IOAN  VASIU: –  La începutul acestui scurt interviu vă  rog să-mi spuneți ce amintiri frumoase păstrați în memorie din anii copilăriei dumneavoastră ?
SABINA  IVAȘCU: – M-am născut la Cluj în 1949, am petrecut primii ani ai copilăriei și adolescenței la Brad. În școala primară, între anii 1956-1960,  am fost elevă la Școala Primară de pe strada Horia, la clasa învățătorului Dumitru Vârtaci. Între anii 1960-1963 am fost elevă a Liceului ”Avram Iancu” din Brad la clasa profesoarei Lidia Leucian. Am avut bucuria să învăț cu profesori care erau mari personalități ai Liceului ”Avram Iancu” Brad, cum au fost regretații Emil Popa, Georgiana Rovența, Pandele Oncescu, Romulus Neag. 

I.V.: – Ce vă leagă de Orăștie sau ”orașul Paliei” cum i se mai spune, ori de Timișoara ?
S.I.:-  În vacanțele petrecute la bunicii de la Orăștie sau la bunicii de la Timișoara locuiam în apropierea multor copii de diverse etnii. La Timișoara se vorbeau cinci limbi în acel spațiu mic al curții interioare din cartierul Odobescu. Era o curticică luminoasă plină de jocuri minunate, în care în timpul vacanțelor ne ofeream unii altora neprețuitul dar al prieteniei. Se vorbea românește, șvăbește, ungurește, idiș și sârbește. Cum ne înțelegeam? Foarte bine chiar dacă uneori frazele erau amuzante încercări de comunicare din pricina multor greșeli de pronunție. Mă întrebau “unde e cheia?” în maghiară, iar eu înțelegeam “te duci să te culci?”. În maghiară “culks” înseamnă “cheie”, dar fonetic se aude “culci”. Cu timpul pricepeam ce are de spus fiecare deși chiar și la joacă, se vorbea mai mult în limba obișnuită în familie. Fac precizarea că eram copii de vârste până la zece ani.
Orăștia e orașul petrecerii celor mai frumoase anotimpuri, tărâm de basm ai anilor când mergeam la grădinița germană din Strada Viilor. Apoi, mai măricică fiind, urcam în autobuzul prăfuit care ducea spre Beriu până la Sibișel, nerăbdătoare să ajut la culesul merelor și nucilor. Bunicii mei Cezar și Valeria Ivașcu erau învățători și erau părinții celui care mai târziu avea să fie medicul chirurg Stelian Ivașcu, tatăl meu, absolvent al Liceului Aurel Vlaicu, bun prieten cu regretatul actor, dramaturg și poet Dominic Stanca. 

I.V.: – De când locuiți în București ?
S.I.: – Din 1963 locuiesc în București. Am absolvit Liceul ”Mihai Viteazul” din București în anul 1967. Sunt licențiată în Artă Monumentală din anul 1974. Sunt membră a Uniunii Artiștilor Plastici, doctor în Arte vizuale la Universitatea Națională de Arte unde am lucrat ca asistent, lector și conferențiar. Din 1969 am participat cu lucrări de grafică, artă decorativă, pictură, la expoziții din țară și străinătate. Între anii 2010-2018 am colaborat cu Grupul Blaue Stunde din Koln, Germania,  în cadrul expozițiilor de artă video cu filme de scurt metraj. Am colaborat cu versuri, proză, grafică, cronici plastice în revistele Amfiteatru, Ramuri, Luceafărul, Asimetria, Agora on line ș.a.

I.V.: – Ce loc a ocupat presa în activitatea dumneavoastră, desfășurată  în decursul anilor ?
S.I.: – Am scris reportaje, eseuri, cronici plastice, interviuri,  în revista Amfiteatru, poezie și proză scurtă în revistele Luceafărul și Ramuri. Ilustrații în România Literară  și Argeș.

 I.V.: – Care sunt revistele și ziarele în care ați publicat cel mai mult ?
S.I.: – Amfiteatru, Ramuri, Luceafărul, Asimetria, Agora on line.

  I.V.: –  Dintre scriitorii și oamenii de cultură cei mai importanți,   pe care ați avut norocul să-i  întâlniți de-a lungul  anilor ?
S.I.:  – În adolescență am avut fericitul prilej să le văd și să le ascult  de  aproape  pe prietenele mamei mele, distinsele doamne Ștefana Velisar Teodoreanu, Valeria Sadoveanu, Henriette Yvonne Stahl, Zoe Dumitrescu Bușulenga, regizoarea Sorana Coroamă Stanca. Apoi la aniversări de familie ne vizitau cu drag doamnele Dina Cocea, Florina Cercel, domnii Horia Popescu, Eusebiu Ștefănescu, Andrei Blaier. Cu multă prietenie ne aducea cărți cu dedicație cu ocazia noilor apariții regretatul eminescolog  profesorul  Augustin  Z.N.Pop. Prieteni de familie și de suflet au fost și încă ne sunt poetul și scriitorul Ștefan Dimitriu și soția sa scriitoarea Victoria Dimitriu. Din lumea artelor  nelipsiți  la  zile  onomastice  erau  sculptorul  Constantin  Lucaci, pictorii Viorel Mărginean, Vasile Celmare, Sorin Dumitrescu. Criticul Constantin Crișan și sora lui Felicia Marinca ne erau de asemenea foarte apropiați. Sunt mulți oameni de seamă pe care i-am cunoscut și a căror prezență în casa  părinților  mei  au  însemnat  mult  în  formarea  mea  de mai  târziu.                  

          Interviu de Ioan Vasiu /UZPR