Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

    Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 13 → 2021

    Selecție dintr-un grupaj poetic de Dragoș NICULESCU. Oraşul pustiu

    Dragoș NICULESCU

     

     

     

     

     

    Oraşul pustiu

    Nu te mai vǎzusem de mult şi te-am zǎrit deodatǎ
    mergînd pe strǎzile oraşului pustiu în picioarele goale.
    Era cald, tu îţi ţineai pantofii în mînǎ,
    iar eu te-am zǎrit din spate, şi te cunoşteam atît de bine,
    încît pǎrul, corpul şi mersul tǎu îmi fǎceau inima sǎ batǎ 
    ca în preajma unei iubiri unice, explodînd în jerbe
    de luminǎ în toatǎ fiinţa mea.
    Ferestrele caselor aveau storurile trase.
    Locuitorii oraşului stǎteau ascunşi dupǎ draperii.
    Probabil vorbeau, probabil tǎceau sau ascultau acele
    nesfîrşite concerte de muzicǎ simfonicǎ.
    Erai doar tu, în picioarele goale, pe strǎzile pustii.

    Am mers în spatele tǎu pînǎ departe.
    Ai ieşit din oraş, ai luat-o pe cîmp, şi, cum te vedeam
    din spate înaintînd prin iarba înaltǎ şi verde,
    îmi pǎreai o fǎpturǎ aproape sǎlbaticǎ, ajunsǎ acolo parcǎ
    de nicǎieri.
    Te-ai oprit, ţi-ai ridicat un capǎt de rochie, l-ai prins
    în cordonul de la mijloc. Am continuat sǎ merg în spatele tǎu, 
    sǎ mǎ apropii, şi, cînd am ajuns la cîţiva paşi de tine, ţi-am spus:
    “Cunosc o buturugǎ frumoasǎ în pǎdurea aceea din faţǎ,
    o buturugǎ mare, pe care ne putem aşeza şi ne putem odihni,
    tǎcea sau vorbi pînǎ la apusul soarelui, cînd va trebui sǎ facem
    calea întoarsǎ.”
    Tu te-ai oprit atunci, apoi te-ai întors, iar eu am încremenit…
    În faţa mea, privindu-mǎ, era o femeie bǎtrînǎ şi urîtǎ,
    cu un chip ridat şi pǎmîntiu, cu mîna tremurîndǎ…
    Ea mi-a spus, cu un glas rǎguşit:
    “Nu, buturuga pe care o ştii nu mai este de mult în locul
    din luminişul acela. Poate cǎ nici pǎdurea nu mai este,
    şi ceea ce se vede în faţa noastrǎ nu e decît închipuirea 
    acelei pǎduri în care am intrat de atîtea ori şi ne-am ascuns
    în rǎcoroasele ei întunecimi. Spune-mi”, mi-a mai vorbit
    femeia aceea bǎtrînǎ, “eu nu merg mai departe, mǎ opresc aici. 

    O sǎ mǎ însoţeşti, pe drumul de întoarcere, pînǎ la oraşul acela
    pustiu?”
    Am stat o clipǎ ameţit, în tǎcere, apoi i-am putut vorbi:
    “O sǎ te însoţesc. Oraşul acela, în care nu vom auzi nici o şoaptǎ,
    va rǎmîne de astǎzi unul plin de amintiri fǎrǎ rǎspuns…”

     

     



    Abonare la articole via email

    Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

    Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

    Lasă un comentariu

    Drept de autor © 2009-2021 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
    Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
    Server virtual Romania

    Statistici T5