Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 16 → 2024

„Trecând prin timp” cu profesoara Lucia Elena Locusteanu-un paner cu frumusețiile unei vieți dedicată educației și culturii

Am primit de la distinsa scriitoare profesor Lucia Elena Locusteanu masivul
volum, format A 4, intitulat “Trecând prin timp “, volumul II, apărut la Editura
Ecou Transilvan, Cluj-Napoca, 2022, cu următoarea dedicație generală” Familiei
Țene-Cu aleasă prețuire și dragoste, primiți această CARTE-ALBUM, symbol al
trecerii prin lumină, piedică în calea uitării.Cu drag, ss.Lucia Elena Locusteanu,
Cluj-Napoca, 2022, 10 mai.“
Cartea are un motto: “O floare-un fir de iarbă-/care-i sfânt,/un dar divin pe-
acest pământ…/Un fir de iarbă-i un cuvânt! “
Prefața scriitorului dr.Victor Constantin Măruțoiu, datată 6 martie 2022,
face un periplu prin viața autoarei, considerând că viața este o sumă de frumoase și
imprevizibile clipe, practice, cartea este “un omagiu adus a tot cee ace înseamnă
românește în și prin Cuvânt, fiind o trecere și un popas în Timpul Creației.”
“Seducția cuvântului “ semnat de profesoara scriitoare Lucia Elena
Locusteanu, membră a Ligii Scriitorilor este, practic, un studiu profund despre
Cuvânt, în care nu lipsesc amintiri plăcute din viața dânsei din arealul lui Enescu
unde notele muzicale ale acestuia mai persistă în spațiu mirific al nordului țării,
unde Dorohoiul visează propria-i istorie cu capul pe Bucovina. Viitoarea
profesoară, nu uită, vremurile pe când era student la București, când studia la
Biblioteca Universitară și în momentele de reverie privea pe fereastră la Palatul
Regal unde se scrisese o istorie glorioasă a României.Sunt amintite momentele
nașterii fetiței, a frecventării cenaclurilor din Cluj-Napoca, ne uitând să amintească
de Liga Scriitorilor a cărei membră este,și multe alte evenimente care toate la un
loc formează filmul unei vieți ce trăiește între familie, școală și cultură.Toate
acestea sunt secvențe de care își aduce aminte autoarea, precum privește pe
fereastra unui vagon de tren și stâlpii de telegarf delemitând secvențele unui
parcurs de la o gară la alta, adică de la naștere și mai departe…Citind frazele
despre Cuvânt mi-am adus aminte de ce spunea Ierahul Ioan Gură de Aur acest
sunet format cu ajutorul guri, buzelor, al limbii și al formația palatară: „Eşti om, nu
te transforma în fiară! De aceea ţi-a dat Dumnezeu gură, nu ca să minţi, ci ca să
mângâi prin cuvintele tale!”Cuvintele din „Seducția cuvântului „ mi-a lărgit
orizontul cunoașterii acestuia. Fiul lui Dumnezeu, „Cuvântul”, s-a întrupat și s-a
sălășuit între oameni. Ni se mai spune  că oamenii au văzut „slava Lui”, Mărirea
Lui. Iar a vedea „Slava” înseamnă a cinsti, a respecta, a da ascultare. Este cuprinsă
aici, în câteva vorbe, învățătura cutremurătoare despre  Cuvânt, cel prin care s-au
făcut toate cele văzute și toate cele nevăzute. Rostirea de către Dumnezeu,
„Cuvântul Lui”, Fiul Lui, a adus în ființă întreaga creație, iar pentru a mântui
această creație, căzută prin păcatul omenesc, același Cuvânt s-a făcut trup.
Dar dincolo de aceste adevăruri existențiale acest text evanghelic ar trebui să ne
îndemne, pe toți și pe fiecare, să folosim cu toată grijă și toată responsabilitatea
propriile noastre cuvinte.Prin „cuvinte” ne putem mântui și prin „cuvinte” ne
osândim. Folosirea fără grijă, la întâmplare a „cuvintelor” dovedește un gol
existențial, lipsă de grijă, sărăcie de gândire.
„Cuvintele” sunt cele care ne apropie unul de altul și tot ele exprimă
adâncul sau vidul  din inima noastră, din centrul nostru existențial.
„Cuvintele” sunt cele care așează stările în memoria personală și colectivă.
„Cuvintele” exprimă frumosul și urâtul, ierarhizează și, într-o perspectivă mai
largă, „cuvintele” reînfățișează lumea.
Prin cuvinte lumea în care trăim este tălmăcită și împărtășită celor care   vor veni.
Fiecare generație trăiește o experiență istorică unică, nerepetabila.
„Cuvintele” care înfățișează  acea realitate sunt cele care vor justifica, sau osândi
acea experiență unică.
Mai mult chiar, forma  acelor cuvinte  transmite duhul unei anume epoci, starea
sănătății ei morale. Frumusețea cuvintelor folosite, eleganța exprimării, din capul
locului înseamnă bună cuviință și responsabilitate. Respectul pentru limba vorbită
înseamnă și respectul pentru cele din jur și pentru Cel care le-a adus în ființă. Iar
aici trebuie să fim foarte lămuriți.  Aceea este „Limba vechiilor Cazanii/ care-o
plâng și care-o cântă/ pe la vatra lor Țăranii”//”
Este limba în care gândim în taina inimii noastre, este limba în care visăm. O
limba  care, coborâtă în adâncul nostru esențial, acolo unde nu putem minți și nu
putem amăgi, se purifică și de fapt se sfințește.
În dureros contrast cu vorba, cuvântul, pomenit mai înainte, se află larma vocală
auzită pe stradă și mai exact la colțuri de stradă.

