Foto și text preluate din vol. ,,Scriitori și publiciști botoșăneni. Dicționar biobibliografic”, Silvia Lazarovici, Ed. Agata, 2013
NEGREANU, GABRIELA
n. 6 iul. 1947, Bucureşti – 22 oct. 1995, Bucureşti
Poetă, eseistă. Îşi petrece copilăria şi primii ani de şcoală la Botoşani: Şcoala cu clasele I-VIII nr. 4 (cl. I-IV, 1954-1958) şi Şcoala cu clasele I-VIII nr. 7 (cl. V-VII, 1958-1961), studii liceale la Botoşani şi Călăraşi – Liceul nr. 1 (1961-1965), Facultatea de Limba şi Literatura Română (1965-1970) şi Facultatea de Filosofie (1971-1972) la Universitatea din Bucureşti.
După absolvire a funcţionat ca lector la secţia Proză-Poezie a Editurii Albatros (1970-1985), Centrala Editorială (dec. 1985-1989), realizator la Redacţia Culturală a Televiziunii Române (până în 1995).
În copilărie a frecventat Cercul de Teatru al Casei Pionierilor din Botoşani, condus de actorul Stelian Preda de la Teatrul „Mihai Eminescu” din localitate ; în perioada liceului a înfiinţat Cercul literar de la Liceul nr. 1 Călăraşi şi revista Muguri; între anii 1962-1965 a publicat versuri în presa locală (Slobozia); debut cu poezia Dunăre în revista Luceafărul, 1963, semnată Gabriela Vasilache. În timpul facultăţii a devenit membră a mai multor cenacluri literare din Bucureşti: „G. Bacovia”, „N. Labiş”, „Junimea”, „Atlantida” şi membră a Cercului de Teatru al Casei Studenţeşti; între 1967-1970 a colaborat cu reportaje, anchete şi interviuri la secţia de ştiinţă a ziarelor Informaţia Bucureştiului şi Scânteia Tineretului. După absolvire îi apar versuri şi în: Convorbiri literare, Echinox, Luceafărul, Orizont vâlcean, Ramuri, România literară ş.a.; a participat la Bienala de poezie de la Liege, 1986 (Franţa).
În 1981 devine membru stagiar în Uniunea Scriitorilor din România, dar la 31 dec. 1991 demisionează, optând pentru înscrierea în Asociaţia Scriitorilor Români.
Figurează în antologia Poezia română actuală/ M. Mincu (vol. 2, Constanţa: Pontica, 1998).
OPERA: Paul Valéry şi modelul Leonardo (eseu; Bucureşti: Albatros, 1978) – Premiul pentru debut acordat de Uniunea Scriitorilor din România, Decorul şi prezenţa (Capricii) (versuri; Bucureşti: Cartea Românească, 1979) – Premiul pentru debut în poezie acordat de Editura Cartea Românească, Elegii pentru sufletul înflorit (Bucureşti: Editura Eminescu, 1981), Aventurile lui Mototol-Rostogol la prima lui ieşire din ocol (roman în prozoversuri pentru copii; Bucureşti: Editura Ion Creangă, 1981), Jurnal. Eul peregrin (Bucureşti: Editura Eminescu, 1984), Partea omului (versuri; Bucureşti: Cartea Românească, 1987), Incinte (versuri; Bucureşti: Editura Eminescu, 1988), Viziune cu logofagi (versuri; Constanţa: Pontica, 1994), Memoria unui creier (versuri; Bucureşti: Fiat Lux, 1995), Noaptea iniţiaţilor (versuri; Bucureşti: Albatros, 1995).
Traducere: P. Joachim – Oraţie pentru o re-naştere (antologie; Bucureşti: Univers, 1989).
Cărţi rămase în manuscris: Noaptea de veghe (roman neterminat), Soarele adâncului (roman), Păcat de tine Isola Bella (neterminat), Formula fantastică (proze scurte), Ora unu (nuvelă), Idei neclasice (vol. de cugetări aparţinând celor mai de seamă fizicieni ai sec. al XX-lea).
REFERINŢE:
CÂNDROVEANU,H. Printre poeţi. – Cluj: Dacia, 1983; GRIGURCU,GH. Existenţa poeziei. – Bucureşti: Cartea Românească, 1986; CÂNDROVEANU,H. Literatura română pentru copii. – Bucureşti: Albatros, 1988; CRISTOFOR,I. NEGREANU Gabriela în Dicţionarul scriitorilor români, vol. 3: M-Q. – Bucureşti: Albatros, 2001; BÂRNA,N. NEGREANU Gabriela în Dicţionarul general al literaturii române, vol. 4: L-O. – Bucureşti: Univers Enciclopedic, 2005; SASU,A. Dicţionarul biografic al literaturii române, vol.2: M-Z. – Piteşti: Paralela 45, 2006; KOM,M. Gabriela Negreanu: studiu monografic. – Bucureşti: Universitatea din Bucureşti, 2009.
*
MANOLESCU,N. Un eseu despre Paul Valéry, România literară, nr. 47, 1978; CÂNDROVEANU,H. „Decorul şi prezenţa”, Săptămâna, nr. 451, 1979; MAXIM,I. „Paul Valéry şi modelul Leonardo”, Orizont, nr. 6, 1979; VASILE,M. Paul Valéry şi europenismul, Luceafărul, nr. 8, 1979; PIRU,AL. Cartea de debut, Luceafărul, nr. 26, 1979; ROMAN,A. „Decorul şi prezenţa”, Familia, nr. 4, 1980; MIHĂIEŞ,M. „Paul Valéry şi modelul Leonardo”, Familia, nr. 11, 1981; VAIDA,M. „Elegii pentru sufletul înflorit”, Tribuna, nr. 3, 1982; SÂNTIMBREANU,M. Un ţărm ospitalier, România literară, nr. 5, 1982; DUMITRIU,D. Patos şi luciditate, România literară, nr. 32, 1982; ŢEPOSU,R.G. Ideografii lirice, Flacăra, nr. 7, 1985; TACCIU, E. Continentul cuvintelor, România literară, nr. 23, 1985; UNGHEANU,M. „Partea omului”, Luceafărul, nr. 45, 1987; HORVATH,E. „Noaptea iniţiaţilor”, Steaua, nr. 46, 1995; STĂNESCU,C. Nu vă temeţi !, Adevărul literar şi artistic, nr. 292, 1995; ŞTEFĂNESCU,ALEX Viziune cu Gabriela Negreanu, România literară, nr. 5, 1995; BOLDEA,I. La porţile utopiei, Luceafărul, nr. 5, 1996; ANDREI,AL. Omul şi arta: Gabriela Negreanu, Timpul.ro (Gorj), nr. 25 (485), 2009; ŞTEFĂNESCU,ALEX Gabriela Negreanu – totul sau nimic, Cultura, nr. 270, 2010.
Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania