Revista Luceafărul: Anul XII, Nr. 6 (136), Iunie 2020
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

Romantismul permanent în poezia Corinei Matei Gherman

Primit pentru publicare: 02 Iun. 2020
Autor: Al. Florin ȚENE, președinte al Ligii Scriitorilor Români
Publicat: 03 Iun.  2020
© Al. Florin Țene, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE

Romantismul permanent în poezia Corinei Matei Gherman

  Am primit de la poeta Corina Matei Gherman volumul bilingv de poezie (română-franceză ), intitulat surprinzător, “Rătăciri/ Errants “ , apărut la Editura Pimcopy, Iași, 2020,  știind că, așa cum ne spune DEX-ul, “Rătăciri” înseamnă   călătorie spre  departe  cu multe ocolurĭ din cauza pierderiĭ drumuluĭ: rătăcirile luĭ Ulise. Colindare, umblet fără căpătâĭ, vagabondaj, haĭmanalâc: aberațiune, părere falsă, în acest context pot spune că rătăcirile poetei sunt acele călătorii printre cuvinte, aventurile eului prin subânțelesurile metaforei.

Cartea primită cu următoarea dedicație: “Poetei Titina Nica Țene, Academician Alexandru Florin Țene, Cu multă considerație, Iași, 30 martie 2020 “, se deschide cu patru analize obiective, semnate de Benone Tiron, Nicolae Suciu, Calistrat Robu, Doina Guriță, după care urmează  un buchet de poeme în limba română și  traduse în limba franceză de Lăcrimioara Deliu, încheindu-se cu aprecierile Doinei Guriță intitulate “Corina Matei Gherman în peisajul cultural și științific national. “ 

Poemele se deschid cu un “Autoportret” în stil postmodernst, însemnând a privi la ora sufletească a timpului nostru, un mecanism etern de ceasornic uman, pe care mișcările istorice nu îl preschimbă fundamental ci îl ajută să răspundă coerent în termenii  unei determinări noi: “…În care și luceferii cad/ Privesc spre râul de speranță/ Un râu ce curge fără vad. “(Autoportret ). Descoperim la Corina Matei Gherman  o direcție puternică a poeziei ce valorifică, într-un anumit sens, dimensiunea romantică, un romantism permanent, ce a trecut din pura istoricitate într-o memorie activă a creației: “Aș vrea să construiesc/ O nouă lumină/ Din cioburile răsăritului/ Gândul răspunde…posibil “( Invenție)

În micropoemele din acest volum descoperim o conștiință care lucrează, ce investighează nevăzutul cu un romantism subtil, perceptibil:“ Ai plecat/ Și acum mai visez/ Departe…departe…departe/Se naște ziua/ Din pleoapa ta/ Și eu… nu sunt acolo/ Să te văd…aproape.”( Plecare). Convulsia acestei frumuseți baroce a ieșit din sentimentul acut al sentimentului ce-și trădează iubirea. Poeta este obsedată de aventurile cuvântului animat de spaima biologică al naufragiului: “ În naufragiul cuvântului/ Identific existența/ Gata de confruntare/Sparge geamul zorilor“(Identificare ), dar, este conștientă de viața universală ce pulsează de o energie panteistă înaintea căreia eul e mereu  în a cotrobăi precum o “corabie” ce caută “mersul în adâncul uitării. “

Poezia Corinei  Matei Gherman este o memorialistică a eului, a clipei trăite de acesta.Originile acestei creații este , de bună seamă, în Minulescu, însă un minulescianism ce a trecut dincolo de “Puține priviri…/Puține cuvinte…/Puține speranțe… “( Regăsire) și s-a contaminat de ritmurile sufletești din lumea propriului egou. Versul este precis, materializat în  suflet, întruchipând o geografie a versului originală, comunicând o confesiune din “ Nopți de primăvară neânflorite “, sub care răsare o nesigură întrebare: “ Cum să cred?“

Poetă rafinată și cultă, Corina Matei Gherman zugrăvește în litografii originale un sine profund transformat în eul categorial, atât de cuprinzător încât să exprime prin subiectiv ce are secunda pe care o trăiește. O repetativă întrebare frisonează multe micropoeme în final. De parcă poeta așteaptă un răspus de la sinele pe care nu-l înțelege: “El…există în imaginația/ Cuvintelor bolnave/ Sau…El nu există.? “Un vag parfum bacovian vine dinspre versuri, aureolând cântecul ei de dragoste, evidențiată ambigu, fiind un act de devoțiune, al unui suflet de mari aurore pure, de emoții înrourate: “Numai pentru icoană/ Numai pentru Dumnezeu. “( Spre mine).