Revista Luceafărul: Anul XIII, Nr. 5 (149), Mai 2021
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

Rochița de Paști

Primit pentru publicare: 02 Mai 2021
Autor: Titina Nica ȚENE, Cluj
Publicat: 03 Mai 2021
©Titina Nica Țene, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE

Rochița de Paști

Suntem aproape de marea sărbătoare a Paștelui, când Mântuitorul nostru  Iisus Hristos inviază! Vremea de pregătire pentru Sfintele Paști începe cu zece săptămâni  înainte de  duminica Invierii.   Suntem în Săptămâna Luminată și parcă oamenii din jur sunt mai veseli. In aceste zile sunt revărsări de bucurie dinspre Dumnezeu spre om și dinspre om spre Dumnezeu.E soare primăvăratic și copacii abundă de floare. Am luat-o  pe Anastasia de la școală. E veselă, sare într-un picior și mă întreabă :

-Tu  știi  să joci șotronul?

-Sigur și eu îl jucam când eram de vârsta ta…

-Acum de ce nu te mai joci?

-E mai greu la 72 ani dar o să încerc…

Trecem prin fata Catedralei din Cluj-Napoca, unde este târgul de Paști.  Ne închinăm amândouă. Admirăm cu mare bucurie  cum se încondeiază ouăle de Paști. Sunt multe frumuseti în acest târg.  Intotdeauna mă impresionează. Anastasia îmi spune ce să-i cumpăr când mai mă duc cu bunul Florin să mai vizitez târgul…

-Acum nu vrei să-ți cumpăr ceva?

-Nu! Tu ești cam cheltuitoare și  trebuie să ai bani pentru sărbătoarea Paștelui. Tu întotdeauna îmi cumperi ce vreau eu, dar să fii atentă că și copiii vor prea multe… și o să rămâi fără bani.

Când am auzit-o cum spunea ea ca un om mare, ziua mi s-a părut și mai frumoasă, soarele strălucea mai tare, iar ochii ei erau și mai albastri  și parcă nici ghiozdanul nu mai era așa greu. Ajungem acasă la Anastasia. Catinca, sora cea mai mare, stătea în fața dormitorului. Nu mai avea răbdare cu :Ștefănel. Acesta dormea de vreo trei ore. La trei luni  doarme si mănâncă. Se joacă  putin cu surorile și iar doarme, ele ar vrea să se joace mai mult cu el. 

Anastasia  își schimbă hainele de școală. Se întoarce spre mine:

-Titina să nu-mi pui tu hainele în șifonier, Lasă că le pun eu! Nu vreau să vezi rochița mea de Paști…

-Anastasia, zice mama ei Dana, are voie să o vadă numai tu nu ai voie să o îmbraci decât în ziua de Paști, așa e frumos, să ai rochiță nouă de Sfintele Paști…

-Nu, nu vreau s-o vadă, îi fac surpriză de Paști…

Am respectat decizia Anastasiei. M-am întors cu vreo 65 de ani în urmă, când, mama, din toată sărăcia, cum spunea ea, ne făcea, cu mâna și acul, la toate cele patru fete, rochițe din stambă cu floricele , iar  pentru cei trei băieți țesea, în războiul pe care niciodată nu-l ridica din  mijlocul casei, pânză din  cânepă și in, din care confecționa cămăși nemaipomenit de frumoase, cusute,  la lumina lămpii, cu  flori din arnici  colorat. Le așezam frumos pe fiecare, pe dos, pe un băț de lemn, într-un cui bătut în perete, pentru că nici șifonier nu aveam și nici umerașe.  Nu ne lăsa să le îmbrăcăm până în ziua de Paști. Eu mai intram pe furiș în casă să mă mai uit la floricelele  de câmp de pe rochiță că nu mai aveam răbdare. In ziua de Paști ne spălam pe față cu apă rece dintr-o  cană de pământ ars, în care puneam un ou roșu și îmbrăcam  mult  visatele rochițe…

 Ochii mi s-au umezit. Nu am vrut să vadă Anastasia. Eram copleșită de amintiri, dar și de faptul că nora mea Dana respectă tradiția. Mă închin în fața acestor oameni! Păcat că sunt din ce în ce mai puțini…

Am plecat spre casă rapid, cu lacrimile  șiroind pe față. Aștept cu nerăbdare să o văd pe Anastasia cu rochia nouă de Paști