Sergiu (la naștere, Sarchis, cunoscut și ca Serghei) Malagamba s-a născut la 6 februarie 1913, la Chișinău, județul cu același nume, gubernia Basarabia, Imperiul Rus (astăzi, în Republica Moldova) și a murit la 15 aprilie 1978, la București, unde a și fost înmormântat. A fost un cunoscut compozitor, aranjor muzical, dirijor, șef de orchestră, profesor de percuție, interpret, baterist și showman, fiind considerat părintele spiritual al muzicii noastre moderne și unul dintre pionierii jazzului românesc. A fost căsătorit, dar nu a avut copii. A studiat la Conservatorul „Unirea” (în prezent, Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice) din Chișinău (1931-1933), continuându-și studiile superioare la Conservatorul „Ciprian Porumbescu” (astăzi, Universitatea Națională de Muzică) din București (1950). A studiat violoncelul, dar s-a simțit atras mai ales de baterie, fiind socotit cel mai bun baterist român din istorie, faima lui depășind hotarele țării. A compus zeci de piese vocale de muzică ușoară și instrumentale de jazz, semnând zeci de orchestraţii, prelucrări şi aranjamente muzicale. A scris muzică de scenă și, în colaborare cu alți compozitori, coloana sonoră a filmului „Alo, București!” (1944), figurând pe mai multe discuri din România și U.R.S.S. A susținut numeroase concerte și turnee în țară și în Franța, Polonia, R.D. Germană, Italia, U.R.S.S., Israel, Egipt și Sudan. A primit Ordinul Muncii, clasa a III-a (1963) și mențiune la Concursul Național de Muzică Ușoară de la Mamaia (1969). A fost membru al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor (din 1947).

Eugen Șendrea s-a născut la 25 februarie 1951, la Bacău și a murit la 31 iulie 2016, în același oraș, unde a și fost înmormântat. A absolvit Facultatea de Istorie-Filosofie a Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași și Școala Militară de Infanterie și Cavalerie din București. A fost căsătorit și a avut un fiu. A lucrat ca profesor la Liceul Eudoxiu Hurmuzache din Rădăuți, muzeograf la Complexul Muzeal din Fălticeni, expert și șef al Oficiului Județean pentru Patrimoniul Cultural Național din Bacău și bibliotecar la Biblioteca Județeană Costache Sturdza din același oraș. A publicat circa 25 volume și peste 4.000 de articole de istorie băcăuană, alte lucrări rămânând finalizate în manuscris. A participat la expediții de cercetare, simpozioane locale și naționale, conferințe de popularizare științifică și emisiuni de radio și televiziune. A primit numeroase distincții, între care titlul de Cetățean de Onoare al municipiului Bacău (2008).
Despre viața și activitatea artistică a lui Sergiu Malagamba, precum și despre prezența sa la Bacău, mi-a vorbit într-un interviu realizat la 23 iulie 2012, în același oraș.

– Domnule Eugen Șendrea, vorbiți, vă rog, despre cariera muzicală a lui Sergiu Malagamba.
– Acest mare artist vizionar și creator de modă, italian după tată și armean după mamă, a fost un personaj care a marcat epoca în care a trăit, fiind o adevărată legendă. A rămas în istoria muzicii ușoare și de jazz românești în primul rând prin faima sa de baterist fenomenal, dar și prin talentul de compozitor, dirijor și aranjor muzical. În 1935, și-a făcut debutul ca baterist în formaţia de muzică uşoară a lui Nicolae Cireş de la Chişinău. În 1936, a debutat pe scena muzicală bucureșteană, făcând parte din diferite formații de muzică de dans, între care orchestrele Max [David] Halm și Joe Reininger. În 1939, a dirijat primul său concert de muzică ușoară cu Orchestra Malagamba, cu care a cântat în barurile Melody şi Continental, precum și la cabaretul de la Mon Jardin, până în anul 1941. Din anii ’40, a colaborat, în repetate rânduri, cu renumita cântăreață Maria Tănase, mai ales pe scenele teatrelor de revistă bucureştene. În perioada 1941-1945, a fost baterist în orchestra Teatrului Gioconda. În 1942, a înfiinţat prima formaţie de jazz simfonic din Bucureşti, pe care a dirijat-o într-un concert demonstrativ la sala Cinematografului ARO [ulterior, Patria]. Între anii 1944 și 1945, a fost profesor de percuţie la Conservatorul American de Jazz. În 1945, a dirijat opereta Sfinxul din Hollywood, de Ralph Benatsky. În perioada 1945-1948, a fost baterist şi dirijor la teatrele N.[icolae] Stroe și Elly Roman, precum şi la Ateneul Român. Între anii 1949 și 1954, a condus mai multe concerte de muzică ușoară și a evoluat, ca interpret, în cadrul unor spectacole cu mare priză la public de la Sala Dalles. În perioada 1950-1955, a fost percuționist (la timpane) în Orchestra Simfonică a Cinematografiei. Între anii 1948 și 1950, a fost baterist la Teatrul de Stat de Estradă, devenit Teatrul satiric-muzical [în prezent, Teatrul de Estradă] Constantin Tănase, unde a devenit dirijor din 1959. Cu acest colectiv, a efectuat, în 1965, un turneu de succes la Paris, unde a făcut furori pe scena celebrei săli Olympia cu Baletul tobelor, creație proprie cu coregrafie. După soloul de baterie din compoziția sa, a fost inventat un stil de dans ritmat, alert și extrem de săltăreț, Malagamba, lansat, împreună cu un cuplet omonim, de marele Tănase și predat la școlile de dans din Capitală. Cu același teatru şi cu Orchestra de Jazz București, dirijată de el, Malagamba a întreprins, în 1965, un turneu excepțional în mari oraşe din U.R.S.S., unde a devenit, în numai câteva săptămâni, vedetă internaţională. În perioada 1965-1967, a fost profesor de percuţie la Şcoala Populară de Artă, unde a instruit sute de bateriști.

