S-au împlinit 185 de ani de la nașterea lui Nicolae Grigorescu, pictorul nostru național. 130 de uleiuri pe pânză dedicate satului românesc de secol 19 au putut fi admirate cu această ocazie  

Pe 17 septembrie a.c.,  și-a închis porțile  expoziția ”Nicolae Grigorescu – pictor al ethosului românesc”.  A fost  a doua  expoziție amplă  de după 1990 dedicată  fondatorului picturii românești moderne, organizata de Muzeul Național de Artă al României,  prima fiind cea din 2008 când s-a sărbătorit  împlinirea a 170 de ani de la nașterea celui care în 1899 devenea membru de onoare al Academiei Române.  Se știe că prin Legea 289 din 9 decembrie 2021, votată  în Parlament și semnată de președintele Klaus Iohannes, data de 15 mai  a fost  declarată  “Ziua Naţională a pictorului Nicolae Grigorescu”. Astfel că această “ediție” aniversară, inaugurată în primăvara acestui an, la mijlocul lunii mai,  la parterul MNAR( și la care a contribuit cu fotografii și Muzeul National al Satului “Dimitrie Gusti”),  poate fi considerată  o premieră,  fapt dovedit  în primul rând de  numarul mare de lucrari reunite  sub un titlu definitoriu pentru întreaga operă a artistului. Potrivit textului informativ  afișat pe panoul de la intrare în galerie,  prin sintagma “pictor al ethosului românesc” organizatorul a vrut să reîntărească  ideea  că ”lucrările prezentate  pot fi asociate exprimării unui ethos național pe care atât contemporanii , cât și generațiile care au urmat  l-au sezizat și apreciat(…). Deși  i s-a reproșat uneori faptul că nu a pictat decât partea fumoasă a vieții la țară, din care orice trimitere la problemele sociale lipsește,  opțiunea lui Grigorescu  are legătură cu  identificarea  unor teme în care conaționalii au regăsit esența unui spirit național cuprins în redarea naturii generoase a acestei țări, a frumuseții portului țărănesc și a scenelor câmpenești  cu rezonanțe în conștiința poporului român(…)”. 

     Un ansamblu coerent  și armonios   au compus  cele 130 de uleiuri pe pânză ( peisaje, case țărănești, tineri păstori, potrete de tinere țărănci , care încărcate cu fân etc.)  –  toate scoase din depozitele MNAR și puse  la dispoziția publicului , 40 dintre acestea  trecute printr-un lung proces de reparare și refacere coloristică și ajunse, iată,  a fi privite pentru prima oară. Nu am putut  identifica  cu precizie care sunt acestea . Printre ele au fost probabil și câteva din cele 16 variante de care cu boi, realizate  în dimensiuni  mai mari sau mai mici ,  două fiind chiar foarte mari, de peste doi metri  lățime și aproape doi înălțime. M-am  uitat cu atenție la acestea două, rămânând  cu impresia  că sunt carele de referință  pentru  înregul șir de tablouri pe această temă dedicate  țăranului român.   Evident, sunt  mărturii ale  cunoașterii  în profunzime de către artist  a lumii satului de secol 19.  Deși aparent  toate aceste “vehicule”  seamănă  între ele,   fiecare  are totuși ceva  singular,  ce te  introduce  în realitatea rurală a unei  zile de vară,   sau de toamnă, sau a unei după-amiezi cețoase de iarnă, când  carele încărcate cu provizii se întorc agale de la târg. “Care cu provizii”:  ulei pe pânza datat 1877-1878, singura pictură  de pe simeze  în care  au putut fi văzute  carele trase de  boi pe timp de iarnă. La fel  și  în cazul pânzelor cu chipuri ale  fetelor  de la sat: “Țărancă din Muscel“(pictură pusă pe afișul expoziției ), ”Țărancă cu maramă” , “Țărancă cu basma verde” ș.a. – toate aceste  portrete  dezvăluie  energia  creatoare  uluitoare a artistului, concentrată mai ales  pe părțile   unde  albul intins cu penelul  luminează  cel mai mult. Un elogiu adus frumuseții și simplității feminine din satul de altădată.  Tinerele  ingenue  sunt vazute de artist în  mijlocul naturii, mereu îmbrăcate în costumul nostru național , stând la umbra unui copac, torcând sau cosând : sunt imagini cu specific pur românesc ce relevă, dincolo  de  înclinația  pictorului  de a valorifica subiectele  rustice în variante  inepuizabile,  latura  patriotică  a lui Grigorescu, profunzimea și gravitatea gândirii lui.

      Foarte utile  pentru vizitatori  au fost panourile, prinse pe pereții celor patru săli, cu decupaje  din textele  unor personalități ale culturii române,  care s-au referit de-a lungul timpului la opera lui N.Grigorescu.  Îi amintesc pe toți, trecând în paranteză anul scrierii fiecăruia: Nicolae Iorga(1904), Alexandru Tzigara-Samurcaș (1907), Alexandru Vlahuță(1910), Liviu Rusu (1933), Adrian Maniu(1938), Krikor H. Zambaccian(1945), Ionel  Jianu (195),  George Oprescu (1961), George Sorin Movileanu(1978), Andrei Pleșu( 1985), Corina Teacă (2016), Mariana Vida(2017). Iată de exemplu ce spunea  Alexandru Vlahuță:   “Un rapsod al pământului nostru a fost Nicolae Grigorescu. Al pământului și al neamului nostru. Un poet mare, adânc și adevărat ca însăși natura care i-a fost model , prieten și povățuitor. Un poet care a adus un cântec nou pe lume , și l-a cântat cu glas proaspăt,  cald, inspirat – glasul sincerității care nu se ascultă și care nu se știe ascultată. Prin aceasta mai ales, prin acest farmec irezistibil al sincerității, lucrările lui Grigorescu au plăcut, de la început, chiar și acelora care nu prea știau ce să vadă în ele”.
                                                                                                     Eugenia Vasile, UZPR