Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 16 → 2024

Un monument din cuvinte dedicat Apostolurilor Biserici Neamului Ediție îngrijită de Zenovia Zamfir

Am primit de la distinsa scriitoare Zenovia Zamfir, pe când eram la lansarea cărții GLORIA LIMBII ROMÂNE în orașul natal Drăgășani, cartea OAMENI, LOCURI, ISTORII, ediție îngrijită de scriitoarea amintită mai sus, cu următoarea dedicație: “ În veșnicia unei clipe, ss Zenovia Zamfir, Drăgășani.“Cartea este apărută la Editura Proșcoală, Râmnicu Vâlcea, 2022.

Volumul, având pe copertă, imaginea Patriarhului Justinian Marina, este structurată în următoarele  capitole: Introducere, I-Patriarhul JUSTINIAN MARINA. Un apostol al Bisericii și al Neamului Românesc. II-Oameni, locuri, istorii. Mănăstirea Suzana.III-Pe urmele marilor ierarhi vâlceni.Justinian Patriarhul și Bartolomeu Mitropolitul și  capitolul IV-Veșnică recunoștință Justinian! Vrednic este!

Încă din “Introducere”, chiar dacă aparent Patriarhul Justinian Marina nu a avut timp  să viziteze meleagurile vâlcene, pline de istorie, autorul textului subliniază că Marele Ierarh nu și-a uitat nici un moment foștii săi păstoriți.În timpul patriarhatului său  a îndeplinit anumite proiecte începute pe când era preot. Subliniez, faptul că, Patriarhul a oficializat cinstirea Sfântului Grigore Decapolitul, a Sf. Muceniță Filofteia sau canonizarea Sf.Antim Ivireanul și a Sf.Calinic de la Cernica.Patriarhul, imediar dup[ alegerea sa din luna Mai 1948 a început să deschidă seria de Apostolat social.
În capitolul II textele se axează pe faptul că Justinian Marina a fost un apostol al Bisericii și al Neamului Românesc, în care se derulează biografia acestuia..
Ioan Marina s-a născut la 22 februarie 1901, în satul Suieşti, din judelul Vâlcea, în familia unor agricultori, buni creştini, de la care a moștenit educația creștină și calitățile de bun administrator.

Preoţia mea – mărturisea el – a fost visul sfânt al mamei mele şi primii paşi pe drumul înţelegerii slujirii lui Dumnezeu printre oameni i-am făcut sub călăuzirea ei curată şi evlavioasă. Am avut privilegiul să respir în casa părinţilor mei duhul unui creştinism autentic, întemeiat pe faptele iubirii lui Dumnezeu şi aproapele. Mireasma acestui duh din căminul copilăriei mele, moştenit de la bunicii, moşii şi strămoşii mei, vrednici slujitori ai Bisericii şi ai ţării, pomeniţi întotdeauna la mari praznice de credincioasa mea mamă, cu evocări despre trecutul lor religios şi patriotic, nu s-a dezlipit de mine niciodată (Almanah Bisericesc 2001)

În perioada 1915 – 1923 a studiat la Seminarul teologic Sfântul Nicolae din Râmnicu Vâlcea, apoi a urmat cursurile la Facultatății de Teologie din București, devenind licențiat în teologie în anul 1929.
În perioada 1923 – 1926 a fost învățător la sat, în județul Vâlcea; în 1924 s-a căsătorit cu Lucreția Popescu și a devenit preot în satul Băbeni. În 1932 este numit director al Seminarului pe care îl absolvise.

La vârsta de 34 ani a suferit pierderea soției în data de 18 noiembrie 1935, urmând să crească singur cei doi copii ai săi: Silvia și Ovidiu. La 25 august 1939 preotul Ioan Marina a fost mutat de la direcția seminarului la conducerea tipografiei eparhiale.
La propunerea Mitropolitului Irineu Mihălcescu, Sfântul Sinod, în ședința din 30 iulie 1945, a aprobat alegerea preotului Ioan Marina în cel de-al doilea post de arhiereu-vicar, nou înființat, la Mitropolia Moldovei, și i-a acordat rangul ierarhic de Arhiereu, cu titulatura de Vasluianul.

