D.M. GAFTONEANU
Theatrum mundi 

Theatrum mundi (I)

,,Prezentul este o continuă așteptare a viitorului.” (Blaise Pascal)

…Uimit la extaz de spectacolul lumii
pe scena de lux a Divinei Istorii,
de veghe în turnul de fildeș al vocii cetății,
Vae victis, șoptesc tulburat, copleșit
de spasmele Terrei, o Troie Modernă,
un mit ce se stinge în cleștii-ecluze din lăncii și săbii de foc,
cu vuiet sălbatic de care în goană și tropot de cai
rivalii, urmași lui Ahile și Hector, se luptă,
sub semnul lui Ares, o torță imensă-i pământul în flăcări,
despotic, presară cenușa Eol peste marea de sânge,
talazuri cu spume aleargă la stânci, e haos la culme
iar noii ahei, printre ,,Prosit!” și ,,Ergo bibamus!”,
înalță urale, un tunet de ,,Vivat!” cutremură cerul,
prin omnia vincit amor, iubirea învinge mereu,
concordia civium își ia trup de vis,
o Clio grăbită dispare în noapte cu pași de Atlas
privind cu mânie în spate
și pleacă departe-departe de tot
spre țărmuri ce pacea așteaptă de mult,
văd robii livizi așteptându-și sentința,
cu lacrimi în ochi murmurând
că încă nu-i totul pierdut
iar ziua cea mare-i aproape,
speranța e tot ce avem,
ex osibus ultor… vom fi răzbunați!

Theatrum mundi (II)

…Resimt cu putere secvența-prezent din trecut,
fatidic memento acum și aici,
relicve-secunde în mers monoton,
o ploaie proscrisă de așchii din Cronosul-cedru,
titan exilat din infernul lui Dante,
nisip ce erupe din timpul clepsidră-vulcan,
torent piroclastic-izvor care moare încet,
un fluviu-cortegiu amar, nesupus și tăcut
spre Marea-Albastră-Cu-Zile-Trecute,
mutatis mutandis,
miracol atavic post mortem,
emfatic, un astăzi exotic îmbracă abstractul
sub lava cu riduri amorfă și rece,
apoi se închide ermetic în stâlpul de sare,
un monstru, o hidră cu chip de Heracle inert,
grotesc ritual, abscons purgatoriu impus,
un rol secundar, cenușiu între nimfă și sclav
de megaregistrul votiv, prometeic cadou
în care cu greu recunosc,
senină, firavă, discretă,
amprenta fugară a zilei de ieri,
un fulg efemer sublimat pe altarul gândirii,
scânteie de geniu desprinsă din Rugul Sardonic,
o vorba (ce) volant gonită pe veci în surghiun
când scripta (ce) manent, regină, se urcă pe tron…

***