Needitat

Trăinicia familiei ține nu numai de tata și mama, ci și de aluatul din care provin copiii, de propria lor calitate

Nu știu dacă cititorii au avut la îndemână cartea „Amintiri la 80 de ani” de George
Istrate să citească paginile recomandate de mine, ca să înțeleagă ce am scris în titlul de mai sus, în esență oful profesorului doctor de la Todirești-Viișoara, Vaslui, și a doamnei sale. Revin și redau paginile.
…”Doream să avem o familie completă: cu părinți și copii, cu frați și surori, cu urmași mai departe în viitor. Din păcate, nu s-a împlinit acest vis firesc și normal. N-a fost posibil. Din motive medicale, care au persistat mai bine de doi ani, soția nu putea deveni mamă.
Ne-am resemnat, dar curând a apărut o nouă speranță, care ne-a animat sentimentul de a fi părinți: adopția unui copil, băiețel sau fată. Am gândit, am zis și am făcut. Am tradus ideea și proiectul în viață.
Sprijiniți și însoțiți de fostul meu coleg de liceu ieșean, Avasilcăi Sandu, ajuns doctor și director al Spitalului de Psihiatrie din Câmpulung Moldovenesc, ne-am dus în căutarea unui copil la Casele de orfani din zonele Vaslui și Iași. La Bârlad, o fetiță frumușică și vioaie ne-a atras atenția și ne-a mișcat inima. O chema Angela și era dată la orfelinat de mama ei, lipsită de posibilități.
Binevoitorul director al Casei de Copii Preșcolari ne-a facilitat încheierea formalităților de adopție și, cu avizul mamei, ne-am întors acasă părinți. Aveam cui dărui dragostea și grija noastră. Eram fericiți!. Am introdus-o în evidența Primăriei câmpulungene, iar ulterior, prin Decizia Ministerului de Interne, i-am schimbat numele, din Angela în Roxana Istrate.
Roxana noastră a urmat grădinița la Căminul din oraș, apoi clasele primare și gimnaziale la Școala nr. 4, azi numită „Teodor Ștefanelli”. A învățat bine și a devenit elevă la Liceul Teoretic (Colegiul Național) „Dragoș Vodă”. L-a absolvit și a intrat la Școala Sanitară Postliceală de 3 ani din Suceava. La încheierea studiilor a primit Diploma de Asistent medical.
Visul s-a împlinit. Având o medie de absolvire mare, 9,71, a fost repartizată la Spitalul Municipal din Câmpulung Moldovenesc ca asistentă la Secția Medicală și Chirurgie.
Avea o pâine bună, se bucura de respectul colegilor, de aprecierea doctorilor și de recunoștința bolnavilor. Filmul vieții profesionale și particulare se derula sub cele mai bune auspicii. Dar filmul s-a rupt, s-a întrerupt odată cu apariția în viața ei a unui cetățean din Ungaria, tehnicianul Graf Csaba. Cu el s-a căsătorit, a născut o fetiță, s-a mutat de la locuința noastră, mai aproape de spital, și a plecat cu noua sa familie în Ungaria, undeva pe lângă orașul Debrecen. Probabil, acolo, e fericită. Dorim să fie.
Dezluzia noastră însă a fost mare, mai ales a soției, care a iubit-o, a îngrijit-o și a educat-o cu atenție și rigoare, așteptând de la ea ascultare și recunoștință. Regretul a fost imens, căci în casa părintească s-a bucurat de tot ce are nevoie un copil, un adolescent, un tânăr, și în deosebi o fată: iubire, grijă, hrană, îmbrăcăminte, jucării, cărți, sfaturi și avertismente pentru o fată în perioada ei de evoluție la maturitate.
Am dus-o la mare și în țară, în vizite și la evenimente. Era îndrăgită și admirată peste tot. Bucuria părinților și bunicilor părea împlinită, până când Roxana a aflat că este fiică adoptivă, că noi nu suntem părinții ei adevărați. Și-a schimbat felul de a fi, a devenit nervoasă și arțăgoasă, rebelă, relațiile s-au răcit și destrămat, și sfârșitul a venit, cu amărăciune și decepție pentru noi, cu noi iluzii și speranțe pentru ea.
