IOAN VASIU: – Pentru că ne cunoaștem de mulți ani, pot să spun că ești unul dintre cei mai apreciați jurnaliști din județul Hunedoara. Când și unde ai debutat, ca jurnalist ?
TIBERIU STROIA: – Am intrat în „lumea presei”, în urma unui interviu de angajare și a unei probe practice, în 2001, la cotidianul „Hunedoreanul”. Am rezistat aici, într-un mediu deosebit de toxic, unde abuzul de putere și umilirea redactorilor era la ordinea zilei, mai bine de un an.
Monna Voinescu a fost cea care m-a sprijinit și m-a ghidat în meseria de jurnalist. Am lucrat în departamentul economic, mai exact eu scriam pagina de economic a ziarului și, la aproape un an, am avut inspirația de a participa la un concurs de jurnalism economic adresat redactorilor din zona de Vest a țării.
Am câștigat competiția, la secțiunea –presă scrisă, iar asta a fost ca o „trambulină” pentru mine.
Austriecii de la INFORMEDIA preluaseră cotidianul “Cuvântul Liber” așa că mi-au făcut propunerea să vin să lucrez pentru ei.
În același timp, Ioan Pop, redactorul șef de la „Ziarul Financiar” redacția Cluj mi-a propus să vin să lucrez pentru ei. Am acceptat oferta austriecilor, iar pentru Ziarul Financiar am acceptat să lucrez ca și colaborator. Și am făcut asta mai bine de patru ani.
Plecarea mea la „Cuvântul Liber” a fost cea mai bună decizie . Redactor -șef era Adrian Sălăgean un jurnalist cu multă experiență care m-a încurajat și susținut în permanență. Pur și simplu am văzut ce înseamnă să lucrezi într-un mediu în care talentul era apreciat iar atmosfera din redacție era extraordinară.
I.V. – Care sunt mijloacele mass-media la care ai colaborat sau ai fost angajat în decursul anilor ?
T.S.: – După ce au închis „Cuvântul Liber” austriecii au lansat primul cotidian gratuit „Hunedoara Expres” , unde am fost numit redactor-șef. În această perioadă am scris pentru o serie de cotidiene naționale cum ar fi Averea, Click, Libertatea, România Liberă , Adevărul, plus un săptămânal italian Sette Giorni care era destinat românilor din diaspora italiană.
Am plecat după trei ani, pentru că am primit o ofertă mai avantajoasă de la trustul Adevărul Holding așa că am preluat conducerea cotidianului „Adevărul de Seară” unde am lucrat mai bine de patru ani.
Când Adevărul de Seară s-a închis, am ales ca , împreună cu fratele meu Iulian, să lansăm săptămânalul „Vocea Hunedoarei” un săptămânal de pamflet, analiză economică, politică și editorial. Ziarul, ediția print, a avut un succes extraordinar, hunedorenii numindu-l „Cațavencu de Hunedoara”.
Costurile cu tiparul și noul trend al ziarului în format electronic, mult mai redus ca și costuri, ne-au făcut să renunțăm la ediția tipărită.
I.V.: – Te rog să nominalizezi câțiva dintre cei mai cunoscuți jurnaliști, alături de care ai lucrat sau de la care ai reușit să ”furi” unele dintre secretele acestei profesii.
T.S.: – În jurnalism nu poți „să furi meserie”. Și asta pentru că e o meserie vocațională. Ai talent sau nu. Punct. Eu zic că un jurnalist bun este cel care „are condei”, cum se spunea pe vremuri. Iar asta nu se fură. Ține de talent, de cultură generală, de capacitate de analiză.
Din punctul meu de vedere, jurnaliștii care „au verb” , asta însemnând că atunci când scriu „doare” sunt Marcel Bot, Alin Bena, Adrian Sălăgean, regretatul Ștefan Ciocan, Ionuț Drăgotesc și Iulian Stroia.
I.V.: –Ai regretat cândva pentru că nu ai ales o altă meserie ?
T.S.: – După 24 de ani de presă e greu de spus. Sunt și argumente pro și contra. Poate de asta am și lansat proiectul „Casa Științei” unde lucrez, la chimie și matematică, cu o echipă de aprope 25 de elevi de top din județ. E un proiect care s-a maturizat și care îmi aduce foarte multă satisfacție.
I.V.: –Știu că ai un frate geamăn care este tot jurnalist. Cum vă împăcați, fiind colegi la aceeași publicație ?
T.S.: – Suntem gemeni, deci rezonăm. Mai apar mici diferende, dar asta e. Oricum, Iulian a progresat enorm și este , din punctul meu de vedere, un jurnalist de top.
I.V.: –După părerea ta, se mai poate spune astăzi că presa este a patra putere a statului democratic ?
T.S.: – Printre politicieni circulă o vorbă: ”presa te ridică, presa te coboară”. Deci, ca peste tot în lume, presa este un instrument care poate face și mult rău dar și mult bine. Ce nu pot să nu observ este că , în ultimii ani, presa și televiziunile naționale duc o campanie de manipulare care pe mine mă îngrozește.
I.V.: –Presa on-line s-a dezvoltat mult în ultimii ani. Constituie aceasta un pericol pentru presa tipărită ?
T.S.: – Când lucram la „Cuvântul Liber” , patronul austriac ne spunea că în 10 ani, era prin 2003, presa scrisă va dispărea și că totul se va muta în on-line. Pentru mine era ceva de neconceput. Și totuși, s-a întâmplat. Și este ireversibil. Prin urmare, eu zic că putem consemna sfârșitul presei tipărite.
E adevărat, publicații tipărite, cu peste 24 de pagini, nu fițuicile din România, mai găsim în țările din Vest. Occidentalii au reușit să păstreze acele redacții mari, cu oameni bine plătiți. Și asta pentru că au un suport foarte important: publicitate din zona privată. Este ceea ce în România nu s-a putut. Iar asta le permite să tipărească și să le distribuie gratuit.