă şi i-a petrecut într-un fel de absenţă punctată de rare momente de luciditate. I se întâmpla adeseori să nu-şi mai recunoască prietenii apropiaţi şi să nu-şi mai amintească lucruri elementare. 
• Nu s-a putut bucura deplin nici de omagierea sa de către Institutul Cultural Român din Franţa (care, în primăvara anului 2009, a organizat Festivalul “Arhitectură şi geografie sacră”, la Halle Saint-Pierre din Paris, în cadrul căruia au fost prezentate şase din cele treisprezece documentare ale serialului omonim), nici de Ordinul „Meritul Cultural” cu care s-a ales la împlinirea vîrstei de 80 de ani, în semn de recunoaştere a contribuţiei sale incontestabile în domeniul artei. 
• Paul Barbăneagră a trecut la cele veşnice la Paris, la 13 octombrie 2009, patru zile mai târziu fiind înmormântat în cimitirul parizian de la Thiais, acelaşi în care odihnesc şi osemintele poetului, traducătorului și eseistului Paul Celan.

Ionel Novac