Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

TREI MĂTUȘI IURAȘCU ALE LUI MIHAI EMINESCU

TREI MĂTUȘI IURAȘCU ALE LUI MIHAI EMINESCU ÎN CONDICA MĂNĂSTIRII AGAFTON DIN 1872

                                                                                                  Autor, Ionel Bejenariu

,,Condica de toate Monahiile ce sî află în Monastirea Agaftonul, Plasa Târgului, Județul Botoșani, formată dupe ordinul Ministeriului de Culte no.8324 din 1872” reprezintă un valoros document pentru viața monahală de pe meleagurile Botoșanilor, dar și pentru tumultoasa bibliografie și documentaristică eminesciană. Ea se păstrează în fondul Secției de Istorie Modernă a Muzeului Județean Botoșani (nr. inv. 2995).

A întocmit-o Protoierul C. Lăzărescu Iconom, purtând, întru confirmare semnăturile Subprefectului și a Stareței ,,Susana Schimonahie Pisoschi Stariță”, precum și pecetea Monastirei Agaftonul, consemnând – ,,Mia una sută cincizeci și optu călugăriți se află în prezent petrecătoare în Monastirea Agaftonul (n.n. formulă uzitată mai lesne) dupre cum mai sus să constată, în temeiul arătărilor și a stareței de la fața locului, pentru care să adeverește formal”. Condica, realizată pe un format mare (48/31 cm.), redă în structura ei numele fiecărei călugărițe, postul ce îl ocupă, locul nașterii (comună – județ), vârsta, locul și anul în care s-au călugărit, fizionomia, semnele deosebite ce le posedă. Aceste din urmă rubrici ne duc la portretul fizic al fiecăreia, de altfel nici celelalte nu sunt lipsite de o bună semnificație, proveniența călugărițelor, după loc de origine, conducându-ne la un vast areal, nu doar cel dat de Botoșani și Dorohoiul apropiat, ci și de Iași, Suceava, Roman, Herța, Mamornița – este drept, aceste două din urmă, atunci ale județului Dorohoi – și mai departe; de Rusia, de Basarabia și Bucovina, atunci sub dominație străină (eram cu mult înaintea Marii Uniri). Totodată, evidențierea locului de călugărire, avem imaginea unui bun areal al vieții monahale pe meleag botoșănean. Sunt schituri și mănăstiri care au fost, care s-au transfromat sau și-au întrerupt la un moment dat activitatea, reluată, de către unele, la dată recentă. Cauze și cauze. Am amintit, în acest sens, schiturile Balș, Unsa, Orășeni, Sf. Apostol Toma Iași, Agapia – Neamț. Mai realizăm, după postul ce îl ocupă, ierarhia interioară a Mănăstirii Agafton, inițial fost schit de călugări. Erau aici, după Superioara Susana Schimonahie Pisoschi, călugărițe pe post de cântărețe, ceteață, aclisiarhă, arhondorogiță, ascultare la cancelarie, ascultare de obștie, iconoamă, clopotăriță, cusătoare de vestminte, făcătoare de lumânări, prescorniță, tipicăriță, bucătăriță, așa cum Condica înscrie în dreptul fiecăreia. O ordine bine stabilită și respectată. Ordinea vieții monahale.

Numele monahiilor ne trimit la familiile lor de proveniență, vechi familii botoșănene, cu blazon, cu contribuții în viața locurilor de aici și a țării, cu numeroase legături de rudenie și nu numai. Între ele – Pisoschi, Buznea, Codrescu, Radu, Herescu, Tăutu, Jian, Sevastos, Vârnav, Filipescu, Popovici, Manu, Grigoriu, Timuș, Hasnaș s.a., având vechimea lor, însemnătatea lor, pe durata vremurilor medievale și moderne. Nu în ultimul rând, le stă alături familia Iurașcu, din care se trage Raluca Eminovici, mama lui mihai Eminescu.

Din familia Iurașcu se trag Olimbiada, Frevonia și Sofia, pe care le menționează Condica Mănăstirii Agafton din 1872.

Pe Olimbiada Iurașcu o întâlnim menționată în Condică astfel: fără îndatorire; născută la Dumbrăveni – județul Botoșani; 45 de ani; călugărită la M-rea Agafton – Botoșani, în 1840; cu părul sur, cu ochi căprui, cu nasul mujlociu, cu nasul și gura mari, cu fața smeadă, având un semn de fript la piciorul drept; pe monahia Fevronia Iurașcu o întâlnim menționată în Condică astfel: fără îndatorire; născută în Corni – județul Botoșani; 60 de ani; călugărită la Agafton – Botoșani, în 1828; cu părul alb, cu ochi căprui, cu nasul mijlociui, cu gura mare, cu fața albineață, fără a avea vreun semn deosebit: pe Sofia Iurașcu: fără îndatorire; născută în Rușii Bals – Bucovina Mare; 49 de ani; călugărită la Agafton – Botoșani, în 1840; cu părul alb, cu ochi căprui, cu nasul gros, cu gura mare, cu fața smeadă și cu negel pe obrazul drept.

