O poveste a unei tinere care se simte izolată și neînțeleasă de cei din jurul ei. Ea încearcă să își găsească un sens în viață, dar se confruntă cu multe obstacole și provocări. 

Era o zi ploioasă de toamnă, când Anuța a ieșit din blocul ei gri și trist. Purta o mască pe față, ca toată lumea, și își ținea geanta strâns la piept. Se îndrepta spre stația de autobuz, unde trebuia să aștepte cel puțin 20 de minute, până să vină următorul. Nu avea chef să meargă la serviciu, dar nu avea de ales. Era singura sursă de venit pe care o avea, după ce tatăl ei fusese concediat din cauza pandemiei și boala cronică, un diabet zaharat, s-a agravat.
Anuța lucra ca asistentă socială la un centru pentru persoane vîrtnice bolnave de cancer. Îi plăcea să ajute pe cei nevoiași, dar se simțea tot mai obosită și stresată. Trebuia să respecte multe reguli și protocoale, să poarte echipament de protecție, să se testeze periodic și să evite contactul cu ceilalți angajați. Nu mai vorbise cu nimeni de mult timp, doar prin telefon sau prin mesaje. Prietenii ei erau ocupați cu problemele lor, iar iubitul ei o părăsise de câteva luni, spunându-i că nu mai suportă distanța și lipsa de comunicare.

Anuța se simțea singură și nefericită. Se întreba dacă mai are rost să trăiască într-o lume atât de haotică și ostilă. Se gândea la viitorul ei, care părea incert și sumbru. Se gândea la visurile ei, care păruseră uitate și nerealizate. Se gândea la familia ei, care era departe și îngrijorată. Se gândea la ea însăși, care era pierdută și confuză.
Când a ajuns la centru, a fost întâmpinată de o privire rece și severă a șefei ei. Aceasta i-a spus că trebuie să lucreze mai mult și mai bine, că are prea multe plângeri de la beneficiari și că nu își face treaba cum trebuie. Ana a încercat să se apere, dar nu a avut curajul să spună ce simte cu adevărat. A acceptat reproșurile fără să protesteze și a intrat în biroul ei mic și sumbru.
Acolo a găsit o grămadă de dosare și formulare pe care trebuia să le completeze și să le trimită la diferite instituții. A deschis calculatorul și a început să lucreze mecanic, fără să se concentreze la ce face. Mintea ei zbura în altă parte, la locuri mai frumoase și mai fericite.
La un moment dat, a primit un telefon de la mama ei. Aceasta o sună ca să o întrebe cum se simte și cum merge treaba. Anuța i-a spus că este bine și că nu are nicio problemă. Nu a vrut să o îngrijoreze pe mama ei, care avea destule griji cu tatăl ei bolnav și cu sora sa, care nu luase licența la Facultatea de științe economice. A vorbit puțin cu ea, apoi a închis telefonul.

A continuat să lucreze până la ora prânzului, când a ieșit la o pauză scurtă. A mers la magazinul din colț, unde a cumparat un sandviș și o apă. A mâncat pe o bancă din parc, privind cum plouă și cum oamenii se grăbesc să ajungă la destinație. Nu a schimbat niciun cuvânt cu nimeni, doar a zâmbit politicos când a plătit la casă.
După ce a terminat de mâncat, s-a întors la centru, unde a mai lucrat câteva ore. A avut de rezolvat câteva cazuri dificile, de persoane care aveau nevoie de ajutor financiar, medical sau psihologic. A încercat să le ofere soluții și să le ofere sprijin, dar nu a simțit nicio satisfacție sau recunoștință. Doar frustrare și neputință.
La sfârșitul programului, a plecat spre casă, cu același autobuz aglomerat și murdar. A ajuns în apartamentul ei mic și rece, unde nu o aștepta nimeni. A făcut un duș rapid și s-a schimbat într-o pijama veche și uzată cu inscripții je t’aime. A deschis televizorul și a dat drumul la un film pe care îl văzuse de multe ori. A mâncat o pizza congelată pe care o încălzise la microunde. A băut un pahar de vin roșu pe care îl cumpărase de la supermarket. A adormit pe canapea, cu telecomanda în mână.

A visat că era într-un loc exotic și plin de viață, unde se distra cu prietenii ei și cu iubitul ei. Râdea, dansa, cânta și se simțea fericită. Se trezea dimineața în brațele lui și îi spunea că o iubește. Apoi se ducea la o plajă superbă, unde se relaxa sub soare și se scălda în mare. Seara se întorcea la un hotel luxos, unde avea parte de toate facilitățile și serviciile. Era o viață perfectă.

Dar când s-a trezit, a realizat că totul era doar un vis. Un vis frumos, dar ireal. Un vis care nu avea legătură cu realitatea ei tristă și plictisitoare. Un vis care o făcea să sufere și mai mult.

A plâns în pernă, până când a adormit din nou.