Boris MARIAN

Proză  mică

Textierul

Puțini dintre iubitorii de romanțe sau șlagăre bune rețin numele autorului textului, melodia primează . Când i-am spus amicului meu că el nu este poet, ci textier, prietenia noastră s-a pulverizat. M-a privit cu o ură deschisă, clară. Avea circa 200 de texte pe melodii care se cântau și se cântă. Poate că nu erau la nivelul romanțelor inerpretate de Maria Tănase sau Ioana Radu, dar aveau succes. Și îl mai au. Tipul avea amante credincioase, o soție credincioasă, un câine credincios, dar nici un prieten. Nu ținea la nimeni, își iubea pipa nelipsite dintre dinții cariați, negri. Avea o față frumoasă, era mărunțel și spilcuit. L-am zărit în urmă cu câteva luni, era mohorât, tras la față, apoi am aflat că a murit de o boală grea. Nu m-am dus la înmormântare, nu agreez momentele solemne de la cimitir, nu mi le-aș dori nici mie. Dar în ureche îmi zbârnâie una dintre melodiile cele mai cunoscute pe un text de al său, nu-l numesc să nu fac păcat . Regret enorm că l-am numit „textier”, era un artist în felul său.