În data de 16 august 1947, mitropolitul Irineu Mihălcescu, fiind înaintat în vârstă și bolnav, s-a retras din scaun. Arhiereul-vicar Justinian Vasluianul a fost numit de Patriarhul Nicodim locțiitor al scaunului mitopolitan, până la alegerea titularului.
Întrunit la București, în ziua de 19 noiembrie 1947, sub președinția Mitropolitului Nicolae Bălan al Ardealului, Colegiul Electoral Bisericesc l-a ales ca Arhiepiscop al Iașilor și Mitropolit al Moldovei pe arhiereul Justinian Marina.
În cei trei ani cât a păstorit la Iași ca arhiereu-vicar și apoi mitropolit al Moldovei, PS Justinian a depus eforturi imense pentru refacerea Eparhiei, crunt lovită de război și pârjolită de secetă.Aceste informații sunt cuprinse în textul scris de Gheorghe Vasilescu cu reproduce din Almanahul Bisericesc 2001, pp.62-88.

Capitolul II, intitulat OAMENI, LOCURI, ISTORII se deschide cu un reportaj despre Mănăstirea Suzana, pentru care Patriarhul Justinian Marina a alocat fonduri pentru restaurarea acestui monument istoric. În acest capitol se stipulează că în 29 de ani de patriarhat au avut loc o seamă de evenimente care au crescut prestigiul Ortodoxiei românești în lumea creștină și l-au făcut pe Patriarhul Justinian o figură reprezentativă a întregii Ortodoxii:Canonizarea primilor Sfinți Români (1955) și generalizarea cultului sfinților ale căror moaște se găsesc în țara noastră;Înființarea unor așezăminte sociale pentru clericii bătrâni și bolnavi Reorganizarea învățământului teologic ortodox (1948);Revenirea a 37 de preoți și protopopi greco-catolici, în cadrul Bisericii Ortodoxe Român(1 octombrie 1948);Întreținerea legăturilor cu Bisericile Ortodoxe surori și cu alte Biserici creștine Inițierea unor relații cu Bisericile Vechi Orientale, prin vizite reciproce;Reintrarea Bisericii Ortodoxă Române în Consiliul Mondial al Bisericilor (1961) . Activitate tipografică importantă: Biblia Sinodală (1968 și 1975) multe cărți de cult, lucrări, periodice, traduceri.Locașe de cult: s-au construit din temelie 302 biserici și au fost reparate sau restaurate alte 2345 Biserici.

  Conform Ziarului LUMINA Patriarhul Justinian a fost ținut la domiciliu forțat, la schitul Dragoslavele, timp de 6 luni, atunci când a protestat împotriva Decretului 410 din 19 noiembrie 1959, care prevedea că puteau fi primite în monahism doar persoanele care au împlinit vârsta de 55 de ani, bărbații, și de 50 de ani femeile, și în baza căruia, au fost scoși din mănăstiri aproximativ 5.000 de monahi și monahii.

În Capitolul III, intitulat “Pe urmele marilor ierarhi vâlceni-Justinian Patriarhul și Bartolomeu Mitropolitul “, descoperim informația că în anul 2017 a fost declarant de Sfântul Sinod Anul omagial al iconarilor și pictorilor bisericești și Anu comemorativ  Justinian Patriarhul și al apărătorilor Ortodoxiei în timpul regimului criminal, numit comunism, în Patriarhia Română. Structura-Bor > Istoric BOR > V.B Biserica Ortodoxă Română În Perioada Dintre 1944 Și 1989

