Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

    Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 14 → 2022

    SENTINŢA

    SENTINŢA

    Autor: Lhana Roma-Nova

     

    A fi mamă, a fi tată,
    e un dat de la Iisus,
    El e Cel Ce ne arată
    unde în Ceruri am ajuns,
    cât a fost de trist şi este
    ştie numai Dumnezeu,
    tu, nefiind decât poveste,
    cum gândeşti că-ţi va fi greu?!

    El ne spune răspicat,
    uneori… un pic mai dur:
    „ – Rob, de eşti, sau împărat,
    sufletul să-ţi fie pur
    şi… puternic, curajos,
    te înarmează cu credinţă,
    fii un mic Iisus Hristos
    retrăind a Lui sentinţă!…”.

    Gânduri vechi, gânduri haine,
    nu da voie, în vreun fel,
    răului să intre în tine,
    fă şi tu ce-a făcut El!…

    Te vor răstigni pe cruce,
    cuie în tălpi ţi se vor bate,
    tu iubeşte-o că e dulce,
    nu-ţi dori o altă moarte…!

    Când va fi la judecată,
    de la Anna la Caiafa,
    Adevărul, de îndată,
    îţi va umple în veci carafa!…

    Vei simţi că-ţi este sete,
    foame crâncenă îţi va fi
    de dreptatea acelor cete
    care în cer hrănesc copii.

    Strâmba judecată, dreaptă,
    vei afla, dacă asculţi,
    de la Domnul Ce te-aşteaptă
    cu ai săi ucenici desculţi.

    Tu, picioarele, Îi sărută
    şi încearcă să înţelegi
    că dreptatea, dacă-i multă,
    nu-i dreptate, ci-s doar legi…

    Nu căta la muritori,
    la străini, păgâni, barbari,
    judecata până-n zori,
    nu-s decât sărmani fugari!…

    Zi de zi, noapte de noapte,
    se ascund de adevăruri,
    de Iubire nu au parte,
    mintea lor e în chivăruri…

    Pentru o mână de arginţi,
    pentru trupuri dezbrăcate,
    sufletul şi-l vând, cuminţi,
    nu gândesc că fac păcate.

    Ei, în numele credinţei,
    prinşi de tot în cercul sadic,
    dat-au curs degrab’ sentinţei,
    n-au simţit destin heraldic!…

    N-au văzut că Împărat,
    păscând turma Lui prin rouă,
    lege veche a spulberat,
    dat-a lumii Lege nouă!…

    Ochii, încet, li s-au închis,
    n-au putut nicicum vedea,
    n-au primit de veste în vis
    cine lângă Cin’ şedea…
    Se credeau că sunt puternici
    judecând pe Drept cu drept,
    pătimaşi sau prea cucernici,
    se băteau cu pumnu’ în piept:
    „ – Noi, Tâmplarule, să ştii,
    vom afla cu adevărat
    cum că, Fiul, Tu ai fii…
    Te vom pune la încercat!…
    Te vom răstigni pe cruce,
    cuie în tălpi, azi, vei avea,
    Golgota şi-a ei răscruce
    se prefac în cucuvea…
    Cântec trist, cântecul morţii,
    Îţi va fi prea închinat,
    să vedem ce vrut-au sorţii:
    pe tâlhar sau… pe Împărat?!”.

    Iar mulţimea înfierbântată,
    fără număr, fără minte,
    se dezlănţuie deîndată…
    Ce mai hulă, ce cuvinte!

    Cete multe de iudei,
    trecători sau gură-cască…
    Câtă ură strânsă în ei!
    Cât venin şi câtă iască!

    Cât de trist să fii făţarnic,
    credincios pe jumătate,
    torni otravă tu, paharnic…
    Ia paharul, dă-l pe spate!
    Nu lăsa vreo înghiţitură
    căci sosit-a vremea ta:
    “ – Dacă torni otravă, ură,
    din pahar doar tu vei bea!
    Ori nu ştii că asta-i soarta?!
    Se întoarce la tine roata!…”.

    Preoţii se întrec şi ei
    cu bătrânii, cu nepoţii,
    să-L hulească, se cred lei…
    Nu ştiau că… ei sunt morţii!

    Aşa, morţi, precum se vede,
    au o ultimă dorinţă:
    „ – Mulţimea… în cine crede?
    În tâlhar, în pocăinţă?!”.

    Hotărârea este una:
    “ – Slavă sfintei sărbători!
    Fiindcă-i Paşte, ţi-e totuna
    de trăieşti sau… dacă mori?!
    De e bine, de e rău,
    când cu cei fără de lege
    vei ajunge socotit,
    tu nu poţi nicicum allege,
    ci sosit-a ceasul tău!
    Proorocia s-a împlinit!”.