Drumurile noastre s-au despărțit, dar peste timp și întâmplări, rămâne ceea ce a fost bun și frumos în trecut. Fiecare cu destinul său. Cu gând creștinesc, dorim ca Dumnezeu s-o lumineze și s-o ocrotească. .Amin!”
„Trăinicia familiei ține nu numai de tata și mama, ci și de aluatul din care provin copiii, de propria lor calitate”, am scris în titlu. Că este așa, dacă ați citit cartea scrisă de profesorul George Istrate, măcar rândurile de mai sus, în sprijinul susținerilor mele, aduc în discuție alt caz, descris într-o altă carte: Cristian Pătrășconiu în dialog cu Tia Șerbănescu. „Trântind ușa”, Editura Humanitas, colecția portrete în dialog.
Din „Trântind ușa” aflăm parcursul vieții unei alte adoptate, al Tiei Șerbănescu – cine n-o cunoaște, cine nu a auzit de această personalitate – dintr-o convorbire cu mai tânărul condeier pe care l-am numit. Ne permitem să desvăluim ceva din convorbirea lor, mai întâi față în față, pe sticlă, apoi din cartea publicată la Humanitas. Intrând în temă direct, din ceea ce spune. Tia este născută într-o familie săracă din satul Sărățeni-Ialomița, care, când avea 3 ani a fost înfiată de o mătușă din București, pe care a respectat-o ca pe o adevărată mamă. Și cum să nu fie așa, când devenita mamă, de dragul fetiței, casnică fiind, a cutezat să-și părăsească bărbatul care ca soț, devenise violent și crud cu amândouă, le făcea viața zilnic un adevărat iad?! Și-a părăsit soțul și ca să abă cu ce trăi, ea și fata, căreia îi plăcea și cartea, a intrat, cum se spunea, în producție, muncitoare în fabrică. „Cărțile și profesorii buni pe care i-a avut, spun convorbirile celor doi, au ajutat-o și i-au șlefuit inteligența nativă, combinată cu o memorie fantastică, astfel încât, a terminat Facultatea de Filologie cu media 9,40 și a fost repartizată în 1968 să lucreze la ziarul „România liberă”.
Născut în 1976, curios să cunoască care era pe atunci bucătăria unui ziar în comunism, Cristian Pătrășconiu primește răspunsuri care duc către diferite exemple anecdotice despre mai tot ce îl interesează – cenzura ideologică, securiștii în general și cei din redacție, despre cum se comportau cei de la secția de presă a C.C. al P.C.R., cum se comportau cei de la serviciul de cadre, relațiile dintre colegi, dintre ei și șefii pe care i-au avut.
Cartea evocă personalități importante ale literaturii române care au avut și activitate de presă- Marin Preda, Radu Petrescu, Emil Botta, Dana Dumitriu, Mircea Ivănescu, Constanța Buzea, dar și momente de după 1990, când Tia Șerbănescu a devenit un redutabil analist politic, frecvent spectator și comentator al vieții social-politice în presa de interes, revista Formula As, mai ales, și astăzi. Exigentă cu sine, altruistă cu familia, colegii și talentele descoperite, ea este aceea care, în rubrica ei Bref de la România liberă, la Cotidianul lui Rațiu, unde a format o mulțime de jurnaliști, ca și la Curentul, articolele ei erau și sunt foarte citite.
Când, cum se întâmplă, devenea indezirabilă, cu educația de-acasă și de la școală, propria-i educație, Tia Șerbănescu n-a abdicat niciodată de la principiile ei jurnalistice, n-a așteptat apropourile celor care intrau și serveau intereselor dubioase, ci singură le-a trântit ușa, părăsindu-i.
Ca să înțelegem pe deplin dedesubturile, cartea Trântind ușa trebuie citită, nu are decât 288 de pagini, nu prea scumpă la preț, scumpă în ce cuprinde – educație prin cultură și din familie.
Ion N. Oprea , 4 ianuarie 2017