Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Un luptător „îmbrăcat în cuvinte”: Grigore Vieru

ROMÂNIA ÎN ANUL MARII UNIRI – C[entum]
Revista Luceafărul (Bt), Anul – X
Primit pentru publicare: 28 Aug. 2018
Autor: Victor TEIOȘANU
Publicat: 30 Aug. 2018
Editor: Ion ISTRATE

 

 

 

Un luptător „îmbrăcat în cuvinte”: Grigore Vieru

 

Transformat de unii comentatori în efigie statuară, pe temeiul ecoului public al vieții și scrisului său, contestat de alții pentru neaderența sa la reformele poetice contemporane menite să decredibilizeze paradigmele tradiționale de expresie, Grigore Vieru s-a așezat, temeinic, undeva la intersecția celor două tabere, cu seninătate olimpiană și mizând, până la capăt, pe comunicarea directă și netrucată, precum și mărturisește: „M-am ferit de vorbele găunoase și fără de rod și am găsit vreme și dragoste să privesc în ochii cuvintelor drepte până când am plâns împreună cu ele  – alte secrete poezia mea n-a avut”. Ori și mai tranșant într-un Epitaf pentru mine însumi: „Sunt iarbă. Mai simplu nu pot fi” (Iași, 9 aprilie 2008). Deși i-au pecetluit traiectoria ca fiind una de esență tragică, împrejurările istorice au avut, pentru poet, și o consecință pozitivă: l-au menținut constant, prin impactul lor social și mediatic, în centrul atenției, Grigore Vieru fiind mereu racordat la evenimente, cu o voce care nu putea trece neobservată. Dimpotrivă, care acumula, prin consecvența și amploarea crezului, substanța unui simbol național. El și generația sa (Liviu Damian, Ion Vatamanu, Dumitru Matcovski, Gheorghe Vodă, Anatol Codru, Aureliu Busuioc, Petru Zadnipru, Nicolae Esinescu și alții, continuați atât de strălucit de Nicolae Dabija) au purtat o teribilă luptă pentru salvarea și impunerea limbii române, dar și a ființei noastre etnice în stânga Prutului, într-un context total nefavorabil. Iată de ce n-aveau timp să jongleze cu experimente literare formale, specifice societăților libere și prospere. Păreau condamnați de circumstanțe să se exprime limpede, în demersuri cât mai accesibile majorității conaționalilor. Se traversau atunci momente de istorie patetică și care impuneau, spre a fi fructificate, mobilizări masive de populație, chemată pentru decizii fundamentale în stradă. Încât, prin forța lucrurilor, scriitorii deveneau purtători de mesaj, iar Grigore Vieru căpăta, în pofida datelor sale fizice, dimensiunea unui veritabil tribun al cauzei naționale. Dar arma sa principală a rămas, chiar și în mijlocul scenei, verbul limbii române. Cum însuși se exprima într-o compoziție cu pretext erotic : „Tu îmbrăcată mireasă, / Eu îmbrăcat în cuvânt”. La Grigore Vieru existența poetică este una asumată, consubstanțială, pliindu-se pe gesticulația cotidiană, între vis, memorie și stare de veghe, între călătorie și popas fertil, generând armonie și fluență, cu o simplitate descumpănitoare, pentru că nu exclude adâncimi de hău și trăiri voltaice. Dacă prin absurd ar dispărea imensa operă scrisă de Grigore Vieru și s-ar păstra doar câteva crâmpeie lirice pe care le reproduc mai jos, viitorimea ar avea suficiente motive să recunoască marca unui poet original, capabil, precum Nichita Stănescu, să definească indefinitul și să pătrundă în miezul inexprimabilului: „Ușoară, maică ușoară, / C-ai putea să mergi călcând / Pe semințele ce zboară / Între ceruri și pământ” (Făptura mamei). Și încă: „Mare ești moarte, / Dar singură, tu, / Eu am vatră unde iubi, / Tu nu, tu nu // Prin mine un cântec de dor / A trecut chiar acu. / Eu am țară unde să mor / Tu nu, tu nu” (Prin mine un cântec). Sau: „Când am să mor, / să mă îngropi / în lumina ochilor tăi” (Când). Iar un text precum Pădure, verde pădure, străbătut de un răscolitor aer enigmatic, de sorginte baladescă, stratifică excelent trimiteri și conotații multiple, de profundă reflecție ontică, amintindu-i pe Ștefan Augustin Doinaș și pe cerchiștii Sibiului de altădată. Obsesia spațiului rustic, purtând pecetea mamei și a copilăriei, sub zodia sacralității și a duminicilor în „căsuța curată ca un ou”, duce cu gândul, prin consistență imagistică și proiecții vizionare, direct la nostalgicul Esenin. Grigore Vieru întrunește toate condițiile spre a justifica notorietatea sa de poet național: s-a implicat ca nimeni altul pe frontul intereselor românești în Basarabia, dar mai cu seamă a promovat, dincolo de scena civică ,,orizontul aspirațional al neamului său în literatură. Și a făcut-o fără emfază, cutremurat parcă în permanență de măreția firescului și simplității. Dacă admitem (și realitatea ne obligă la aceasta!) că, în prezența valorii, nu există formulă de expresie fără drept de cetate, atunci opera poetică viereană va suscita oricând, prin combustia și tensiunea sa emoțională, interesul major al consumatorului de poezie, asigurându-și locul meritat în orice istorie literară românească. Trebuie să admitem de asemenea că nu e de conceput un poet important în afara trăirilor autentice. În această privință, putem afirma că liantul întregii poezii aparținând lui Grigore Vieru îl constituie inepuizabila sa resursă de sensibilitate, cea care l-a propulsat lângă alt mare „hipertensiv” liric, Nichita Stănescu. De la Nichita a deprins, poate, basarabeanul voluptatea mlădierilor și contorsiunilor lexicale, precum : „zmeule al meule”, „teie” (ca feminin de la tei), „Dealule, domn dreptule, / Mare înțeleptule” și încă multe altele. Printr-un neostoit proces de transfigurare, mama devine sinonimă cu patria. O patrie veșnic tristă din cauza vicisitudinilor de tot felul, împovărată de trudă și nedreptăți. Tot patrie, și iarăși în maniera lui Nichita, rămâne pentru poet însăși limba română moștenită de la strămoși. De altfel patria și graiul național, alături de ubicua prezență a temei mamei, în asociere cu erosul și familia, alcătuiesc canavaua pe care se derulează întreaga fabulație lirică. O fabulație care include, într-o măsură însemnată, filoane de proveniență și factură folclorică, având rădăcini către palierele insondabile ale memoriei. Și mai există peste tot fire nevăzute care duc negreșit către Eminescu. Din ambele izvoare vine inclusiv statutul etic al poetului, conferind și acesta substanță efigiei sale evocată la începutul comentariului nostru. Grigore Vieru este un poet de anvergură, al cărui potențial liric irumpe în deplină libertate, sub semnul sincerității, dar ocolind, cu aceeași determinare, stridențele și artificiile inutile.

