Unul a fost Mircea, fiul
lui Radu Întâi,
strălucit din neam, ager și viteaz
Principe creștin,
peste hotare mari strămoșești,
care a iubit poporul, armata,
a fost vultur sprinten și treaz,
rămânând în veci,
pavăza și straja, brazdei obștești
și a întregii Țări Românești…

A luptat cu turcii,
cu polonii și ungurii,
pentru stăpânirea gliei
apăra mereu ce este al nostru,
cum scriseră Basarabii vremii,
a calcăt în picioare turcii la Rovine,
lipește Dobrogea, apără Severinul
este strateg și vizionar

îi sunt recunoscute teritorii
întreaga Valahie veche,
de marile vecine, imperii

și sunt întocmite pecete…

Nu se poate scrie,
Istoria noastră, între Pământ și de Cer…
să nu povestești de Negru-Vodă-Thocomer
sau Thocomerius,
de Basarab Întâiul și Drăgulești,
ori de Curtea de Argeș și Câmpulung…
cum Mircea cel Mare, domn
care a luptat și a oprit expansiunea
Ungariei și a Poloniei, iar pe turci
i-a lăsat fără somn…
Înmormântat la Cozia,
este plâns de orice mirean,
acum doarme într-un sarcofag
decorat de tip egiptean,
de multe ori profanat de turci
și austro-germani.
Plânge biserica sa, ce a fost călcată de cai
dar Crucea stă dreaptă, acolo de sute de ani
iar sufletul său odihnește, cu dreptate…în Rai !