Așadar, în 1872, între cele 158 de călugărițe se găseau mătușile lui Mihai Eminescu, din partea mamei Raluca, surorile ei. Majoritatea emiescologilor noștri le cunoscu existența, chiar dacă unii nu în totalitatea lor, a tustrelelor, menționându-le-o în arborele genealogic al marelui poet român, unii dintre ei, împreună cu diverse fire ale biografiei poetului. În acest sens, invocîndu-i pe unii dintre aceștia, câți cunoștea, la vremea sa, Gala Galaction se oprește la întâlnirele copilului și adolescentului Mihai Eminescu cu Maica Fevronia – ,,Dar acesta însemnează că Eminescu – copil de patru, de zece, de patrusprezece ani… – a venit, de nenumărate ori, întâi cu părinții și, apoi, singur sau întovărărșit de frați și de prieteni, ca să vadă pe Maica Fevronia și să cerceteze mănăstirea din codri. Eminescu a coborât din Botoșani pe aceste cărări care descurcă poienile înflorite, vâlcelele mascate cu trandafiri sălbatici și umbrele stejarilor bătrâni, și s-a urcat la schitul cenușiu și plin de pace. La Mănăstirea Agafton a cunoscut Eminescu întâia oară cenobitismul creștin și pravilele lui și toată trista lui ,,frumusețe” (Gala Galaction, Mihai Eminescu, Editura Junimea, Iași, 1987). Și Gala Galaction, pornind de aici, încearcă , precum atâția alții, interpretări, deducții – ,,Mănăstirea de pe coasta vechilor păduri ajunge pentru noi străvezie și revelatoarie, ca o imagine făcută de mână de maistru și încadrată în textul unei istorisiri. Înțelegem care este schitul din Făt Frumos din tei: ,,Mâine-n schit la Sfânta Ana,/ Mântuirea feței mele” (op.cit.) și, ca o concluzie, scrie scriitorul – ,,Aceste câteva imagini din viața monahală Eminescu le-a prins, mic copil stând lângă Maica Fevronia, în strană la M-rea Agafton. A fost el oare de față la vreo juruință călugărească?…”, lasându-i cercetătorului să rezolve problema, Gala Galaction mai punctând doar – ,,Am cugetat uneori la nenorocul imens pe care l-au avut sufletul românesc și biserica națională din ireceptivitatea religioasă a lui Eminescu” (op.cit.).

Mai stăruitor le găsim pe mătușile Iurașcu ale lui Mihai Eminescu, pomenite în Condica Mănăstirii Agafton, în operele lui Augustin Z.N. Pop (Contribuții documentare la biografia lui Mihai Eminescu, Editura Academeii, București, 1962), Gheorghe Ungureanu (Eminescu în documente de familie, Editura minevra, București, 1977), Ion Roșu (Legendă și adevăr în biografia lui Mihai Eminescu. Originile, Cartea Românească, București, 1989) și I.D. Marein (Eminescu la ipotești, Editura junimea, Iași, 1979), cu o mențiune pentru cercetătorul la urmă menționat, remarcabil, de altfel, cu avantajul dat de mai exacta cunoaștere a locurilor copilăriei poetului, a locurilor Botoșanilor, fiindu-i dat, la rându-i, să se confunde biografic cu ele, a unei mai lesnicioase reconstituiri biografice eminesciene, bine documentate, totodată.

Privind mătușile lui Eminescu de la Mănăstirea Agafton, trebuie menționate încă unele inadvertențe, fapt care a condus la o serie de polemici – firești, justificate – pe linia I.D. Marin – Augustin Z.N. Pop – Ion Roșu, unele consumându-se chiar după dispariția din viață a vreunuia. Noi semnalăm doar existența lor, fără a încerca lunga lor trecere în revistă, fiind și atari polemici în măsură să evidențieze semnificația Agaftonului în firele biografice emenesciene, având în vedere traiul aici al mătușilor Iurașcu.

Noi ne-am oprit la un document care le certifică prezența și pe care îl aducem în lumină ca o contribuție.



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 25 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5