Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 12 → 2020

Toni Hulubei Macovei : „Scara viselor”, 2019. „Timpul”, Iași

Revista Luceafărul: Anul XI, Nr. 12 (132), Decembrie 2019
V-ați iubit vreodată țara?
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

Toni Hulubei Macovei : „Scara viselor”, 2019. „Timpul”, Iași

Primit pentru publicare: 23 Dec. 2019
Autor: Prof. Vasile LEFTER, Focșani
Publicat: 24 Dec. 2019
© Vasile Lefter© Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE

 


                                     Toni Hulubei Macovei : „Scara viselor”, 2019. „Timpul”, Iași

               În martie 2019, în revista mea de suflet „Luceafărul”, scriam despre o trilogie semnată de Toni Hulubei, dar nu bănuiam că la câteva luni scriitoarea pergrin prin capitalele mari din toate continentele se va grăbi să editeze un volum remember cu cele mai frumoase creații lirice, încredințate reportofonului., dictate de lumina minții și a inimii.

Dedicația de pe volumul oferit, m-a pus pe gânduri, declanșând reflecția lucidă și bănuitoare: „Dragă Colega,Dacă tu cobori, eu vreau să mă cațăr.” Ce e mai greu pe scară? Să urci sau să cobori? Încercați și una și alta ,dragi iubitori de poezie.

               Citisem deja poeziile introvertitei Toni Macovei  Hulubei ( Hulubei, familie de viță nobilă, cu savanți de top, Horia fiind în față!). Lectura volumului  de față a fost de durată. Mircea Coloșenco în prefața „Toni Hulubei Macovei: Demersul poeziei scriptural, sangvine” descoperă în lirica poetesei Toni Hulubei numeroase valențe de lirism original.

 Eu mi-aș începe discursul critic  printr-o comparație cu largă deschidere și traiecte nebănuite de urmat, indiferent de numărul cronicilor ce vor fi dedicate acestui volum . Vreau să cred că „Scara viselor” reprezintă un summum al operei lirice aduse din univers de Toni Hulubei. Poeta este asemenea copacilor fără pădure, puternici, dar si solitari. Toni Hulubei Macovei  nu are cenaclu. Poeziile ei nu au fost comentate la vremea când au fost scrise, decât în mică măsură. A umblat atât de mult pe glob, încât era greu de prins într-o alcătuire clasică de oameni care se adună și comentează plusurile sau minusurile unor creații poetice. Primul critic al celor scrise este însăși Toni Hulubei..„Scara viselor” este un titlu generos ,incitant. A nu se confunda visele cu visurile, cuvinte omonime imperfecte.Pentru decodarea titlui și receptarea mesajului volumului summum vom face o succintă trimitere la Mihai Eminescu, citând din„ Sărmanul Dionis„: „În faptă ,lumea-i visul sufletului nostru.Nu există nici timp, nici spațiu-ele sunt numai în sufletul nostru. Trecut și viitor e numai în sufletul meu, ca pădurea într-un sâmbure de ghindă, și infinitul asemenea, cu reflectarea cerului  într-un strop de rouă.”

             În notă asupra ediției, autoarea volumului retrospectiv  spune cititorului că „Scara viselor” e scara sufletului, a amintirilor personalizate.A selectat 111 poezii, dând credit celor care sunt adepții cifrei „1”, pregătiți să facă față tuturor confruntărilor vieții.

Coperta aparține de asemenea autoarei  volumului, sugerând tinerețea în toată învolburarea și frumusețea ei.

             Selecția celor 111 poezii a fost făcută de Toni Hulubei  Macovei din cele șapte volume, publicate între anii 2005-2015, după cum urmează: „Curcubeie în noapte (2005)”, „Zodia leului (2006)”,„Fluturi de mătase (2007)”, „Serenada în Re Minor pentru un greiere solo (2011)”,„Rochia de vorbe (2014)”,„Scrisori la post restant (2015)”, „Petale de vânt”.

           Nu e ușor să scrii despre poezia  doamnei Toi Hulubei. Fiecare volum nou îți dă impresia că seamănă cu cel de dinainte. Este doar o aparență. Și ,totuși, dacă ar fi să căutăm un loc geometric pentru lirismul specific acestei scriitoare fără cenaclu,care ar putea fi acesta? Poate „corola de minuni a lumii!  Da, Toni Hulubei e un liric pătruns de fiorul blagian. Iubește spațiile largi, oceanul în primul rând. Iubește și „florile, și ochii, și buzele,și mormintele”. Hălăduiește prin univers, vibrând la spectacolul planetar. Visele sunt vehiculul cel mai la îndemână, pus în mișcare de o sensibilitate artistică aparte. Toni Hulubei , prin poeziile din cele șapte volume te invită să urci ca cititor pe inefabila scară a viselor.Pentru Toni , mamele sunt aproape singura certitudine în această „mare trecere”: „ Nu-i așa că toți credem/ că mamele noastre sunt nemuritoare?”

