Ionuț ȚENE

Consider că ar trebui schimbată paradigma analizei, teoriei criticii și istoriei literare românești. Lucrurile s-au schimbat din punctul de vedere al sociologiei și geografiei culturale față de anul 1989. Criticii și istoricii literari nu mai pot aborda valorile literare doar din perspectiva scriitorilor români trăitori în granițele statului român. De circa 22 de ani, odată cu ridicarea vizelor pentru români în Uniunea Europeană, conform statisticilor oficiale, au emigrat circa 5-6 milioane de români. Acești români s-au integrat economic și social în țările de adopție, dar cultural și spiritual rămân conectați la universalitatea civilizației românești. În Diaspora se nasc deja mai mulți copii români decât în România, lucru confirmat de statistici. Este o statistică care trebuie să ne facă să ținem seama, noi, ca stat român, de potențialul românilor din Occident nu numai la dezvoltarea social-economică a românității pe aceste meleaguri, dar, mai ales, despre contribuția culturală adusă atât țărilor europene dar, în special, națiunii române. Un rol important care ține conștința națională și identitară trează este Biserica, care a împânzit Europa cu o rețea de parohii, care, pe lângă oficierea slujbelor religioase, contribuie la păstrarea identității culturale și spirituale a românilor, organizând, de asemenea, adevărate școli confesionale românești în lăcașurile de cult. Un rol important pentru păstrarea valorilor culturale românești în Diaspora îl are ICR-ul și societățile civice finanțate de Departamentul Românilor de Pretutindeni, precum și numeroasele reviste culturale în limba română apărute în toate țările europene și peste ocean.

E important ca critica literară să depășească paradigma locală a lui Nicolae Manolescu sau a lui Alex Ștefănescu și să nu se mai refere în studiile de specialitate doar la scriitorii din granițele statului român, ci să se scrie și despre poeții sau prozatorii, care trăiesc în Diaspora, tot mai numeroși și mai valoroși. Asistăm la o emulație frugiferă a literaturii române în Diaspora. Față de istoria Exilului românesc de dinainte de 1989, Diaspora actuală diferă foarte mult. Atunci personalitățile din Exil erau obligate de situația regimului politc comunist de a trăi în fara granițelor statului român. Despre Exilul românesc s-au scris cărți interesante, doar dacă mă gândesc în ultimii ani la cărțile scriitorului clujean Constantin Cubleșan. Diaspora românească post-comunistă de azi este mult mai numeroasă decât Exilul și e formată deja din două generații de români, care au ales din diverse motive să trăiască în Occident. Membrii numeroși ai Diasporei au creat o Românie extinsă în afara granițelor statului român, care palpită viguros pe plan cultural și spiritual cu sprijinul Bisericii, MAE, ICR sau DRP. Din punct de vedere cultural au apărut scriitori valoroși în Diaspora despre care, din păcate, se scrie puțin în țara noastră. Au luat ființă, de asemenea, o salbă de reviste culturale și literare în limba română în țările Occidentului, precum și târguri de carte, simpozioane, site-uri mass-media de limba română, biblioteci și cenacluri literare. Există deja posturi de radio și televiziune în limba română care mențin trează conștința culturii noastre în comunitățile din Diaspora. Mă gândesc la românii din Spania care au creat cultural și spiritual o ”Românie mică”, cu târguri de carte, reviste și site-uri în limba română, precum și cenacluri literare. Cu drag citesc ”Români în Andalucia” sau particip la târgul de carte românească din toată Diaspora – Culturo, care se desfășoară anual la Madrid. Aici poeți talentați ca Marin Dumitrescu sau Eugen Barz, și nu numai, crează o poezie originală. Se organizează și un minunat festival de poezie la Madrid, la care participă poeți din România. La Viena steagul culturii române îl înalță Asociația ”Mihai Eminescu”. În Israel scriitorii de limbă română sunt grupați în jurul agenției de presă AnimaNews. La Paris dincolo de subteranele catacmbolelor de le la Saint-Sulpice se practică o teologie românească de înaltă ținută, coordonată de preotul Răzvan Ionescu. În Franța avem conceptul românesc de succes literar: Biblioteca Diaspora.

De fapt în toate țările Europei se înființează biblioteci românești pe lângă asociații literare sau Biserică, cu rol educativ și de promovare a literaturii române din țările unde trăiesc comunități românești puternice. În Italia avem cenaclul de literatură de la Roma, care fermentează o generație de poeți români recunoscuți în Diaspora, dar și în România. Scopul Cenaclului de la Roma a fost acela de creare de ateliere literare şi artistice, cu profil strict cultural, fără a avea beneficii financiare. Donaţiile şi sponsorizările vin din partea membrilor activi, iar acestea sunt înregistrate legal, cenaclul nebeneficiind de surse financiare guvernamentale, europene sau din partea altor organisme. „Cenaclul de la Roma” a parcurs etape şi evenimente culturale la care s-a învăţat împreună despre cum se face din ce în ce mai bine o structură în care să primeze literatura universală şi cu precădere cea românească, apoi valorizarea şi a altor forme de manifestare culturală. În Portugalia a fost întemeiat cenaclul literar «Vasile Romanciuc». În Canada funcționează cenaclul ”Eminescu” și apare revista ”Destine literare”, sub coordonarea lui Alexandru Cetățeanu. La Montreal trăiesc poeți români care publică volume de referință la edituri de top din Canada, cum ar fi Globart Universum. Desigur nu doresc acum să trec în revistă sutele de publicații și evenimente literare românești, care funcționează cu succes în Diaspora, doar doresc să trag atenția criticii literare și istoricilor literari din țară să-și aplece mai mult privirea și acribia critică față de noii scriitori formați în Diaspora și față de pleiada personalităților literare de aici, care fac parte din cultura română. Asistăm la un moment de cotitură a istoriei literare românești, în care atât Uniunea Scriitorilor din România, dar și Liga Scriitorilor Români ar trebui să-și extindă filialele în marile capitale europene din Diaspora, unde trăiesc și creează noile generații de scriitori români, care treptat sunt integrați și recunoscuți de istoria literaturii române contemporane. Nu se mai poate scrie o istorie și o critică literară fragmentară, fără a include operele scriitorilor români din Diaspora, tot mai valoroși și originali, care includ o viziune nouă și proiectează interesante perspective de interpretare asupra limbii și literaturii române. Scriitorii din Diaspora vor fi tot mai mult integrați în critica și istoria literară românească. Cultural, azi, România este mult mai mare.