Revista Luceafărul: Anul XI, Nr. 12 (132), Decembrie 2019
V-ați iubit vreodată țara?
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

Tradiții ale gândirii sociale promovate de primii noștri ziariști-cronicarii și cei de până în prezent

Primit pentru publicare: 21 Dec. 2019
Autor: Alexandru Florin ȚENE, președintele Ligii Scriitorilor Români, membru corespondent al Academiei Americană Română
Publicat: 21 Dec. 2019
© Alexandru Florin Țene, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE

Tradiții ale gândirii sociale promovate de primii noștri ziariști-cronicarii și cei de până în prezent

Există expresii precum “Biruit-au gândul… “care prin ele însele  concentrează eforturile și speranțele unei epoci din istoria societății românești, a unei generații. Trasmise posterității, ele aduc lumini întregitoare despre oamenii și evenimentele de altădată, despre personalitățile care s-au ocupat și dăruit ridicării spiritual ale neamului românesc. Asimilate ulterior în ansamblul de idei al culturii înaintate, ele devin prin natura lor pilduitoare  îndemnuri ale gândirii ce se avântă curajos în opera de constituire a științei și, prin aceasta, în cea de ridicare a poporului românesc pe treptele culturii și civilizației. Condesând experiența înaintașilor săi, corelând-o cu cea personal, pe la mijlocul secolului al XVII-lea, cunoscutul cărturar moldovean Miron Costin, trecând peste vitregiile timpului, precum un journalist, sau cum specifica el destul de sugestiv, “iacă nu stăm acum de scrieri… “, și-a propus o biruință a gândului, pentru a da contemporanilor, așa cum procedează astăzi ziariștii,  dar și urmașilor, un “Letopiseț al țării Moldovei de la Aron Vodă încoa “, o cronică ce continua pe cea a lui Grigore Ureche.

Prin celebra expresie “biruit-au gândul “, Miron Costin trasmitea posterității românești drama unei întregi pleiade de cărturari români care, amenințați în însăși existența lor de ostelitățile dintre diferitele grupări boierești,  de apărătorul jug ottoman, n-au pregetat să se aplece asupra condeiului cu văditul scop al educării neamului, al trezirii conștiinței sale, al echilibrării de sub asuprirea străină. Fenomen crud ce s-a întâmplat și în secolul trecut sub ocupația sovietică-rusă. Mai mulţi jurnaliști și scriitori au intrat în dealungul timpului în confict cu autorităţile şi au ajuns să fie arestaţi. Viaţa publică şi acţiunile lor împotriva conducerii ţării au fost principalele motive pentru care jurnaliștii și scriitorii români au fost băgaţi la închisoare. Dacă unii au fost închişi pentru puţin timp, alţii şi-au petrecut o parte importantă din viaţă în detenţie. Petre Ţuţea,, Gyr şi Steinhardt, trei mari scriitori și ziariști români au suferit în închisorile comuniste. În perioada comunistă, scriitorii și ziariștii români şi nu numai, care nu erau de acord cu regimul, au fost acuzaţi de propagandă anticomunistă şi de comportament îndreptat împotriva comunismului, fiind persecutaţi de comunişti şi nu de puţine ori închişi în penitenciarele din ţară. Poetul, dramaturgul şi eseistul Radu Gyr (1905 – 1975) a fost arestat în anul 1945 şi condamnat la moarte. Pedeapsa i-a fost schimbată în muncă silnică şi a rămas închis până în anul 1957. Nici bine nu s-a acomodat cu libertatea, că în 1958 este din nou arestat şi băgat după gratii până în 1963. Cea de-a doua pedeapsă primită de Radu Gyr a fost pentru poezia ”Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane”, despre care comuniştii au considerat că este un mijloc de instigare împotriva regimului. Poezia – manifest ”Ridică-te Gheorghe, ridică-te, Ioane” este una dintre cele mai importante şi emoţionante texte scrise de un deţinut politic

Filosoful Mircea Vulcănescu (1904 – 1952) a fost arestat în anul 1946, fiind acuzat de crime de război, doar prin prisma faptului că a fost membru al guvernului Antonescu. În toamna anului 1946, Vulcănescu a fost condamnat la opt ani de închisoare şi închis în Penitenciarul Aiud din judeţul Alba. Acesta a fost izolat, alături de 12 bărbaţi din celula sa, fiind lăsaţi dezbrăcaţi în pielea goală şi lăsaţi în frig. Conform martorilor, filosoful a salvat de la moarte un deţinut care nu mai făcea faţă condiţiilor din celulă, după ce s-a aşezat sub el pe ciment, ca o saltea. Pe 28 octombrie 1952, Mircea Vulcănescu a decedat, ca urmare a tratamentului la care a fost supus, printre ultimele sale cuvinte spunând: ”Să nu ne răzbunaţi”.

