ROMÂNIA ÎN ANUL MARII UNIRI – C[entum]
Revista Luceafărul (Bt), Anul – X

Primit pentru publicare: 14 Febr. 2018
Tableta de Marin IFRIM
Publicat: 15 Febr. 2018
Procesare și adaptare: Dorina RODU
Editor: Ion ISTRATE

   Se zice că și Dumnezeu ar putea fi un pic stresat

             in memoriam Valeriu Bistriceanu

    Se spune că stresul face, printre oameni, ravagii mai mari decât cancerul. Stresul a fost experimentat pe animale. A funcționat. Acum e folosit pe oameni. Stresul e deja un ”bun” de folosință comună. Statul vinde stres la greu către propriul cetățean. Inculsiv prin învățământ, sănătate, administrație, instituții de forță etc. Cine nu e stresat, ori e prost, ori e nebun de (dez)legat. Șeful statului se mișcă încet din cauza stresului, e de înțeles, are și el stres pe rețetă. Cei mai buni producători de stres sunt unii șefi ceva mai cu zel. Nu toți oamenii cu funcții efemere devin șefi irecuperabili. Pe vremuri, aveam un astfel de șef, un om destul de cumsecade, dar care, când venea vorba despre șefie, era foarte categoric: ”Unde există doi oameni, unul musai trebuie să fie șef”. Chestia asta e valabilă și în micul univers casnic. Cancerul, diabetul, reumatismul, bolile de inimă și alte cele nu mai pot exista fără stres. Cel mai ieftin stres, unul cu rol de ”imunizare” inevitabilă, e oferit cu polonicul de unele posturi de televiziune. Posturi care nu mai aparțin de multă vreme lor însele, ci unor producători de stres precum fabricanții clandestini de țuică din găinaț de găină. De-alde Gâdea, Badea, Ciuvică, Pătraru, Dragoș (patriotul), Abraham, Cristoiu, Roșca, Tudor etc. Vedetele acestor vremuri atemporale(sic!). Televiziunile de stres au peste 100 de astfel de cazane de fabricat stres. Patronii distileriilor știu bine să-și aleagă eprubete precum cele enumerate mai sus. Trăim în țara stresului. Când doamna Grecu s-a turcit prea mult în emisiunile sale, stresată de propriile-i rătăciri retorice, a fost extrasă din zona vizibilă. Locuitorii de la bloc au stresul la scară, șoferii produc mai mult stres decât primesc, politicienii își fac analize de stres din patru în patru ani, la electorale. Doctorii au ajuns să fie ”consultați” de pacienți, ca să vezi ce plin de stres e internetul. Am văzut mulți doctori care, la 60 de ani, au murit subit, sau cu încetul, stresați de pacienți cu vârste matusalemice. Și țara aceasta de oameni născuți morți își reclamă doctorii! Se zice că există stres și în hrana noastră cea de zi cu zi, în pâinea pentru care rostim zilnic ”Tatăl Nostru”. Se zice că și Dumnezeu ar putea fi un pic stresat. Nu credeam vreodată că așa arată, la orizont, sfârșitul lumii. Înțeleg că toată planeta e stresată: oamenii, toate vietățile lui Darwin, apele, munții ș.a.m.d. Bisericile tuturor religiilor s-au umplut de stres, credincioșii nu le mai frecventează pentru a-și spăla păcatele, ci, dimpotrivă, pentru a-și consolida propriul lor confort egoist, de vierme în măr. Sfârșitul lumii ar putea fi doar un anotimp. Paroxismul stresului e un fel de infarct neletal, un cutremur într-o lume de vată (inclusiv în nas) sau o nouă formă a ciumei a cărei culoare nu contează. Panta rhei. Inclusiv Sfârșitul lumii de apoi. Adevărata nenorocire e că, de stres, în ansamblu, au parte și ființe absolut nevinovate, vietăți care sunt de o inocență cosmică: copiii. Tocmai ei, care, dincolo de aceste timpuri, cândva, nu peste mult timp, vor ajunge să dea lecții de stres viitorilor supraviețuitori. Că doar trăim pe o planetă a stresului. Cu găini stresate, cu urzici stresate, cu aer stresat. Deja cimitirele sunt pline de stres, nu mai există locuri de veci. Nici păsările nu mai au un aer al lor. Nimic nu mai e cum a fost lăsat.

Marin Ifrim, 14.02.2018