A ruginit și lumea, pământul și destinul,
S-a micșorat speranța din zorii cei de mâine.
A cucerit minciuna, istoria și gândul,
S-au rătăcit peștii în gustul lor de pâine. 

E ziua cât mai mică, iar noaptea se ridică
Și-un ger pervers apasă sufletele moi.
E soarele ce coace nevoia cea mai mică,
Creația devine  plăcerea din gunoi.

O moarte influentă cu  pace și război,
Credința, doar pe  surse înaintată,
Un singur dor în lanul mare cu trifoi,
Istoria pe rafturi multe e  uitată. 

Pe amintiri s-așează o brumă rece
Și cad frunze multe, oameni,
Moartea flămândă, rechemată, trece
Prin cimitire, printre semeni. 

Mai ploua azi și mâine încă un pic,
Recolta devine rece și nedorită.
S-au spus prea multe, asta încă zic
Iară e toamna ne-nuntită.