Revista Luceafărul: Anul XI, Nr. 5 (125), Mai 2019
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: ISSN 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

TEODOR EPURE – MIRABILA SĂMÂNŢĂ ŞI AFIRMAREA SPIRITULUI NORMALIAN

Primit pentru publicare: 25 Mart. 2010
Autor: Ion ISTRATE
Publicat: 25 Mart. 2010
Republicat: 14 Mai 2019
© Ion Istrate, © Revista Luceafărul
Opinii, recenzii pot fi trimise la adresa: ionvistrate[at]gmail.com  sau editura[at]agata.ro

Mirabila sămânță și afirmarea spiritului normalian

,,(…)Am văzut nu o dată sămânţa mirabilă
ce-nchide în sine supreme puteri. (…)
Laudă seminţelor, celor de faţă şi-n veci tuturor!
Un gând de puternică vară, un cer de înaltă lumină,
se-ascunde în fieştecare. (…)” (Lucian Blaga)

,,(…).Unii „şendriceneni“ s-au risipit prin ţară, după cum le-a fost destinul, însă majoritatea au rămas prin partea locului, dacă nu chiar în satele natale, pe care s-au străduit a le sluji cu pricepere şi devoţiune. Un studiu sistematic al biografiilor respective ar fi de un interes real, pentru mai buna cunoaştere a istoriei locale, ca şi pentru analiza fenomenului cultural în ansamblu. (…) … vădind… ataşament faţă de spiritul normalian, evocat anume de cei mai sprinteni la condei. Nu pot urmări aici manifestările respective, dar îmi iau îngăduinţa să reproduc ceea ce am spus, la nonagenatul profesorului Gheorghe Romândaşu, că o lungă suită de dascăli se vădeau solidari cu spaţiul în cauză, ca expresie a unui sistem de valori, a unor experienţe comune, menite a înnobila spiritele.” (Acad. Alexandru ZUB)

Încă mi-e proaspătă amintirea, din anii de liceu, când profesorul de limba şi literatura română, Teodor Epure, venea spre clasa noastră. Păşea mărunt şi apăsat, de parcă voia să consolideze aşezământul liceului de frică să nu cumva să dispară. Grozavă presimţire! (Mai târziu, vornicenenii nu au vrut sau nu au ştiut cum să-l păstreze, factori de decizie inadecvaţi hotărând desfiinţarea acestei instituţii şcolare.)
Privirea-i ageră şi pătrunzătoare declanşa elevului un sentiment de frică, aparent doar, pentru că, în acelaşi timp, afişa un calm indescriptibil accentuat de un zâmbet prietenos.

Sârbean pe linia maternă, Teodor Epure este indiscutabil o personalitate remarcantă a locurilor noastre – Vorniceni. Pe la 1850, străbunicul său, mioriticul Dumitru Sârbu, era fruntaşul satului, care a lăsat, prin ultimul cuvânt, ca la moartea sa să fie înconjurat şi condus la locul de veci de propria turmă de oi (Ion Ionescu de la Brad, Octavian Ionescu).

Teodor Epure s-a născut la 11 Ianuarie 1939 în satul Vorniceni, într-o familie de țărani. Tatăl, Epure Gheorghe, era fiul lui Ion și Catinca şi s-a născut la 28 ianuarie 1911 în Vorniceni. Mama, Adela, era fiica lui Costache şi Saveta Sârbu, născută la 25 februarie 1922, în Vorniceni. Părinţii erau agricultori din neamuri avute şi gospodari fruntaşi ai obştei satului. Având în gospodărie şi cai de muncă, tatăl se ocupa şi cu cărăuşia pentru a-şi întregi veniturile familiei, atât de necesare pentru creşterea şi întreţinerea copiilor. Erau buni creștini, chiar dacă tatăl mergea mai rar la biserică, datorită preocupărilor gospodăreşti. O dată, cu ocazia ajunului, părintele paroh i-a zis: ,,Bre Gheorghiță, vii cam rar la biserică”, iar răspunsul a fost: ,,Bine părinte, mă duc și la cealaltă biserică din vale (în prezent este monument istoric, n.r.) nu numai la biserica la care slujiți dumneavoastră”. Mama era o maestră în ale meşteşugului: știa să aleagă covoare, să năvădească și să țese pânză şi macaturi, bunuri la care se foloseau în totalitate materia primă obţinută în gospodărie.