O limbă fără urmă de respect pentru cuvinte, rostită în tonuri și intonații cu totul
străine de duhul limbii române.
O limba care a fost masacrată pe stradă dar și în spațiul tipărit, prin introducerea a
nenumărate „barbarisme”,cuvinte străine incluse fără rost… Includerea lor
dovedind lipsă de identitate, lipsa de respect pentru „loc”, lene de a gândi,
slugărnicie! Este sinistrul „jargon” al zilei, fioroasa limbă „manelizată”.

Vorbirea  brutală, la întâmplare, vulgară, „murdară”, nu dovedește doar grosolănie
personală și colectivă, penibilă. urăciune, ci reprezintă ceva mult mai grav și mai
primejdios. O asemenea comportare dovedește boală sufletească și dovedește
împărtășire cu duhurile răului. Căci în acest fel de vorbire se arată manifestarea
dușmăniei, a urii slabatice a „răului”, a negativității pure împotriva „Cuvântului”,
împotriva Dumnezeului în Treime mărit.

Spurcaciunea etalată, cu voluptate și cu obrăznicie în vorbirea stradală, este, cum
spuneam,  simptom de boală sufletesca și de neputință de a sta pentru bine și
frumos. Într-o asemenea vorbire, cu asemenea cuvinte, nu se pot exprima decât
trăiri deșarte și fără rost. Fiecare avem obligația morală de a nu folosi astfel de
mizerie rostită. Iar grija pentru cuvintele folosite poate deveni  cale de mântuire.
Atenția și efortul de a folosi cuvinte potrivite și cuvincioase lucrează profund în
centrul nostru existențial, în inima noastră, a fiecăruia, produce o schimbare, o
„întoarcere”, o metanoia…
Cuvintele frumoase și cuvincioase, folosite cu stăruință, încet, cu grijă, se apropie
de înțelegerea „Cuvântului” care ne-a adus în ființă. Este un proces de anamneză,
de reamintire a ceeace din început am fost, de ceeace din început am fost meniți să
fim, de reamintire a „Raiului în care ne-a vrut Dumnezeu”. Este calea de
descoperire a marelui adevăr, „Dacă nu M-ai fi știut, nici nu M-ai fi căutat”. Este
calea de a ne apropia de „Ușa” Mântuirii, de Biserica Drept Măritoare care ne
așteaptă pururea pe toți și pe fiecare.
În continuare, în cele 501 pagini, urmează imagini color cu explicațiile
necesare și imortalizează momente festive din viața autoarei.În fotografii
desoperim personalități din diferite domenii, din lumea pedagogică, a științei, a
culturii.Printre care: Florin Toma, Octavian Butuza, poetul Ion Cristofor, Dan

Codrean, Constantin Petrischi, Melania Toma, Carmen Boancă, Al.Florin Țene,
președintele național al Ligii Scriitorilor, Denisa Știr, Adriana narcisa Pintea,
Victor Constantin Măruțoiu,, Rodica Chira, Titina Nica Țene, Ioan-Dan
Locusteanu, Mihaela Toma, Mircea Gorgan, Camelia Florescu, Maria Vaida etc.
În continuare sunt cuprinse un evantai cu cronicile despre cărțile autoarei.,
semnate de Elena-Valeria Ciura, prefețe semnate de autoarea acestui album la
cărțile semnate de : Ana Podaru, Rodica Rădița Răpeanu, Ioan Avram, Camelia
Florescu, Titina Nica Țene, Ștefan Doroftei Doimăneanu, Ștefan Cotae, Liliana
Moldovan, Al.Florin Țene etc.
Din această cuprinzătoare carte nu lipsesc Diplomele și distincțiile primite
de harnica și talentata scriitoare din partea unor instituții, inclusive din partea Ligii
Scriitorilor.
Citind acest volum impresionant, mă gândesc că nu este de-ajuns pentru
întreaga activitatea a profesoarei și scriitoarei Lucia Elena Locusteanu, mama a trei
copii, dar considerată mama de miile de elavi pe care i-a avut și educat într-o viață
de OM.
“ Trăind prin timp“ este un monument, bine meritat, care luminează drumul
unei personalității care prin înțelepciunea dânsei nea luminat și luminează și în
viitor calea spre înțelepciune și Marea Cultură.

Al.Florin Țene



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania