Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 18 → 2026
ROXANA MOLDOVAN: – Cred că destinul meu a fost scris demul
IOAN VASIU: – Roxana, ești o tânără interpretă a folclorului românesc. Te rog să-ți amintești când și unde ai urcat prima dată pe o scenă, în calitate de solistă vocală, la un spectacol folcloric ?
ROXANA MOLDOVAN: – Cred că destinul meu a fost scris demult și a avut mereu muzica în prim-plan. Am avut norocul să o am învățătoare în satul meu natal, Miheșu de Câmpie, pe doamna Anisia Moldovan care organiza toate programele artistice din acea vreme, brigada artistică, grupul vocal de femei al localității, spectacole cu ocazia diferitelor sărbători. Așa am fost și eu inițiată să cânt la aceste spectacole și de asemenea atunci am învățat și jocul nostru tradițional din sat, făcând parte din formația de dansuri populare din Miheșu de Câmpie. Așadar primele mele reprezentații artistice au fost din timpul școlii, unde participam și la diferite concursuri organizate pe atunci în orașul Luduș. Am fost privilegiată să cunosc pe cei mai mari jucăuși din sat și chiar pe Maria Nemeș, rapsod popular. Chiar dacă atunci nu mi-am dat seama pentru că eram copil, acum înțeleg de ce sunt așa legată de tot ceea ce ține de satul meu, de cântecul de acolo, de jocul din sat și de miheșenii mei dragi. I.V.: – Ce zonă reprezinți prin costumul tău frumos și prin cântecele pe care le interpretezi ?
R.M.: – Eu reprezint zona de Câmpie a județului Mureș, satul meu natal fiind Miheșu de Câmpie, iar orașul în care locuiesc azi este Luduș, situat tot în zona de câmpie a județului.
I.V.: – De la cine ai moștenit harul cântatului ?
R.M.: – Chiar am avut de unde să moștenesc harul cântatului. Bunicile mele aveau un glas deosebit, de asemenea și mama mea Minerva și sora mamei mele, Ana Lazăr care a fost câștigătoarea multor concursuri din acea vreme. Mă fascina atunci când o ascultam pe mătușa mea povestindu-mi despre cât de mult îi plăcea să cânte și cum simșea toată energia oamenilor atunci când se afla pe scenă. Din păcate ea nu mai este printre noi de câțiva ani, dar a rămas în sufletul meu cu tot ce a însemnat pentru ea muzica. Am impresia că trăiește prin mine, este încă alături de noi. Toate acele trăiri despre care îmi povestea le simt eu acum și de multe ori în viață am văzut că muzica este leac pentru sufletul meu cu adevărat. Chiar și atunci când am trecut prin clipe mai puțin frumoase, muzica m-a ridicat, sunetul viorii m-a vindecat. Nu se poate descrie în cuvinte ceea ce înseamnă muzica populară pentru mine pentru că este de fapt o trăire intensă a sufletului și mai mult o energie pe care o primesc de la cei care mă ascultă și care simt și ei mesajul cu toată inima.
I.V.: – Ce ai mai avea de spus fanilor tăi care te cunosc mai mult sau mai puțin ?
R.M.: – Din păcate, sau poate așa a trebuit să fie, după absolvirea școlii generale din satul meu, am avut o perioadă în care nu am mai vrut să cânt. Nu credeam pe atunci în mine și cred că dacă nu m-a împins cineva de la spate, am renunțat. Eram destul de emotivă și sensibilă. Au trecut repede anii și îmi doream tot mai mult în sufletul meu să cânt pe scenă, nu doar acasă sau cu prietenii. M-am căsătorit și mi-a dăruit Dumnezeu două fete minunate, Bianca și Carmen, care moștenesc și ele harul cântatului. Atunci când fiica mea mai mare, care făcea parte din Ansamblul Ardealul Luduș, ca dansatoare, la primul spectacol a și cântat, mi-am dat seama că dacă nu fac și eu ceva în acest sens o să regret toată viața. Așadar m-am înscris la Cercul de canto de la Casa de cultură din Luduș, coordonat de domnul profesor Cornel Pop, care a crezut în mine încă de la primele vocalize, ( îi mulțumesc pentru asta) și așa am început eu cariera mea artistică, fiind mămică deja. A fost voia lui Dumnezeu, care mi-a deschis calea, pentru că ar fi fost cel mai mare regret al vieții mele dacă nu o făceam.
I.V.: – Menționează cele mai renumite orchestre și cei mai apreciați dirijori, alături de care ai cântat în decursul anilor.
R.M.– Am avut prilejul să particip la un spectacol de sărbătoarea Dragobetelui, în anul 2013, la Sala Radio din București și să cânt cu Orchestra Populară Radio, dirijată de Adrian Grigoraș. De asemenea am cântat și sub bagheta domnului Zoly Bambo, alături de Ansamblul Mureșul. În prezent cânt cu marele ceteraș de pe Câmpie, Sandorică Rizea de la Valea Largă, care a obținut titlul de Tezaur uman viu, iar la clape cu Andrei Mezei, un instrumentist desăvârșit. Sunt foarte mulțumită de această colaborare, pentru că acești oameni simt și iubesc muzica la fel ca și mine .
Pentru ca nimic nu e întâmplător și totul se întâmplă cum trebuie să se întâmple și la momentul oportun, chiar dacă am început târziu cariera artistică am avut ocazia să întâlnesc oameni extraordinari pe acest parcurs. Am absolvit în 2021 Facultatea de Muzică Religioasă și folclor muzical din Alba Iulia, iar în 2025 masterul la aceeai facultate. Am întâlnit aici oameni de muzică, oameni extraordinari, atât profesori cât și colegi, care mi-au rămas prieteni pe viață. Așa am cunoscut-o pe Mariana Anghel și Maria Dan Păucean, alături de care am înregistrat două colinde și două pricesne.
I.V.: – Ce proiecte ai pentru perioada care a mai rămas din acest an ?
R.M.: – Anul acesta vreau să înregistrez două piese din satul meu, pe care le-am amânat cam mult și mă simt datoare pentru miheșenii mei cu asta. Sunt piesele pe care le cântam de mică la grupul vocal cu femeile din sat și le simt ca le-am ținut ca pe niște comori, dar îmi dau seama că trebuie să milităm mult pentru folclor și pentru tradiție, pentru că altfel riscăm să pierdem tot.
De asemenea, fac parte din Grupul folcloric Câmpia Mureșeană, iar împreună cu colegii mei avem un proiect în lucru, un colaj cu piese de muzică populară. Mă bucur de fiecare colaborare și de fiecare realizare. Anul acesta am înregistrat și am filmat două pricesne, alături de colegii mei din grupă.
O realizare de suflet este piesa în duet cu fiica mea Carmen, piesă pe care am lansat-o în anul 2024 și se numește “Cântăm lumii amândouă”.
Interviu de Ioan Vasiu
