Revista Luceafărul: Anul XII, Nr.11 (143),  Noiembrie 2020
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

Se pierd părinții noștri

Primit pentru publicare: 19 Nov. 2020
Autor: Magdalena BĂDĂRĂU VICOLEANU, Italia     
Publicat: 20Nov.  2020
©Magdalena BĂDĂRĂU VICOLEANU, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE

Se pierd părinții noștri

Se pierde punctul nostru de referință, pilastrul pe care se sprijină tot Universul vieții noastre, puntea de legătură dintre generații. Acea generație! Generația părinților noștri, aceea de aur care a crescut educată și a fost muncită dar și care a știut să se facă respectată și iubită.
Acea generație care a știut să dea fiilor acestei țări, totul.
De ce se pierd?
Pentru că anul 2020 vrea să îi piardă, vrea să nu mai știe de ei căci au devenit o grea povară.
Pentru cine?
Pentru noi copii lor cu siguranță nu!
Se pierde generația cea mai sacrificată, generația care a știut să muncească din greu și cu fruntea sus pentru a ridica lumea la acest nivel de laudă doar că ei cu siguranță nu vor mai primi lauri.
Se pierde generația care a știut să-și educe fii-i, să-i susțină, ajute, să-i alinte și iubească ca pe cel mai prețios dar.
Se pierde generația care a știut să transforme cu mândrie niște copii în oameni.
Bunicii și părinții noștri, fii acestui pământ nu pot dispărea atât de grăbit și pe muțiș.
Cine sunt ei să ni-i ia? Să ne lipsească de prezența lor, cine sunt ei să hotărască acest lucru?
De ce să plece când mai au încă timp?
Timp să-l împartă cu noi, fii și nepoții acestei națiuni.
Nu au dispărut atunci când au luptat în războaie sau când au suferit de foamea necruțătoare, ori când soarele nemilos le dogora spinarea în urma boilor pe câmp, să-și are ogoarele.
Nu au dispărut atunci când la conducerea țării erau tirani ci vor să-i elimine tocmai acum?
De ce?
Cine oare se împiedică de ființa lor gârbovită și plăpândă?
Cum să te împiedici de-un bătrân? De o ființă umană, un părinte, un bunic?
Ce fel de inimi au? De piatră, acea piatră din care curge praf, praf de otravă care întrerupe firul vieții. Întrerupe contactul cu generația care ne-a procreat și ne-a crescut cu sacrificii.
Acești bunici sau părinți sunt comoara noastră.

Sunt calzi și timizi atunci când mângâierea lor ne alintă obrazul să îndepărteze neajunsurile vieții, în părul lor adie mireasma vântului ce duce cu el parfumul anotimpurilor, pe buzele lor găsim acel zâmbet de care avem nevoie căci ne dă forță și da, forța noastră a tinerilor o luăm de la ei. Ochii lor, acei ochi în care li se oglindește sufletul, imaginea în care poți vedea frumusețe și bunătate, dar și necaz și lacrimi căci au îndurat la vremea lor de toate iar acum vor și ei alinarea noastră.
Acești bătrâni de care uneori uităm și pe care seara îi întâmpină singuri în pustiul unei odăi slab luminate și reci în zgomotul unei farfurii de care se tot izbește o lingură pe care mâna tremurândă nu reușește să o stăpânească, ce devine o muzică sinistră alături de oftatul de bun rămas pentru ziua care tocmai se încheie.
Acești bătrâni condamnați să doarmă singuri în patul cocârjat de trecerea timpului și să se trezească la fel.
Se pierde generația care a știut cum să scrie respect pe viața lor.

Se pierd semenii mei

Se pierd semenii mei, bătrânii
din generația sacrificată,
aceea criticată de unii
dar totuși cea mai educată.

N-au studiat aleasă carte
dar au muncit ogoare,
cu mâini crăpate au făcut artă
și-o țară atât de mare.

Se pierd bătrânii mei bunicii
aceia demni și drepți,
tiranii vor ai nimici
ai răului adepți.

Sunt puntea cea de legătură
dintre generații,
ce în bagaj ne-au pus cultură,
respect, considerație.

Se pierd ai noștri dragi părinți
uciși de-un gând murdar.
Pilaștrii cei de referință
cel mai prețuit dar.