        Primul volum, „Curcubeie în noapte”, o așază pe autoare sub steaua lui Eminescu.  Poezia „Gândurile” introduce ecouri din clasica „Dintre sute de catarge”: „Gândurile-mi/ vin și pleacă/insule scăldate-n valuri/neștiute, nenăscute/la chemările de maluri.  Inovația este lesne de surprins. La Eminescu ,mișcarea era spre necunoscut, spre posibilă dispariție.La Toni Hulubei, destinația sunt malurile,pe care noi la putem identifica.  Din departe, spre aproape!

Copilăria rămâne un tărâm al trăirii edenice. Prezența tatălui îi conferă siguranță în iureșul hipodromului  cu gălăgie, aplauze și agitație. Atmosfera de târg provincial „unde nu se întâmplă nimic” este sugerată prin prezența spre seară a fanfarei  militare.Surprinde un cadru prielnic trăirii unor momente „de dolce farniente”.

Nostalgia pentru anii  vârstei de aur o regăsim și în poeziile„Copilărie”, „Odinioară”,„Bătrânul castan,„Fata de împărat”

         Poezia „Ploaia”sugerează iluzii auditive. Personificarea unui  fenomen al naturii este realizată cu mijloace simple. Ploaia e văzută ca o mare pianistă , care cântă sonata lunii „cu degetele umede și transparente/pe frunzele și petalele trandafirului.
Trecerea de la abstract la concret se face organic, firesc. Gândurile devin materie: „Au început să-mi cadă/cu zgomot pe asfalt/gândurile”.Labirintul gândirii individuale se deschide necunoscuților. Semne de întrebare retorică apar în poezia „ avut-am profesoară o balenă”.Volumul se încheie rotund,  păstrând punți de comunicare cu autorul „Poemelor luminii”.

„Sunt un copac” e declarația poetesei dispune la orice metamorfozare care să o integreze în ciclul elementelor primordiale.
          Al doilea volum este mai pământean. Muritorul se agață de peren. Comunică frecvent cu natura însuflețită, iar când schimbă registrul liric ,se simte amenințată de angoase-

„Zodia Leului”.  Poeta Hulubei Macovei nu poate fi pusă în tipare. Umblă pe unde vrea, când vrea, având  grijă să nu uite acasă unicul ei obiect de scris:reportofonul. Toni nu scrie. Toni vorbește. Toni comunică, uneori dureros, cu obiectul care înregistrează vibrațiile ei sensibile. Născută la confluența a două  zodii, Toni Hulubei ilustrează,în primul rând caracteristici ale „Leului”:creativitatea, siguranța de sine, ambiția de a se ține mereu în față.

Poezia ei nu este încifrată. Apelează la metafore transparente, la comparații largi. Modernitatea  se proiectează la nivelul tehnicii versificației. Engabamentul este cultivat pe tot spațiul demersului artistic.  Poeta nu se lasă încorsetată de canoanele versificației clasice. Expansiunea lirică nu poate fi strunită de forme.Asocierile lexicale par firești, dând impresia că nu sunt căutate în mod expres: „Siluete informe/se mișcă haotic/precum piesele/pe o tablă de șah.(„Fata  Morgana”)

„Inundații” amintește de Bacovia. Dezlănțuirea naturii produce temeri existențiale. Poeta punctează frust  reacția viețuitoarelor, selectând un copil și un câine: „În pustiul lăsat de potop/se aude un câine/și un plâns disperat/de copil. Ambele apariții sunt nevinovate și neajutorate.

Asonanțele capătă în poezia „Cândva” valori stilistice.„Priveam și acum/cum soarele se pierde/dincolo de Nil…”

             Dorul de țară este comunicat direct în  „Trei culori”, poezie care încheie volumul:„Mă pierd în vraja ta cea verde,/o,marea  mea albastră,/Marea Neagră”.

          Materialul sensibil al poetei se reflectă  deseori în titluri ce sugerează inefabilul. „Fluturi de mătase” este, fără îndoială, volumul cel mai exotic. Fascinată de miracolul lumii pe care o descoperă departe de țară, Toni Hulubei afișează un miraj continuu. Un serial de titluri confirmă trăiri unice într-un registru nou: „La Plata”, „Punta de diablo”,„Punta del Este”,„Pablo Neruda(I,II,III)”. Bucuria sinceră a revederii unei vechi prietene  este mărturisită în „Vizitatoarea”, iar în „Cântul adâncurilor” își ia rămas bun de la Atlantic. Pe ansamblu, acest volum ni se înfățișează ca o monografie lirică a unor locuri în care a vibrat cu sufletul și mintea la provocări de viață unice.

              Poeta fără cenaclu, Toni Hulubei Macovei, ne captivează printr-un volum cu titlu incitant: „Serenada în re minor pentru greiere solo. Urcușul  pe„ scara viselor” continuă.