După 1944 Biserica a fost înlăturată treptat din viața statului. În 1948 a fost eliminat învățământul religios din școli, s-au interzis slujbele în spitale, azile și cazărmi, au fost suprimate periodicele bisericești ale eparhiilor, au fost desființate Facultatea de Teologie din Suceava (fosta la Cernăuți), patru Academii teologice din Ardeal și Banat, precum și seminariile teologice ale eparhiilor din Muntenia și Moldova, s-a oprit catehizarea tineretului. Curând după 1944 peste o mie de preoți ortodocși (la care se adaugă și cei romano-catolici, greco-catolici și protestanți) au fost arestați, aruncați în închisori, trimiși să lucreze la canalul Dunăre-Marea Neagră, unii deportați chiar în Siberia; unii au murit acolo, iar cei mai mulți au fost eliberați abia în 1964. Între cei aruncați în închisori, se numărau și teologi de mare prestigiu, ca: Nichifor Crainic, Ioan Savin, Dumitru Staniloae, Liviu G. Munteanu, Ilarion Felea, Ion V. Georgescu (deportat în Siberia) și mulți alții; câțiva preoți ortodocși au fost împușcați. Fostul mitropolit al Bucovinei, Visarion Puiu a fost condamnat la moarte, în contumacie (+1964, în Franța). În 1959 au fost desființate un număr de schituri și mânăstiri, sute de călugări și călugărițe au fost scoși din ele în mod brutal și trimiși în familiile lor sau în fabrici de către organele de stat. În ultimii ani ai dictaturii comuniste au fost demolate peste 20 de lăcașuri de închinare din București (mănăstirile Cotroceni, Văcărești, Pantelimon, bisericile Sfânta Vineri, Sfântul Spiridon Vechi, Alba-Postăvari, Enei, Spirea Noua Izvor,Sfânta Treime Dudești etc.). Autorizațiile pentru ridicarea sau repararea unor biserici se obțineau cu multă greutate. Preoțimea ortodoxă, în totalitatea ei, era supravegheată și controlată în permanentă, prin așa-numiții „inspectori de culte” și ofițeri de Securitate, prezenți mereu în toate instituțiile bisericești. 

 La 4 august 1948 s-a publicat Legea pentru regimul general al Cultelor. Erau recunoscute 14 culte: ortodox, romano-catolic, armeano-gregorian, creștin de rit vechi (lipovean), reformat (calvin), evanghelic-luteran C.A., sinodo-prezbiterian, unitarian, mozaic, musulman, baptist, adventist de ziua a șaptea, penticostal și creștin după Evanghelie, toate având organizarea lor specifică și lăcașuri de cult.

La 19-20 octombrie 1949, Sfântul Sinod a votat Statutul pentru organizarea Bisericii Ortodoxe Române, aprobat apoi și de Ministerul Cultelor (are la bază principiile Statutului Organic al lui Andrei Șaguna). Potrivit acestuia, Biserica noastră avea un număr mai redus de eparhii, în comparație cu perioada precedentă: I. Mitropolia Ungrovlahiei, cu eparhiile: Arhiepiscopia Bucureștilor, Arhiepiscopia Tomisului și Dunării de Jos (cu sediul la Galați), Episcopia Buzăului; II. Mitropolia Moldovei și Sucevei, cu Arhiepiscopia Iașilor, Episcopia Romanului și Hușilor; III. Mitropolia Ardealului, cu Arhiepiscopia Sibiului, Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului, Episcopia Alba-Iuliei (înființata în 1975), Episcopia Oradiei; IV. Mitropolia Olteniei, cu Arhiepiscopia Craiovei și Episcopia Râmnicului și Argeșului; V. Mitropolia Banatului, cu Arhiepiscopia Timișoarei și Caransebeșului și Episcopia Aradului.

Se prevede și acum participarea laicilor la conducerea Bisericii, în Adunările și Consiliile parohiale, Adunările și Consiliile eparhiale și Adunarea Națională Bisericească (pentru întreaga Patriarhie), în proporția cunoscută: 1/3 clerici și 2/3 mireni.

Pentru credincioșii ortodocși români care trăiau peste hotare s-au organizat: Arhiepiscopia Misionara Ortodoxa Româna din Statele Unite și Canada, cu sediul la Detroit și Arhiepiscopia Misionară Ortodoxă Romană pentru Europa Centrală și Occidentală, cu sediul la Paris. Vechea Episcopie din America înființata în 1934 (devenită, între timp, Arhiepiscopie) n-a mai păstrat legăturile cu țara și cu Patriarhia.

