Iubite, să nu adormi!
Nu cred că mai știu a visa!

Cinci august și-un ceas de cinci bat la ochii-ți vineții,
Peste ochii-mi scurși de dor, peste firea ponosită,
În muzica ta albastră care-a devenit a noastră
Am cules și-am pus iubirea într-o glastră –ai plâns,
suflete-n fereastră.

În lumină-auzi iubirea ce ne înseta nevrând
Să stârnească ieri furtuna ce ne-nfometa pe rând.
Întâi ploua cu diamante prin poale și peste gene,
Apoi în zborul nestins, azur de amor miroși
Pentru roua tinereții unde rănile îți coși.

Declarație fără versuri prin trenuri în gări uitate
Îmi ești soarele, eu luna, ești a nopților scăpare.
Te tot scriu așa cum astre se iubesc în ani lumină
Ești aerul dimineții, ești o viață, ești o clipă.

Mâna ta se odihnea peste-al meu netrebnic suflet
Și tăcea.
Sufletul meu strâmb, născut pentru al tău
Alerga neobosit în brațele lui Saturn
Doar s-ajungă iar la tine, veșnica mea devenire.
Existam doar pentru a nu muri de tine
Și mă stingeam în fiece secundă, tot mai străin.

Mă îndepărtam etern de mine, iar tălpile mă dureau
Căci numele îmi e Medusa, iar ochii mei te fermecau.

Visule, tu m-ai trezit!

August 2022