Cu tot efortul părinţilor pentru a-şi vedea copiii fericiţi, am putea spune că nu a fost aşa, fiindcă Teodor Epure a avut şi de îndurat. Al Doilea Război Mondial, seceta din 1946, ororile regimului instalat la putere după război (cote şi alte mari dări către stat) au determinat, ca împreună cu ceilalţi fraţi, Gheorghe (Ghiţă, cum e cunoscut în sat) şi Constantin (Costică), să muncească în agricultură, alături de părinţi. Totuși, profesorul îşi aminteşte că a avut şi unele momente plăcute petrecute, în anii copilăriei şi tinereţii, cu unii prieteni fii de țărani, ca: Babii Mihai – compozitor, stabilit în Statele Unite; Obadă Gheorghe – profesor de limba și literatura română şi alţii.

În acel timp, satul Vorniceni avea o populație școlară numeroasă. Acest fapt a făcut să fie printre primele comune din fostul raion Săveni, regiunea Suceava, în care să se înființeze școala elementară de 7 ani. Așa, Teodor Epure se mândreşte că a avut norocul să facă parte din prima promoție a școlii elementare de 7 ani din Vorniceni şi a avut ca învăţători pe eminenţii dascăli Dumitru Olaru şi Mihai Ciocoiu.

După terminarea celor șapte clase elementare, în 1952, a fost nevoit să urmeze calea cea mai dură sub raport material, dar cea mai fericită sub aspect spiritual, fiind admis la Şcoala Normală ,,Alexandru Vlahuță” din Șendriceni – Dorohoi. Aici a fost modelată personalitatea viitorului dascăl. Sămânţa de neam harnic, gospodar chibzuit şi cu ,,suflet mare” şi-a găsit ,,solul fertil” al ,,spiritului normalian”, urmând exemplul eminentului elev – Alexandru Zub. Teodor Epure îşi aminteşte de colegul său, de la această prestigioasă şcoală, cu doi ani mai mare, că ,,era o minte sclipitoare, harnic, sârguincios şi perseverent peste măsură. Alexandru Zub a fost modelul vieţii mele!”

Şi atunci, cred că, ori de câte ori, este nevoie să vorbim despre ce a însemnat pentru români Şcoala Normală ,,Alexandru Vlahuţă” din Şendriceni este suficient să-l cităm pe Acad. Alexandru ZUB: ,,(…) Aşezământ de tip haretian, creat anume după Marea Unire, în 1919, spre a-i lumina pe cei din nord-estul moldav, Şcoala Normală din Şendriceni purta un nume, „Alexandru Vlahuţă. Patronul ales însemna evident şi o chintesenţă de program pedagogic. Abia trecut la cele eterne, scriitorul atât de sensibil la nevoile celor de jos continua să prezideze astfel la pregătirea noilor generaţii pentru viaţă, adică pentru muncă, ştiinţă, cultură. Fără să ştiu mare lucru despre el, înainte chiar de a citi România pitorească, m-am lăsat pătruns de figura colţuroasă, parcă tăiată în lemn, din tabloul ce atârna pe un perete, în chiar spaţiul nucleic al şcolii, acolo unde se făceau unele adunări, la ocazii festive sau din raţiuni „disciplinare”, dacă se poate spune aşa, într-un aşezământ ce punea mare preţ pe reflexele adecvării la program. Sub tabloul scriitorului – patron, pe lângă care lunecam adesea cu sfială, era încrustată, ca un memento educativ, poezia în care acesta elogia sfânta muncă, cea prestată fără gândul recompensei, ca o datorie umană, inexorabilă şi o condiţie a beatitudinii. Un asemenea îndemn rezuma exact spiritul şcolii dintre coline, nu altul decât cel pe care dascălii noştri îl asimilaseră de la înaintaşii lor, pe linia unei tradiţii a muncii oneste, din care s-a nutrit şi bardul omonim atunci când o socotea vitală pentru om.” (…) ,,Şendricenenii au creat multe legende, începând cu aceea a fondatorului, C.N. Iancu, la care se adaugă profesori de aleasă ţinută, precum N. C. Enescu, O. Guţic, I. Sârcu, C. Mărţ, Al. Ostafi, C. Radinschi, G. Romândaşu, ultimul ajuns acolo profesor de istorie după ce funcţionase un timp la Institutul „Başotă“ din Pomârla. Urme ineluctabile în diverse domenii au lăsat şi unii absolvenţi, a căror listă e prea lungă pentru a fi amintită aici altfel decât exempli gratia.(…)”
În această listă îşi găseşte locul, bine meritat, şi profesorul Teodor Epure.