    Căci, în prag de sărbătoare,
    Pilat, guvernator mare,
    a întrebat, ca întotdeauna,
    după cum cerea cutuma:
    „ – Ascultaţi, supuşii mei!
    Vremea e să tăiem miei,
    să fim buni, mai iertători,
    că toţi suntem muritori…
    Să îmi răspundeţi, azi, în cor:
    pe cine să nu omor?
    Pe Iisus Nazariteanul,
    acuzat de blasfemie
    şi găsit nevinovat,
    sau… pe Baraba, tâlharul,
    care a ucis o mie
    atunci când s-a răsculat?”.

    Astfel, începu norodul
    a-şi cânta singur prohodul
    când striga, pe rând, în cor:
    „ – Pe Iisus, eu îl omor!”.
    Fiecare trecător
    se gândea în a sa sine:
    „ – De-aş putea să Îl omor,
    n-aş mai fi un oarecine,
    ci m-ar slăvi împăraţii
    că doar ei au fost salvaţii
    de Iisus, numit Mesia,
    ce le-ameninţă moşia
    şi-apoi dânşii, în secret,
    spun <Iisus din Nazaret!>”.

    Astfel, începu mulţimea
    să-şi ascută isteţimea
    şi să pună în balanţă
    pe care Isus înhaţă,
    pe cel care-i fiu de tată
    şi se cheamă Baraba
    sau pe fiinţa vinovată
    de-a se numi Mesia?

    Dacă spunem Baraba
    cine ne va mai scăpa
    de cei ce ne-au cucerit
    şi robie am suferit,
    cine pentru a’ noastre drepturi, libertate, bunăstare
    va lupta cu toţi romanii, cine va mai fi în stare?
    Unul este Baraba, fiul tatălui, Isus
    și-l vrem liber, mai presus
    decât orişice sentinţă,
    decât orice judecată,
    îi va învinge pe romani,
    ne va fi şi nouă tată!
    Pâine albă ne va da,
    noi vom fi stăpâni de ţară
    şi, de-aceea, vom striga:
    “ – Nu vrem, Baraba, să moară!”.

    Cât despre Iisus Mesia?…
    Ce va stabili domnia!

    Şi, când fost-a răstignit,
    încă doi au pătimit…
    S-a întâmplat în Sfânta Vineri…
    Erau trei şi, toţi trei, tineri!

    Tâlharul din partea stângă
    Îl hulea, fiinţă nătângă…
    Gura sa nu mai tăcea,
    ci întruna brotăcea:
    “ – De eşti Tu, Hristosul,
    Te rog cu frumosul:
    < Cale de-a scăpa găseşte,
    pe Tine Te mântuieşte!
    Şi pe noi, dacă poţi!
    Ce contează c-am fost hoţi!?
    Şi pe mine, de ai har!
    Mântuieşte un tâlhar!>”.

    Unul doar s-a mântuit,
    cel din dreapta, hoţ… cinstit!
    Osândit pentru dreptate,
    el căta iertarea în moarte,
    a simţit din prima clipă
    că prin Domnul ia aripă
    fiindcă nu-i din astă lume,
    ci din Cer venit anume
    şi-a înţeles că veşnicia
    sfântă e, nu ca domnia!
    A gândit în sinea lui:
    “ – Vreau la Poarta Raiului!”.

    Pleacă în zbor pe Sfânta Cruce
    pân’ acolo, la răscruce,
    când găsi-va flori de jad,
    calea sigură spre Iad,
    va culege galben pai,
    calea dreaptă către Rai!…

    Şi aşa s-a împlinit
    un Cuvânt de Răstignit:
    ” – Adevărat grăiesc ţie,
    tu, tâlharul dintr-o mie,
    negândind la suferinţă,
    ci doar la sfânta credinţă,
    azi, nu la sfârşit de lume,
    vei ajunge în Rai cu Mine!”.

    Morala:
    Dacă vrei, în cer, să urci,
    din topor tu fă trei furci:
    să trimiţi răul pe ape,
    iubirea s-o ţii aproape,
    adevăr să ai la masă,
    din dreptate să-ţi faci casă
    şi, oricare ar fi sentinţa,
    nu-ţi trăda nicicând credinţa
    căci, în mii de ani-lumină,
    toate strâmbe au să vină
    dar Sentinţa… e doar una!
    Nemurirea?!… E cununa!
    (28.03.2016)

     



    Abonare la articole via email

    Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

    Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

    Drept de autor © 2009-2022 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
    Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
    Server virtual Romania

    Statistici T5