Eseistul Petre Ţuţea (1902 – 1991) a fost arestat prima dată în luna aprilie 1948,fiind acuzat că spiona în favoarea anglo – americanilor. Cum acuzaţiile nu au putut fi probate, comuniştii au decis să-l cerceteze pentru susţinerea oferită mişcării legionare din România. Ţuţea a fost încarcerat în Penitenciarul Jilava, iar în aprilie 1949 a fost transferat la Ocnele Mari, unde şi-a aflat sentinţa de un an de închisoare pentru activitate legionară. Acel an s-a transformat în trei, Petre Ţuţea fiind eliberat abia în 1953. La mai puţin de trei ani de la eliberare, în anul 1956, a fost din nou arestat pentru că ar fi luat parte la unele întâlniri unde s-au purtat discuţii împotriva regimului comunist. Pentru aceasta a fost condamnat în decembrie 1957 la 10 ani de închisoare pentru ”uneltiri contra ordinii sociale”, fiindu-i confiscată şi toată averea. În anul 1959, în timp ce era după gratii, Petre Ţuţea primeşte o nouă condamnare de 18 ani de închisoare şi băgat în penitenciarul Aiud. El a fost eliberat prin graţiere pe 1 august 1964 şi urmărit în permanenţă de securitate până în 1989. 
Poetul Constantin Noica (1909 – 1987) a fost obligat de comunişti să nu îşi părăsească domiciliul în perioada 1949 – 1958. În 58’, Noica a fost arestat şi condamnat la 25 de ani de muncă silnică, fiindu-i confiscată şi averea. Din cei 25 de ani de detenţie a executat doar şase, astfel că în august 1964 a fost eliberat. Odată cu el, în 1958, au mai fost arestaţi şi Păstorel Teodoreanu, Nicolae Steihardt, Acterian Arşavir, Sergiu Al. George, Alexandru Paleologu şi alţi membri ai grupului ”Noica”, toţi primind pedepse cuprinse între 6 şi 14 ani de închisoare.
Criticul literar Nicolae Steinhardt a fost arestat în 1958 pentru că a refuzat să depună mărturie împotriva lui Constantin Noica. El a fost condamnat la 13 ani de munca silnică pentru ”uneltire contra ordinii sociale”. În cei şase ani petrecuţi după gratii, Steinhardt a luat decizia de a se converti la ortodoxism, el fiind născut evreu. După eliberare, criticul literar a luat decizia de a se călugări, retrăgându-se la Mănăstirea Rohia din judeţul Maramureş.

Poetul Vasile Voiculescu (1884 – 1963) a fost deţinut politic în perioada 1958 – 1962, din cauza unei erori judiciare, când a fost condamnată împreună cu mai mulţi membri ai organizaţiei culturale Rugul Aprins. În perioada petrecută prin închisorile de la Jilava şi Aiud, Voiculescu s-a îmbolnăvit de TBC la coloană. În data de 2 mai 1962, când a fost eliberat, poetul nu mai putea merge, iar în primăvara anului viitor, fiind grav bolnav, moare. 

Sunt, doar câteva exemple, a unor scriitori și jurnaliști care au suferit pentru opiniile lor într-un regim de dictatură comunistă.

Opera lor istorică, a cronicarilor și a scriitorilor/ jurnaliști străbătută de un puternic patriotism, de simțul responsabilității și al măsurii, de grija obiectivității, constituie în același timp și un inestimabil document al încercării de eliberare a gândirii de sub tutela ocupantului și al ideologiilor., de afirmare a unei gândiri democratice. Fără a se elibera întru totul de modul de gândire  doctrinar, religios, al mentalității vremurilor, a politicului vremelnic în explicarea istoriei și a vieții societății în care au trait și trăiesc, cronicarii (primii ziariști de la noi ), jurnaliștii, scriitorii au analizat și analizează și în prezent fenomenele istorice, evenimentele sociale și politice, conflictele dintre ideologii, corelându-le cu virtuțile sau lipsa de virtuți, cu trăsăturile de caracter ale oamenilor, politicienilor, ale liderilor momentului.