            P.S. – Aceste sumare însemnări exegetice ne-au fost prilejuite de apariția, la Botoșani, a unei splendide cărți-omagiu închinată lui Grigore Vieru. E vorba de fapt de un insolit interviu cu poetul basarabean realizat de către dna notar Lili Bobu, cea care patronează Asociația Culturală „Regal d’Art”. Cu titlul Grigore Vieru „Simplu ca iarba, simplu ca pâinea, simplu ca Biblia…”, volumul tipărit sub egida acestei asociații a fost lansat la Academia de Științe a Moldovei, în cadrul Festivalului Internaţional de Poezie „Grigore Vieru – poetul Duminicii”, ediția a X-a, bucurându-se de o prestigioasă prezentare a academicianului Nicoale Dabija. Reporterul (și editorul) Lili Bobu pune întrebări atent ticluite, la care, în absența fizică a Poetului, răspunde Opera sa, nuanțat și impresionant, cu poeme întregi, citate sau fragmente din numeroasele momente confesive vierene, poemul maestrului Tudor Gheorghe constituind un epilog emoționant.
           Să mai spunem că la realizarea produsului bibliofil au contribuit, cu talent și lăudabil efort, prestigioși artiști plastici (Mihai Cătrună, Romulus Harda, Iurie Matei, Paul Mecet, Ion Sulea Gorj), remarcabili profesioniști în design grafic (Dragoș Axinte și Mirela Brehuescu) și arta porțelanului (Axa Porcelaine SRL, Alba Iulia) și a tipografiei (PIM – Iași, manager Maria Petrariu).
           Interviul va fi cuprins în volumul ,,Inscripție pe stâlpul porții” (poeme, cântece, aforisme, confesiuni, interviuri, secvențe publicistice, evocări – pagini alese cu CD), antologie pe care Asociația Culturală ,,Regal d’Art” o va edita în anul 2018, anul Centenarului Marii Uniri, în cuvinte de mătase și auriu regal – o Biblie a Poeziei.

                                                                                                      



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 36 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5