ROMÂNIA ÎN ANUL MARII UNIRI – C[entum]
Revista Luceafărul (Bt), Anul – X

Dorina RODU
Cenaclul DinOgor

Testamentul Poetului

În odaia-i strâmtă, veche
Cu tâmplele lăsate-n palme,
Stătea poetul nepereche
Gândind ce are și ce poate
Să lase-n a sa urmă…

Gândi să lase candela-i bătrână
Ce-i lumina tainic foaia, rândul
Și condeiul loial din mână
Care, ascultându-i gândul,
Îi iscălea convins cuvântul.

–V-aș lăsa visele-mi rebele,
Dar mă tem că nu-mi vor fi fidele,
V-aș lăsa a codrului simfonie,
Dar voi, veți auzi doar gălăgie
Neînțelegându-i fremătânda armonie…

De voi, cei din urmă, mi-ați înțelege
Tristețea, patima și durerea
Ce-n mine zac pribege,
Nu vor voi să mă lege
Cei ce râvnesc sordid puterea.

Din ’naltele ceruri albastre
V-aș coborî-o pe Madona Dumnezeie,
Pe calea pavată cu astre
Să ducă-al nostru neam – suflet de femeie,
Însă, n-avem același ideal…

De mă voi naște iar
Din a cosmosului haos
Și din țărâna țării – mamă,
Semeț, umil și fără teamă,
Vă voi lăsa ca drept tezaur:

Sângele patriotic lin curgând
Din venele-mi vineți, muribunde,
Galbenul scripturilor străbune –
Toți un singur drept crezământ legând…

Poate c-atunci veți înțelege
De ce n-am vrut mormânt bogat,
Podoabe, flamuri, nici regat,
Ci un pat din veștede ramuri să-mi lege
Și deasupra-mi flori de tei să se legene.

Zeci de ani de-a rândul au zburat
Însă el, nici acum nu s-a-ntrupat,
Iar peste toate s-a așternut
Zăpada timpului de mult trecut.