Între ierarhii din perioada de care ne ocupăm, consemnăm în primul rând pe patriarhul Justinian Marina (1948 – 1977), priceput organizator și îndrumător al vieții bisericești în condițiile create după al doilea război mondial. A fost urmat de Iustin Moisescu (1977 – 1986), fost profesor la Facultățile de teologie din Varșovia, Cernăuți și București, apoi mitropolit al Ardealului (1956 – 1957) și al Moldovei (1957 – 1977). Din 1986 și până în 2007 Biserica noastră a fost păstorită de Teoctist Arăpașu, fost episcop-vicar patriarhal, episcop al Aradului, mitropolit al Olteniei, apoi al Moldovei. Dintre ceilalți ierarhi, menționam pe mitropoliții Ardealului Nicolae Colan (1957 – 1967), Nicolae Mladin (1967 – 1981) și Antonie Plămădeală (din 1982, fost episcop-vicar patriarhal, apoi episcop al Buzăului); apoi Firmilian Marin (1947 – 1972) și Nestor Vornicescu ai Olteniei (din 1978); Vasile Lăzărescu (1934 – 1961) și Nicolae Corneanu ai Banatului (din 1962), episcopii Andrei Magieru al Aradului (1936 – 1960), Chesarie Păunescu al Constanței, apoi al Dunării de Jos (1944 – 1973), Iosif Gafton al Râmnicului și Argeșului (1944 – 1984), Antim Anghelescu al Buzăului (1944 – 1979), Vasile Coman al Oradiei (1971 – 1992), cei mai mulți autori de lucrări teologice și istorice, participanți la numeroase Congrese și întruniri peste hotare.

Între faptele mai de seama din viața bisericească trebuie să mai reținem revenirea la Ortodoxie a majorității covârșitoare a clerului și credincioșilor uniți (greco-catolici) în anul 1948, precum și prima canonizare oficială a unor sfinți și mărturisitori de neam român (1955).
Pentru pregătirea personalului de cult au funcționat șase seminarii teologice cu durată de cinci ani (București, Buzău, Mânăstirea Neamț, Cluj-Napoca, Craiova și Caransebeș) și doua Institute Teologice de grad universitar cu durată de patru ani, la București și Sibiu.

O serie de teologi români s-au remarcat prin lucrările lor sau prin activitatea ecumenică: Dumitru Staniloae, Ioan Coman, Liviu Stan, Nicolae Chițescu, Emilian Vasilescu, Orest Bucevschi, Nicolae Balca, Nicolae Nicolaescu, Ene Braniște, Ioan Rămureanu, Vladimir Prelipceanu, Mircea Chialda, Petru Rezuș, Alexandru Ciurea, Nicolae Lungu, toți la București; Nicolae Neaga, Nicolae Mladin, Sofron Vlad, Grigorie Marcu, Dumitru Belu, Iorgu Ivan, Milan Șesan, Isidor Todoran, Ștefan Lupșa, Teodor Bodogae, Corneliu Sârbu, Dumitru Călugar, Gheorghe Șoima, Alexandru Moisiu, la Sibiu.

Patriarhia Română edita câteva publicații periodice: Biserica Ortodoxă Română (apare din 1874), buletinul oficial al Patriarhiei Române, Studii Teologice, revista Institutelor Teologice; Ortodoxia, revista Patriarhiei (fiecare cu un tiraj de 10.000 ex., cu 4-6 apariții pe an). Toate cele cinci Mitropolii editau câte o revistă, tot cu câte 4-6 apariții pe an: Glasul Bisericii (Mitropolia Ungrovlahiei), Mitropolia Moldovei și Sucevei, Mitropolia Ardealului, Mitropolia Banatului. La Sibiu apare foaia bisericească bilunară Telegraful Român, cel mai vechi periodic românesc, cu apariție neîntreruptă din 1853.

