O succintă părere despre cartea de versuri a profesorului Teodor Epure: Amintiri despre mine, Botoșani: Agata, 2025

A prefața această carte, a profesorului Teodor Epure, este un prilej pentru mine pentru a detalia ce cred, în adâncul sufletului meu, despre consătenii mei, gospodari și aprigi vorniceneni, țărani și intelectuali de seamă; despre rolul corpului didactic și al creatorilor de frumos (poeții, scriitori, pictori), instructori-îndrumători și promotorii ai tradițiilor culturale specifice satului românesc.

Profesorului Teodor Epure i-au jucat ochii[1] spre un rol esențial în  comunitatea Vorniceniului, fiind un liant între trecut, prezent și viitor. Cum însuși își deschide cartea cu un citat de George Călinescu, ca poet, îl putem descrie ca un umanist, care este prezent atât pe șes, cât și pe munte, adică în multiplele dimensiuni ale existenței, cea a  realității imediate și cea a idealurilor viitoare. O existență  sensibilă la toate vibrațiile vieții pentru a-și exprima trăirile, în așa fel încât acestea rezonează cu experiențele colective ale vornicenenilor. Domnia sa a dovedit că este capabil să transforme cunoașterea vieții specifice satului și a oamenilor săi, ca rezultat al unei participări active și al contactului îndelungat cu sătenii, în reflecții universale, oferind astfel satului Vorniceni o înțelegere mai profundă a propriei sale identități. Pătruns de harul pentru a-și exprima gândurile, a scris importante cărți cu caracter monografico-memorialist și opere în versuri în numele contemporanilor săi, dar și al omului ca ființă universală, arătând sensul în care se îndreaptă omenirea prin aspirațiile sale.

