Setea

Într-o zi vei râde de masca aceasta de copil zâmbitor
de degetul zilei ce bate umărul
de lacrima unui lac siberian
unde poposesc obosiţi cocorii singurătatea
unor gânduri prea complicate
prea înghețate-n plăceri

Sigur apele vor întoarce din nou izvoarele
Sigur cuvintele vor vorbi memoriei
doar eşti parcul care se plimbă rătăcit printre oameni
unde inima – ulcior ce adapă orașul meschin
și zborul buzelor aduse de fluturi prin stepa uscată de amintiri
de vocea spinilor rătăciți pe palmele nopții

Și luna întinde mâinile febrile pe ritmurile haitei de lupi
în căutarea odihnei adevărate
de culoarea femeii ce duce setea fântânii
în deșertul ce tresaltă stele şi stejarul tânăr

Ionuţ Ţene