Format la această renumită instituţie, după patru ani, a fost repartizat învățător titular la Școala elementară de 7 ani din Vorniceni, unde a preluat, pentru început, sarcina modelării destinelor a 45 de copii. Nobilă şi ostenitoare sarcină!… însă plăcută şi importantă pentru tânărul învăţător, fiindcă ştia că va lumina prin munca sa multe generaţii de fii ai satului, unde, el însuşi s-a născut.
Un pasaj din cartea ,,Vorniceni – leagănul împlinirilor mele”, autor Dionisie Pădureţ, mă scuteşte de a mai face comentarii, aici: ,,Singurii învăţători calificaţi eram eu şi directorul şcolii. Alfabetizarea o făceam seara, pe grupe de 30 de cursanţi, la lămpi cu petrol. Lipsa de cadre didactice în sat era acută. Am reuşit să-i conving pe părinţii elevilor din prima promoţie cu 7 clase să-şi trimită copiii la Şcoala Pedagogică din Şendriceni. Olaraşu Olga, Pânzaru Mihai, Obadă Gheorghe, Epure Teodor au absolvit această şcoală în 1956 şi au fost toţi repartizaţi ca învăţători în Vorniceni.”

Concomitent cu munca de la catedră s-a preocupat pentru continuarea studiilor. În 1965 a absolvit Facultatea de Filologie din Cadrul Institutului Pedagogic de 3 ani, Iaşi şi apoi, în 1970, a absolvit cursurile Facultăţii de Filologie – Secţia Limba şi Literatura Română – din cadrul Universităţii ,,Alexandru Ioan Cuza”. În anul 1974 a obţinut ,,gradul didactic II în învăţământul de cultură generală”, iar în 1984 i s-a acordat ,,gradul didactic I” datorită experienţei didactice îndelungate, elaborării lucrării ,,Dezvoltarea gândirii creatoare a elevilor prin lecţiile de limba română” şi susţinerii acesteia în faţa unei comisii ministeriale.
Temeinica pregătire şi bogata experienţă în munca de educaţie şi instruire şcolară au determinat ca, succesiv, să îndeplinească diferite răspunderi profesionale: profesor de limba şi literatura română la clasele V – VIII (1961 – 1963, 1980 -2005); profesor de limba şi literatura română (1963 -1980), director adjunct (1966 – 1971) şi director (1971 – 1980) la Liceul Teoretic Vorniceni; director al Şcolii Generale Nr. 1 Vorniceni (1989 – 2001). În toată această laborioasă activitate didactică a urmărit, în primul rând, să formeze elevilor dragostea şi interesul pentru studiul limbii române, pentru bogăţia şi frumuseţea ei, să le inspire respectul pentru folosirea ei în forma cea mai corectă – limba literară. De-a lungul carierei sale, s-a destins ca un dascăl de o mare valoare, de o rară nobleţe, admirat şi stimat de elevi, colegi, prieteni, săteni şi reprezentanţi ai forurilor superioare. Priceput şi bun gospodar, ataşat de misiunea didactică încredinţată, receptiv la noile transformări sociale şi politice a coordonat cu competenţă activitatea instituţiilor şcolare din Vorniceni, munca pentru Domnia sa însemnând un ,,element de patrimoniu al familiei sale”.