În cărțile profesorului Teodor Epure, regăsim ce înseamnă importanța amintirilor și a rădăcinilor personale în viață, de unde poezia sa este hrănită din încercările din copilărie, adolescență, tinerețe, maturitate și din viața la sat, acestea constituind fundamentul sufletesc al creațiilor sale. Prin versuri accesibile oricui, își aduce contribuția la menținerea legăturii tinerilor cu străbunii și eroii noștri, punând în lumină valorile și frumusețea neamului românesc. De aceea cred că rezultatul muncii scriitoricești joacă și un rol social, reflectând asupra realităților satului și creionând portretul spiritual al vorniceneanului, ne dezvăluie sinceritatea și profunzimea sentimentelor acestora.
Fără îndoială, cu toții descoperim, acum, că profesorul nostru este un mediator între trecutul și prezentul nostru, între individual și universal, între real și ideal, asumându-și responsabilitatea de a hrăni sufletele consătenilor, și nu numai, cu frumusețea și autenticitatea cuvintelor. Prin poezie, el își aduce contribuția la îmbogățirea spirituală a comunității în care își duce traiul, lăsând o amprentă durabilă în memoria colectivă. Ori acest lucru nu poate să prindă un rezultat decât numai prin faptul că a fost mereu prezent în realitățile satului și ale aspirațiilor sale, o dublă prezență care i-a conferit capacitatea de a conecta trecutul cu prezentul și viitorul. Versurile pe care le-am citit, și care mi-au trezit vii emoții, conturează portretul spiritual al vornicenenului, specific țăranului român, unde simțim sinceritatea și profunzimea sentimentelor, ca drept dovadă a responsabilității sociale, când poetul are și un rol important, acela de a menține legătura tinerilor cu zestrea noastră tradițională, care pune în lumină valorile și frumusețea neamului românesc.
Consider că această experiență de viață a profesorului Teodor Epure, un modus vivendi specific, este un îndemn pentru toți de a contribuie la conturarea profilul Pedagogului român. Așadar, ni-se traduce, cumva, că e nevoie ca profesorul, învățătorul și educatorul să-și valorifice cunoștințele și experiența de viață exteriorizându-și gândurile și atitudinile prin scrieri monografice, memorialistice și creații literare, prin care să poată înlesni coeziunea comunității în numeroase moduri, creând un sentiment de unitate și solidaritate între membrii acesteia. Și, e demonstrat de emeritul Profesor  Teodor Epure, că poezia poate fi un instrument puternic de coeziune comunitară, promovând empatia, înțelegerea, solidaritatea și identitatea culturală. Prin intermediul poeziei, membrii comunității pot găsi un punct comun de întâlnire și pot construi relații mai strânse și mai armonioase.
*
Dar, să mă refer cu mai multă atenție asupra acestui volum de versuri al domnului Prof. Teodor Epure, Amintiri despre mine.
Trebuie se remarc, mai întâi, caracterul istoric și spiritul unui autentic patriot, în poezii precum: Ferdinand, rege încoronat la Alba Iulia; Miron Barnovschi-Movilă, Domn martir al Țării Moldovei; Anton Pann, vestit cântăreț bisericesc, Eroii anonimi vorbesc, în care se evocă figuri și momente importante din istoria României, aducând omagiu personalităților care au avut un impact semnificativ asupra destinului poporului rămân și unde descoperim un profund sentiment de respect și admirație pentru înaintașii noștri.
Scoborâtor din Dumbrava Înaltă și urmaș al celui mai important gospodar al satului Vorniceni, nobilul țăran, Dumitru Sârbu[2], Teodor Epure[3] surprinde frumusețea naturii și a anotimpurilor, evocând imagini vii și emoții asociate schimbărilor naturale, cu o sensibilitate pătrunzătoare față de mediul înconjurător, în versurile poeziilor: Flori de măr visam; Chemarea primăverii; Ploaia din iulie; Hărțile cerului; În crâng; Curge cerul în mari șiroaie; Așteaptă lumină de la soare; Lumina palpabilă; Un val de lumină; Umbrele toamnei și altele.
Și cum e și firesc, nu lipsesc poeziile de dragoste unde se explorează emoțiile complexe ale amorului și relațiilor marcate de naturalețe și noblețe, de la pasiunea intensă la dorința profundă și conexiunea spirituală, exprimând vulnerabilitatea și frumusețea iubirii: Iubire și relații; Iubesc cuvintele; Pentru iubire, timpul este infinit; Inimile s-au întâlnit; O frântură de iubire; Pe tine te-am ales sau Ego sum. Dar, în același timp, aici nu găsim accente de nostalgie, cum, adesea întâlnim în acest gen de creații, ci mai degrabă descoperim aleanul ca o incursiune în copilărie și în satul natal, aducându-și aminte de momentele inocente și de legătura profundă cu locurile și oamenii satului care au contribuit la formarea identității poetului: Lumea copilăriei mele; Satul copilăriei mele; Am rămas în sat; Satul care a scris veșnicia; Cu ochii înecați în lacrimi. Și, apoi, fără ocolișuri se simt reflecțiile despre Timp și trecerea anilor, a impactului acestora asupra vieții și memoriei și abordează teme precum efemeritatea, nostalgia, introspecția și conștientizarea timpului care trece, în poezii ca: Anii ne stau liant; Ultimele vise; Timpul s-a ascuns; Trec anii; Timpul îmi fură anii; Viața cu ochii pe ceas; Ai rămas o umbră; Prea multă speranță; Rugăciunea de seară; Amintiri despre mine; Binecuvântează-ne Doamne. Și tot în acestea, sunt arse teme legate de identitate, credință, și speranță, prin care se dezvăluie gândurile și sentimentele intime ale poetului.
Nu sunt lăsate fără acoperire flancul viselor, a lumii imaginare și al aspirațiile poetului, Teodor Epure oferindu-ne o evadare din realitatea cotidiană și o cugetare asupra dorințelor profunde și a idealurilor omului, ca viețuitor al acestui Pământ: Visele mi-au dat aripi; Vis senin; Erai numai în vis; Ultimele vise; De vise legănat etc., de unde trece la descrieri ale peisajelor și momentelor din natură, creând imagini vizuale puternice și evocând o conexiune profundă cu lumea naturală în poezii ca: Tabloul de seară; Peisaj; Văzduhul s-a întunecat; Glasul pădurii; Natura suspină.
Marcat de un puternic sentiment afectiv specific uman, în această carte, Teodor Epure reflectă și asupra condiției umane și a societății contemporane, abordând teme legate de viața de zi cu zi, judecăți sociale și experiența emigrării în poezii cum ar fi: Așa e lumea de azi; Muzele mele; Toată lumea îi judecă; Mărturisirile unui emigrant,. sugerând atitudinea omului față de realitate.
*
,,(…).Unii „şendriceneni“ s-au risipit prin țară, după cum le-a fost destinul, însă majoritatea au rămas prin partea locului, dacă nu chiar în satele natale, pe care s-au străduit a le sluji cu pricepere şi devoțiune. Un studiu sistematic al biografiilor respective ar fi de un interes real, pentru mai buna cunoaștere a istoriei locale, ca şi pentru analiza fenomenului cultural în ansamblu. (…) … vădind… atașament față de spiritul normalian, evocat anume de cei mai sprinteni la condei. Nu pot urmări aici manifestările respective, dar îmi iau îngăduința să reproduc ceea ce am spus, la nonagenarul profesorului Gheorghe Romândaşu, că o lungă suită de dascăli se vădeau solidari cu spațiul în cauză, ca expresie a unui sistem de valori, a unor experiențe comune, menite a înnobila spiritele.” (Acad. Alexandru ZUB).
De aici vine profesorul și poetul Teodor Epure, o matrice potrivită care îi aparține! Am fost elevul profesorului de Limba și Literatura Română al Liceului Teoretic Vorniceni, promoția 1970 și sunt mândru!
Mă înclin cu smerenie în fața Domniei sale !
Ion Istrate,
Botoșani, 25.02.2025

• Note:
• [1] Om isteț, cu privirea ageră, inteligentă. Ref. I.Istrate în Rev.Luceafărul 11.Ian.2010 (www.luceafarul.net): Privirea-i ageră şi pătrunzătoare declanşa elevului un sentiment de frică, aparent doar, pentru că, în acelaşi timp, afişa un calm indescriptibil accentuat de un zâmbet prietenos.
• [2] Menționat, ca fiind cel mai mare oier din Moldova, în monografia ,,Agricultura Română din Județul Dorohoi”, autor Ion Ionescu de la Brad (1818-1891) fondatorul învățământul agricol românesc.
• [3] Sârbean pe linia maternă, Teodor Epure este indiscutabil o personalitate remarcantă a locurilor noastre – Vorniceni. Pe la 1850, străbunicul său, mioriticul Dumitru Sârbu, era fruntaşul satului, care a lăsat, prin ultimul cuvânt, ca la moartea sa să fie înconjurat şi condus la locul de veci de propria turmă de oi (cit.: Ion Ionescu de la Brad, Octavian Ionescu; Ion Istrate/ Revista Luceafărul/ 11 Ian. 2010 –An aniversar, 86. Teodor Epure – mirabila sămânță și afirmarea spiritului normalian.)