Desciderea  noului volum se face printr-o confesiune: „Eu sunt un greiere /și-atât!/Și cânt doar pentru mine/ Să-mi treacă de urât”.  Subtil,aluziv, Toni Hulubei este Kantiană. Bine dotată cultural, poeta se plimbă lejer printre termenii muzicali. Deviza „artă pentru artă” transpare cuceritor pentru cei avizați. Toni Hulubei  este o poetă născută din miile de lecturi, pe care le-a asimilat și le-a brodat pe o pânză fină de intelectual rasat

         Citind și recitind poeziile acestui volum, sunt înclinat să cred că aici poetesa este în apele ei. Se dezlănțuie. Vă invit să vă bucurați sufletul cu poeziile „Cal fără frâu”,„Noaptea iguanei”, „Spovedanie”,  „Așteptându-l pe Papa,în română și în spaniolă, „Vara la Siboney”, „Dar dacă?” ,„Drum spre Agatha”. Cine va scrie o monografie despre Toni  Hulubei Macovei va avea multe de spus. 

                     Inventivitatea poetei  Toni Macovei este de neoprit.

           Un alt volum din seria menționată este intitulat „Rochia de vorbe”. Metaforă totală, greu de pătruns la prima strigare.  Decriptarea este oferită de poezia pusă în deschiderea volumului.

 În „Dedublare” , cheia receptării este una transparentă, obiceiul metamorfozei  fiind reiterat: „Sălășluiește în mine, bine ascunsă,/o veșnică Ondină,/cu ochii mari/și plete verzi,/mlădie ca o algă./ Nestingheită de nimic,/alunecă pe ape străvezii și verzi,/întunecate…Mai departe, spre orizon, spre infinit. O altă creație cu ecouri din Serghei Esenin  are ca titlu „Craiul zăpezilor”: „Tu ai trecut pe-aici de multe ori ,/ în sania cu zurgălăi…”

      Întoarcerea acasă în dulcele târg al Iașului se concretizează în versuri  nostalgice, în care trecerea timpului lasă în urmă regrete, visuri retezate. 

       Citisem ca filolog „Visul unei nopți de vară”, mă bucurasem de „Visul unei nopți de iarnă”, dar de „Visul unei nopți de…primăvară” am auzit în poezia distinsei  mele colege de promoție. Titlul este dublat de o explicație mai puțin lirică:„Bal la „Intenat”. Este o poezie-reportaj. Copoul nu putea lipsi din poezia poetei Toni Hulubei Macovei. După atâta umblat pe meridianele globului, Toni se întoarce în Iașul copilăriei, adolescenței și studenției  fericite și luminoase.

             Se pare că verdele este culoarea obsedantă pentru cea care semnează „Rochia de vorbe”;„Când am plecat,/ți-am lăsat rochia verde,de alge marine/ cu care am fost/când  înotam cu disperare către tine.” 

          Poezia „Noaptea Perseidelor” transmite o durere ascunsă sub catifeaua cuvântului frumos, aceea de a vedea doar cu ochii minții. Toni Hulubei este o ființă puternică, învingătoare în lupta cu întunericul ochilor.  Citim „Noaptea Perseidelor”: „Nu-i așa că cel mai bine e la mama?/Ăi eu zâmbeam,/Și-apoi: Urmezi un tratament, observ că vezi mai bine ca altădată…/Cum aș fi putut să-ii spun/că stelele nu-mi mai răsar/și noaptea lin mă înfășoară,/ ca o perdea de catifea la teatru,/pe care mașinistul/nu o va mai putea ridica vreodată,/căci sforile s-au rupt”.  Din adâncurile ființei țâșnește parcă un strigăt năucitor din Saroian:„Hei. Oameni buni!”

          În sfârșit, ultimul volum al antologiei aduce o resemnare. „Scrisori  la Post Restant” sunt scrisori pe care s-ar putea să nu le mai ridice nimeni. Ele sunt trimise totuși, cu sentimentul că misiunea lirică a fost îndeplinită.: „Ce poți să faci/Când te dor amintirile?…/Eu scriu scrisori/de jale ,de bucurie,de-alean,/cu vișinii tatei,/ ce-mi umplu de flori dimineața,/ cu mama ce mă poartă de mână/spre școală,/cu bunica Ana,/ ce mă ține în poală/ și-mi spune povești… Peisajul  este unul domestic. Evocările țin de universul familiei.

Timpul a pus ordine în toate. Întoarcerea acasă e plină de tristețe. Cei dragi au plecat de mult pe Calea Lactee. „Șoferul se uită la mine:/La casa galbenă nu e nimeni,/Ușa e închisă ,Doamnă!” S-a scurs viața!/Mă întâmpină doar vișinii!  Vișinii ca simbol al permanenței!

Ultimele secvențe lirice, „Petale în vânt” aruncă peste lirismul poetei Toni Hulubei Macovei un văl vrăjit ce potențează mirajul  poeziei sale, unice în peisajul literaturii române actuale.

       Referirile critice  deschid noi puncte de vedere asupra unei poete ieșite din rând, imposibil de încorsetat în tipare. Semnează  reperele critice Cezar Ivănescu, Grigore Ilisei, Mircea Coloșenco, Al. Lupu, Mioara Valentina Ion, Harieta Bernhard Onesim, Vasile Lefter, Mihai Caba, Rodica Mandache.

                                                



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.617 abonați

comment closed

Drept de autor © 2009-2020 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5