Deşi pensionar, este în permanentă legătură cu comunitatea, în mijlocul căreia trăieşte şi continuă să desfăşoare o susţinută activitate pe plan cultural, ca membru şi consilier cultural al Consiliului Parohial Vorniceni şi redactor şef al Revistei ,,VORNICENEANUL”.

În 2008 a publicat, la Editura Agata, lucrarea ,,Tezaurul toponimic al comunei Vorniceni” (coautor, Mihaela-Dorina Barbacaru, fiica profesorului).
Acest volum are o importanţă de căpătâi pentru vorniceneni, pentru că ,,(…) Numele de locuri reprezintă un mesaj pe care strămoşii ni-l transmit peste veacuri nouă, celor de azi. Descifrându-l corect, îi vom înţelege mai bine, vom aprecia cum se cuvine bogăţia lor spirituală şi-i vom simţi mai aproape de sufletul nostru, iar legătura cu mediul etnogeografic în care ni se derulează existenţa va căpăta noi conotaţii, căci toponimia ne ajută să ştim mai bine cine suntem şi de unde venim (…)” (Vasile Bele).

De altfel, în prefaţa volumului – ,,Cuvânt înainte”- Prof. Univ. Dr. Mihai Maxim, directorul Institutului Cultural Român ,,Dimitrie Cantemir” din Istanbul apreciază: ,,(…) sunt cu atât mai lăudabile iniţiativele unor profesori din învăţământul rural, precum d-nii Gheorghe Gherman şi Teodor Epure, care se „încăpăţânează” să nu abdice de la idealurile de tinereţe, de respect pentru tradiţie şi de recunoştinţă pentru satul natal. (…) subliniez profesionalismul domnului profesor Epure, autorul lucrării de faţă, care a urmat cu multă fidelitate şi acurateţe recomandările maeştrilor din domeniul său (cel mai citat nume e al celebrului profesor Iorgu Iordan). A rezultat o carte, pe care o recomand cu căldură cititorilor, o carte care face un conştiincios inventar al toponimelor de pe cuprinsul comunei Vorniceni, judeţul Botoşani, încercând să le găsească de fiecare dată explicaţia cea mai corectă din punct de vedere ştiinţific. (…)

,,Pentru cititorii avizaţi, volumul ,,Tezaurul toponimic al comunei Vorniceni” este preţios, cu atât mai mult cu cât astfel de cărţi din domeniul toponimiei satelor Moldovei de Nord sunt puţine.(…) Din dragoste pentru satul etern, acela din suflet, pe care îl slujeşte de o viaţă ca profesor de limba şi literatura română, Teodor Epure a elaborat o carte-document, un fel de minidicţionar de toponimie ,,zonală”, la care a trudit ani de zile.” (Eugenia VASILE)

(…) cartea prof. Teodor Epure – Tezaurul toponimic al comunei Vorniceni – lucrare ştiinţifică ce tinde să epuizeze întinsul repertoriu al toponimelor locale clasificate în geografice şi sociale, detaliate prin descrieri, referiri istorice şi etimologii, a căror tratare este încadrată între o prezentare iniţială a coordonatelor geografico-istorice şi un compartiment final dedicat fenomenelor lingvistice prezente în toponomia cercetată. Dincolo de informaţia ştiinţifică propriu-zisă, cartea dezvăluie capacitatea creatoare a oamenilor din Vorniceni de a căuta cele mai potrivite denumiri care reprezintă nu numai o călăuză în geografia locului, dar au şi menirea de a reţine ecoul unor evenimente sau efigia unor lideri ai grupului comunitar; în fond, în spatele unor toponime precum Coasta Davidoaiei, Crucea de Piatră, Dealul Tăuteşti, Imaşul Budenilor, Pârâul Vorniceasa, Podul de Lut, Odae, Sălişte, Biserica Arsă se ascund multe secole de istorie condensată şi încă vie în conştiinţa localnicilor. (…) (Dumitru LAVRIC)
Aşa cum apreciază mai departe, Dumitru Lavric, această carte se defineşte ,,(…) sub semnul unor spirite tutelare – numite Spiru Haret sau Dimitrie Gusti, care au direcţionat formarea în lumea satelor a unor intelectuali de autentică simţire românească, precum şi spiritul unor celebre instituţii botoşănene de învăţământ – Institutul şcolar Anastasie Başotă de la Pomârla şi Şcoala Normală Alexandru Vlahuţă de la Şendriceni, care au impus modelul dascălului dăruit total profesiei şi comunităţii;(…).”