În Editura și Tipografia Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă din București s-au tipărit: Biblia (patru ediții, în 1968, 1975, 1982, 1988), cărți de cult, manuale pentru învățământul teologic universitar și seminarial, lucrări teologice, cărți pentru credincioși, cărți de rugăciuni, calendare ș.a. Același lucru l-au făcut și tipografiile eparhiale de la Mânăstirea Neamț, Sibiu și Timișoara.

După 1948 au fost restaurate, pictate sau reparate prin daniile credincioșilor majoritatea celor peste 12.000 de lăcașuri de cult ortodox (biserici, mănăstiri, schituri, paraclise) de pe tot cuprinsul țării. Au fost restaurate cele mai multe din bisericile și mănăstirile monumente istorice. În același timp, s-au construit peste 500 de biserici noi, în tot cuprinsul Patriarhiei, dintre care multe sunt adevărate monumente de artă.

Biserica Ortodoxă Română a întreținut legături de prietenie și colaborare cu toate celelalte Patriarhate și Biserici ortodoxe autocefale. Aceste relații sunt marcate îndeosebi de vizitele oficiale făcute Bisericii Ortodoxe Române de patriarhii Constantinopolului, Alexandriei, Antiohiei, Ierusalimului, Serbiei, Bulgariei, precum și vizitele oficiale făcute de reprezentanții Bisericii Ortodoxe Române acestor Patriarhii, în ultimele decenii.

S-au stabilit relații cu Bisericile vechi Orientale (Patriarhia Etiopiei, Patriarhia armeană din Etchimiadzin, Patriarhia coptă din Egipt și Biserica siriana iacobită din Kerala-India), cu Biserica romano-catolică (mai ales din Austria, Germania și Belgia), cu Biserica veche catolică, cu Biserica anglicană, cu o serie de Biserici protestante.

Biserica Ortodoxă Romană activează în Consiliul Mondial al Bisericilor din anul 1961. A trimis delegați la Adunările generale de la New Delhi (1961), Uppsala (1968), Nairobi (1975), toate conduse de mitropolitul de atunci al Moldovei și Sucevei, Iustin Moisescu (fost membru în Comitetul Central până în 1977) și Vancouver (1983), condusă de mitropolitul Ardealului Antonie Plămădeala. Alți ierarhi și teologi ortodocși români activează în diferite Comisii ale Consiliului Ecumenic al Bisericilor. Patriarhii Justinian și Iustin au făcut vizite la sediul Consiliului Mondial de la Geneva (1966-1981). La rândul lor, numeroși conducători ai acestei mari organizații intercreștine au făcut vizite în România cu diferite ocazii, purtând discuții cu patriarhii români, cu alți conducători de culte, ierarhi și profesori de teologie. Biserica noastră si-a adus aportul și la promovarea dialogului intercreștin și în cadrul Conferinței Bisericilor Europene, cu sediul la Geneva (câteva sesiuni ale acestor două mari organizații s-au ținut în România).

Informațiile din Capitolul III sunt cuprinse într-un amplu trxt semnat de Zenova Zamfir.

Capitolul IV  cuprinde texte intitulate “Veșnică recunoști  Patriarhului Justinian! Vrednic Este!“, semnate de Ioan Nicolae Mușat, Silvia Giurgiu, prof.Ilie Bucă, Liliana Ghiță Boian Jianu, Vasile Bele, Marian Bărăscu, Constantin Trita și Constanța Tanty Triță. 

Cartea se încheie cu un grupaj de fotografiice ilustrează activități  ale Bisericilor Ortodoxe din Caransebeș, Baia Mare, Mănăstirea Piatra Fântânele, Suiești, Bucovina, Cluj și Ilva Mare.
Prin acest volum, scris și alcătuit cu pioșenie și credință în Biserica Neamului, Zenovia Zamfir, a așezat o cărămidă la temelia Monumentului din Cuvinte de Iubire față de Biserica Ortodoxă Română, Biserica Neamului înveșnicit în spațiu Carpato-Danubiano- Pontic.

Al.Florin Țene

 

 

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania