Conflictul dintre China și Taiwan trebuie înțeles acum într-o altă paradigmă geopolitică.Vizita președintelui Camerei Reprezentanților a Congresului SUA, Nancy Pelosi, în Taiwan a aprins spiritele și a enervat Beijingul. Consilierul de stat și ministrul de externe chinez Wang Yi a emis o declarație în care condamnă intruziunea SUA în suveranitatea Chinei. Pelosi a vizitat în mod flagrant insula, fără a ține cont de reprezentările solemne ale Chinei, ceea ce reprezintă o încălcare gravă a principiului „o singură Chină” și o încălcare rău intenționată a suveranității Chinei. El i-a numit secesioniști pe adepții „independenței Taiwanului”. Realitatea istorică este alta și paradoxală pentru cei care nu o cunosc. Taiwanul este China istorică legitimă pe filiera imperială, istorică și democrată a generalului Cian Kai Shek șeful Kuomintangului și Republica Populară Chineză, un apendice statal secesionist ilegitim fondat de comunistul Mao, adeptul lui Lenin și Stalin. În acest sens trebuie să înțelegem ura pe care o are Beijingul comunist în prezent față de Taiwan, tocmai pentru legitimitatea istorică a acestuia. Republica Populară Chineză nu este de fapt China istorică și legitimă. E un paradox. Acest stat cu capitala la Beijing este o excrescență totalitară, care a înlocuit în 1949 Republica China, țară recunoscută pe plan internațional la ONU, încă din anul 1945. Republica China democrată este membru fondator ONU din 1945, când comuniștii lui Mao Zedong erau doar niște briganzi revoluționari în acel an. Republica Democrată China există astăzi situată pe teritoriul insulelor Taiwan.

La 1 ianuarie 1912, Republica Chineză a fost înființată, iar Sun Yat-sen, liderul partidului Kuomintang (KMT sau Partidului Naționalist), a fost proclamat președinte provizoriu. La sfârșitul anilor ’20, Kuomintangul, condus de către generalul Chiang Kai-shek, a fost capabil să reunifice țara, sub controlul său, cu o serie de manevre militare și politici geniale. Kuomintangul a mutat capitala națiunii la Nanjing și a pus în aplicare „tutelajul politic”, un stadiu intermediar de dezvoltare politică prezentat în Doctrina San-min a lui Sun Yat-Sen, un plan pentru transformarea Chinei într-un stat democratic modern. Divizarea politică din China a făcut anevoioasă lupta lui Chiang cu liderii comuniști, împotriva cărora Kuomintangul era în război încă din 1927. Neîncrederea permanentă dintre Kuomintang și comuniști a dus la reizbucnirea războiului civil. În 1947 a fost stabilită o conducere constituțională, dar din cauza tulburărilor politice continue, multe prevederi ale constituției Republicii China nu au fost niciodată puse în aplicare în China Continentală. Războiul Civil Chinez s-a încheiat în 1949, odată ce Partidul Comunist controla cea mai mare parte a Chinei continentale și retragerea Kuomintangului în largul mării, reducând astfel teritoriul Republicii China numai la Taiwan, Hainan și micile insule din jur lor. La data de 1 octombrie 1949, președintele Partidului Comunist, dictatorul Mao Zedong a proclamat crearea Republicii Populare Chineze, recunoscută doar de URSS și sateliții ei. Era un stat artificial, care rupea tradiția chineză. În anul 1950, Guvernul Kuomintang-ului al Republicii China s-a refugiat în Taiwan și a continuat să susțină că reprezintă întreaga națiune chineză. Taiwan a devenit reședința guvernamentală a patrioților și democraților chinezi. Republica Populară Chineză condusă de Partidul Comunist Chinez a fost boicotată de numeroase state, între 1949-1971. Lumea a recunoscut doar Republica Chineză, limitată la Taiwan, care a ocupat locul de reprezentant al întregii Chine la ONU, inclusiv ca membru permanent al Consiliului de Securitate al ONU, fiind recunoscută ca atare de numeroase state. În 1971 locul său la ONU a fost luat de Republica Populară Chineză, în urma înțelegerii dintre Nixon și Mao. Azi pentru toată lumea statul Republica Populară China, cu regimul său totalitar și distopic este considerat moștenitorul Chinei istorice. În realitate, statul care moștenește tradiția istorică, religioasă și democrată este Republica China, cu capitala la Taipei, care astăzi, noi românii o denumim prin presă ca Taiwan și ca stat liber nu-l recunoaștem diplomatic. Tradiția istorică și democrația este continuată de Republica China cu capitala la Taipei. E un paradox. Distopia comunistă a Republicii Populare Chineze infectează în continuare lumea liberă democrată cu noul virus ideologic al totalitarismului minunatei lumi noi. Sigur că americanii știu asta și se implică, fapt ce poate duce la un nou conflict militar în lume. Taiwanul este China, nu RP Chineză. E un paradox istoric pe care europenii nu-l înțeleg, dar de care comuniștii chinezi se tem de moarte.

Ionuț Țene