Ca urmare, ca o recunoaştere a rezultatelor sale în activitatea profesională şi culturală, Teodor Epure a fost destins cu decoraţii, distincţii, diplome şi lăudabile aprecieri în diferite ocazii: ,,MEDALIA MUNCII”, în 1974; ,,DIPLOMA DE ONOARE” a Consiliului Naţional al Organizaţiei de Pioneri din România; ,,DISTINCŢIE DE VREDNICIE”, acordată de Mitropolia Moldovei, în 2000; ,,DIPLOMA DE ONOARE” acordată de Consiliul Local al Comunei Vorniceni, în 2003; ,,DIPLOMA DE EXCELENŢĂ” acordată de Editura Agata, în 2008; ,,DIPLOMA DE MERIT” acordată de Asociaţia Editorilor şi Librarilor din România, în 2008; ,,TITLUL DE MEMBRU DE ONOARE” al Fundaţiei Naţionale pentru Dezvoltare Comunitară, în 2008 şi titlul de ,,SENIOR EDITOR” acordat de Revista ,,LUCEAFARUL”, în 2009.

Discutând despre trecut şi despre prezent şi nu din spirit de automulţumire, ci ca un îndemn, eminentul profesor mi-a spus: ,,Sunt mulțumit sufletește pentru activitatea pe care am desfășurat-o de-a lungul celor cinci decenii și m-am simțit destul de bine și apreciat în satul unde m-am născut, am trăit și am muncit. Mi-am iubit şi stimat fiii meleaguri natale! Nu am părăsit locul naşterii, am rămas în mijlocul consătenilor mei.” Rarissimo exemplu! Ce lecţie ar mai trebui să ne susţină ilustrul pedagog?

Provocat de un sentiment de prețuire profund respectuoasă pentru profesorul meu, m-am simţit onorat că am avut posibilitatea să evoc personalitatea sa, pentru că Teodor Epure rămâne pentru mine un OM care şi-a sacrificat timpul şi energia, munca şi rezultatele ei pentru a forma şi modela fiii Vornicenenilor pentru a le lumina calea în viaţă.

Vornicenenii au printre ei un model de urmat, un OM DE ONOARE cu o conduită şi o ţinută morală impecabilă, de o desăvârşită generiozitate pedagogică şi cetăţenească .

Scoborâtor al unor familii mai vechi, Teodor Epure a păstrat nealterat spiritul acestora.

Să vă bucuraţi de cât mai mulţi ani şi plini de mulţumiri, de aici încolo, domnule profesor!

Bibliografie:
1.Acad. Alexandru Zub, Spiritul „NORMALIAN“ şi pepiniera de la Şendriceni, Botoşani în Revista Luceafărul nr.1(13) anul II, ianuarie 2010 (http://luceafarul.net);
2.Ion Ionescu de la Brad, Agricultura judeţului Dorohoi, 1866
3.Octavian Ionescu, Însemnări istorice despre satul Vorniceni din ţinutul Dorohoi, Botoşani, Axa, 1999; pg.84
4.Gheorghe Gherman, Vorniceni – însemnată vatră strămoşească, Ed.Agata, Botoşani, 2007
5.Teodor Epure, Mihaela-Dorina Barbacaru, Tezaurul toponimic al Comunei Vorniceni, Ed.Agata, Botoşani, 2008;
6.Dionisie Pădureţ, Vorniceni, leagănul împlinirilor mele, Ed.Agata, Botoşani, 2007
7.Dumitru Lavric, http://luceafarul.net/biblioteca-vorniceni;
8.Eugenia Vasile, Incursiuni în toponimia unui sat românesc, http://www.cronicaromana.ro;
9.Vasile Bele, http://www.jurnalulliterar.ro/articole/Incursiuni-n-toponimia-unui-sat-romnesc-comentarii;
10.http://vorniceneanul.ro/tag/teodor-epure.