– Cărui fapt i se mai datorează celebritatea sa?
– În primăvara anului 1942, a lansat o modă vestimentară extravagantă, numită „malagambism”, care a cuprins mari mase de tineri, dar şi personalităţi marcante ale scenei, precum Constantin Tănase. Noua modă a devenit un adevărat fenomen în Capitală, unde „tinerii purtau părul ondulat, cu cărare pe mijloc şi doi zulufi vâlvoi și neglijenți deasupra urechii, daţi cu briantină, iar tăietura pe spate a frizurii era o linie perfect dreaptă, realizată cu tehnica «Gică Vapor», un binecunoscut frizer al epocii. Hainele erau lungi și largi, cu umerii lați și lăsați; sacoul avea carouri mari și revere mici, iar cămașa era uni și cu gulere albe. Cravata, subțire și lungă până peste curea, avea nodul foarte mic, iar pălăria – boruri late și panglică îngustă și fină. Pantalonii, negri și strâmți, cu patru pense și manșetă, erau ascuțiți la glezne și purtați în așa fel încât să se vadă ciorapii de lână fină, albi, vărgați sau în culori tari – galben, maro ori roșu. Pantofii, înguști, cu tocuri înalte, erau din piele de antilopă [piele întoarsă], cu talpa din crep [cauciuc microporos] foarte groasă, și scârțâiau la mers.” Această modă a fost catalogată drept indecentă și reprimată de către autorități, motiv pentru care artistul a fost arestat la 2 mai 1942 pe Calea Victoriei și internat, până la 4 iunie același an, în lagărul de la Târgu Jiu. Iată comunicatul Președinției Consiliului de Miniștri, cu titlul Sergiu Malagamba și adepții săi internați în lagăr, publicat cu litere groase pe prima pagină, în toată presa vremii: „În împrejurările pe care le trăiește azi Neamul întreg, când ostașii noștri cad pe front, iar țara poartă cu mândrie și sobrietate haina suferinții și a lipsurilor, s’au găsit câțiva rătăciți și neserioși care să iasă pe străzi în costume și în ținute de circ, încercând, prin manifestări necuviincioase și exhibiții muzicale, să târască după ei și pe alții, expunându-i ridicolului. Pentru a pune capăt acestei acțiuni cu totul neserioase și a se da lecția cuvenită și capului grupului, cu numele de Malagamba, cum și tuturor – celor foarte puțini – care nu știu să respecte măsura și decența ceasurilor de luptă și de jertfă pe care le trăim, domnul Mareșal Antonescu a ordonat ca Malagamba și toți cei din jurul său să fie internați în lagăr.” Artistul i-a trimis lui Ion Antonescu o scrisoare în care afirma, între altele: „Departe de a fi conducătorul tinerilor destrăbălați, sunt un profesionist modest, harnic și un om serios“. Tot atunci, elevii din liceele bucureștene au organizat un marș de protest public pe Calea Victoriei, cerând eliberarea lui. Au existat, însă, și manifestări extreme ale unor grupuri „indignate”, care au fost reflectate în presa vremii; iată un astfel de articol de presă, intitulat Sergiu Malagamba bătut în plină stradă: „Aseară, la orele șapte, pe când [i]eșea dela [cafeneaua] Café de la Paix, d[omnul] Sergiu Malagamba – cunoscutul jazz-bandist, al cărui nume a fost dat unei categorii de tineri pomădați și anormali – a fost acostat de trei tineri care l-au apostrofat în legătură cu… moda nouă. El a încercat să efectueze o retragere strategică și s’a vârât în gangul de la amintita cafenea. Cei trei, însă, l-au urmărit și aici. A urmat o discuție aprinsă și rezultatul: trei palme sonore s’au lipit de obrajii d[omnu]lui Sergiu Malagamba, care a trebuit să fugă pentru a se… salva de-o urmare mai contondentă prin intrarea de serviciu a cafenelii.” Moda luase, însă, amploare, iar popularitatea artistului, ca și numele său neobișnuit și rezonant, au determinat, între altele, preluarea lui într-o poezioară scandată din folclorul copiilor (mai ales de la oraș): „Sergiu Malagamba/Noaptea stinge lampa.”

– A ajuns cu spectacole și în Moldova?
– Prin anii ’60, a fost la Bacău. Vestea i-a cuprins imediat pe toți tinerii, dar și pe curioșii din oraș. Înainte de concert, Sergiu Malagamba și membrii orchestrei sale au făcut o plimbare prin centru, mai precis de la Parcul Trandafirilor până la policlinica veche. Au mers pe mijlocul străzii, pe atunci circulația rutieră fiind aproape inexistentă – doar câteva trăsuri, câte o motocicletă și vreo mașină Pobeda. Firește, lumea s-a luat după el, formând un întreg alai. Concertul a avut loc la Teatrul de Vară și a avut un succes uriaș. A doua zi, toată tinerimea băcăuană purta haine colorate, lăsate cu mult peste umeri, cravate țipătoare și fistichii, ca și pantofi cu talpă groasă. Malagambiștii treziseră Bacăul la viață! Începea era minijupei, a chitarelor electrice, a twistului și a rockului…

Florin Bălănescu