Autor: © Florin BĂLĂNESCU
Foto: © Sediul Palatului de Justiție din Botoșani, Arhiva personală.
Agata ® 1994 – 2025 ; Luceafărul © Drepturi de autor. Toate drepturile rezervate.

Gheorghe Median s-a născut la 11 octombrie 1949, în satul Nucșoara de Jos, comuna Râncezi (astăzi, în comuna Posești), plasa Văleni, județul Prahova și a murit la 11 octombrie 2025, la Botoșani, fiind înmormântat la Cimitirul Pacea din municipiu. A fost căsătorit și a avut un fiu și o fiică. A absolvit Facultatea de Istorie a Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași, după care a lucrat ca muzeograf în cadrul Muzeului Județean de Istorie din Botoșani până la pensionare, în anul 2014. Este autorul volumelor Armenii în istoria și viața orașului Botoșani (2001), Ileana Turușancu – studiu monografic (2004), Nicolae Iorga și Botoșanii – legături epistolare (2006), Personalități botoșănene. Ileana Turușancu – corespondență (2010), Octav Onicescu – scrisori către Luigia (2012) și File de enciclopedie culturală botoșăneană (2024).

• Despre sediul Palatului de Justiție din Botoșani, mi-a vorbit într-un interviu realizat în anul 2014, în același oraș.
• – Domnule Gheorghe Median, când și cum a fost ridicat acest palat?
• – Proiectul construirii edificiului a fost aprobat în 1904, în vremea prefectului Gheorghe Kernbach, când au fost alocați circa 200.000 de lei – o sumă foarte mare pentru acele timpuri – în vederea realizării acestui obiectiv. Proiectul a aparținut arhitectului Petre Antonescu, antreprenorii care au realizat lucrarea erau doi italieni stabiliți în Iași – [Enrico] Gambara și [Ignatio] Vignali –, iar forța de muncă a fost adusă din afara orașului. Lucrările au început în noiembrie 1905, când a fost pusă piatra de temelie a palatului, și s-au terminat în octombrie 1907, primele servicii ale tribunalului mutându-se acolo în decembrie același an. În totalitatea sa, obiectivul a fost finalizat în 1910, pentru că mai trebuia să fie realizate pavajul curții, trotuarele, rigolele și gardul din fier forjat pe soclu de beton, iar materialele nu au ajuns întotdeauna la timp, din cauză că linia ferată era una secundară, pe care se circula destul de greu. Botoșanii nu aveau surse de materiale, astfel încât piatra a fost adusă de la Târgu Ocna, lemnul – din zonele montane, iar țigla – de la Jimbolia. Au existat multe probleme, dar rezultatul a fost o adevărată bijuterie arhitectonică, care a rămas, și astăzi, una dintre cele mai frumoase clădiri din oraș, cu atât mai mult cu cât a beneficiat și de o restaurare de excepție.
• – Care erau dotările de care dispunea?
• – Sediul instituției a fost înzestrat cu electricitate, curentul electric fiind furnizat de generatorul instalat în palatul administrativ, aflat în apropriere, peste bulevard [în prezent, Mihai Eminescu]. Tribunalul a avut și încălzire proprie, prin intermediul unei centrale cu aburi, montată la subsol, în timp ce mobilierul fiecărei încăperi a fost proiectat de același arhitect.
• – Ce puteți spune despre arhitectura clădirii?
• – Edificiul este construit în stil neoromânesc și cuprinde subsolul, în care se aflau arhivele, parterul, unde era situată una dintre sălile de judecată, grefa și birourile avocaților, precum și etajul, ce conținea o altă sală de ședințe și o serie de spații necesare activității instituției. Suprafața fiecărui nivel este de 250 m2, deci e un edificiu foarte mare.
• – Construcția arată la fel ca atunci?
• – E identică, inclusiv gardul înconjurător, care îl reproduce pe cel inițial. În apropiere, se mai păstrează, și astăzi, câțiva dintre teii de altădată.
• – Ce destinație are în prezent?
• – Acum, funcționează ca judecătorie, pentru că, alături, a fost construit un sediu modern pentru tribunal.

Florin Bălănescu