ROMÂNIA ÎN ANUL MARII UNIRI – C[entum]
Revista Luceafărul (Bt), Anul – X

Un muritor căzut dintre rândurile nemuritorilor

Primit pentru publicare: 20 Sept. 2018
Autor: Dorina RODU
Cenaclul DinOgor
Publicat: 21 Sept. 2018
Editor: Ion ISTRATE

Ovidiu Chelaru este întruchiparea vie a neastâmpărului literar, a condeierii lecțiilor, frumosului, durerii, luminilor și umbrelor care nu l-au scăpat din vizor pe drumul vieții Domniei Sale, ghidându-l prin vocea inimii din genune-n paradis printre himere și speranțe, cernând prin sita vremii colbul stelelor care s-a lipit treptat de versurile parcă desprinse din fiecare anotimp al sufletului acestui poet prolific. Condeiul scriitorului Ovidiu Chelaru nu a avut timp de odihnă, astfel de sub penița sa au văzut lumina tiparului în jur de 30 de cărți, printre care: Sita vremii (poezii; Botoșani: Agata, 2011), Rădăcini de familie (arbore genealogic; Botoșani: Agata, 2012), Din fulguirea vremii (însemnări; Botoșani: Agata, 2013), Din cenușa vremii (memorii; Botoșani: Agata, 2016) ș.a.
Volumul de față Sunt și eu un muritor, Ed. Agata – 2018, este structurat pe patru capitole, fiecare capitol având un titlu sugestiv: capitolul I – Meditații, capitolul II – Iubire de oameni, capitolul III – Natura în imagini și capitolul IV – Oglinzi contemporane și începând cu câte un motto care rezumă simțămintele și ideile versurilor care se regăsesc în capitolul respectiv.

Primul capitol al volumului Sunt și eu un muritor a fost „botezat” Meditații, nicidecum întâmplător, în acest capitol poetul Ovidiu Chelaru meditează prin versurile sale asupra vieții, morții, amintirilor, suferințelor poporului, iubirii, singurătății și a tuturor sentimentelor și emoțiilor profunde care l-au încercat de-a lungul vremii. Cum Cezarul, din poezia lui Mihai Eminescu „Împărat și proletar”, meditează sub existența a trei simboluri literare, așa și Ovidiu Chelaru meditează, în primul capitol, sub un motto sugestiv: „Revăd cum amintirile se duc / Într-un amurg intens caduc / – şi se usuc.”, așadar regăsim în acest capitol trei simboluri importante: perisabilitatea lumii: „Unde nu mai e nimic / Decât hăul şi un dric, / Şi în care-aleargă carii / Mai ceva precum ogarii.” (Sfârșit de veac); melancolia: „Deşi propria-mi fiinţă este tot mai ofilită / Pe măsură ce trec anii într-o notă obosită, / Sufletu-i la fel de mare chiar şi astăzi la chindie / Şi aşa va fi de-a pururi, strâns legat de veşnicie.” (Melancolie) și gloria trecută / prăbușită: „Ce m-aşteaptă negreşit / Să încheie un sfârşit, / De lumină şi trăire” (De ce oare-mbătrânesc?). În poezia Trăim timpuri grele, patriotismul autorului deplânge greutățile și suferințele neamului nostru căruia, treptat, îi rămân vetrele pustii: „Trăim timpuri foarte grele / Ca în vreme de război, / Şi cu hoţii printre ele / Ce ne macină pe noi.” În poezia Sunt și eu un muritor, poetul meditează asupra trecerii omului prin viață, a egoismului ancestral și a dorinței de a avea tot mai mult: „De ce oare cât trăieşti / Pe a treptelor lumeşti / De ce ai, tot mai râvneşti. // De ce oare natural / Egoismul ancestral / E mereu ambiental?”.

În al doilea capitol, intitulat Iubire de oameni, întâlnim partea poetului care poate întrevedea, prin frământările incomensurabile și durerile sufletești, micile bucurii ale vieții: „Deşi azi e zi de doliu / Prin decesul fiicei mele, / Vremuirea în linţoliu / Nu-i urâtă-n toate cele. // Prin destin şi miluire / Împreună cu-a mea doamnă, / Sărbătorim cu mulţumire / A douăzeci şi treia toamnă.” (Moment aniversar). Iubirea poetului față de oameni l-a îndemnat să închine versuri și tragediei care a avut loc la Colectiv, în sângeroasa lună octombrie a anului 2015: „Cum văzut-am primitiv / Şi la clubul „Colectiv”. // Unde flori fără vreo vină / Dornici pururi de lumină, / Au căzut în gura morţii”. Printre paginile acestui volum de poezii se regăsește de mai multe ori cifra trei: a treia aniversare, trei culori, trei anișori, trei pătrimi, trei decenii. Această cifră simbolizează, în tradițiile religioase, o ordine intelectuală și spirituală între Dumnezeu, cosmos și om; etapele existenței sunt tot trei: nașterea, creșterea, moartea. Nici poetul Ovidiu Chelaru nu omite importanța cifrei trei, astfel repetând-o de mai multe ori în versurile sale: „Cifra trei dintotdeauna / Precum soarele şi luna, / A fost ziua norocoasă / Şi de-a pururi luminoasă.” (A treia aniversare). Iubirea poetului față de oameni este cântată în versurile acestui capitol pe note sublime încununate de compasiune și credință: „În decursul omenirii de la Eva la Adam / Toţi bipezii de-o fiinţă s-au apropiat ca neam, / După vorbă şi credinţă de a crede-n Creator / Ca şi unică putere peste toate domnitor.” (motto-ul capitolului al doilea).

În al treilea capitol, denumit Natura în imagini, condeierul Ovidiu Chelaru pictează frumusețea naturii în versuri, însă neuitând de nerozia oamenilor care poate distruge această frumusețe: „De la om până la climă / Nu există nicio stimă / Când e vorba de capricii / De ranchiună cât şi vicii.” (motto-ul capitolului al treilea). În poezia Toamna își arată colții, poetul percepe o schimbare a timpului prin intrarea în anotimpul toamnei, care, urmându-și cursul firesc, părând ceva obișnuit, de această dată se vede o diferență în colții toamnei care par mai incisivi și mai extremiști decât de obicei: „Fără-mpotrivirea sorţii / Toamna îşi arată colţii, / Într-o formă mai ciudată / Diferit ca altă dată. // Toamna nu mai este toamnă / Haosul în chip de doamnă,”; tot aici întâlnim și haosul, simbol al vidului primordial, anterior creației și care stă la baza oricărei organizări a cosmosului. Poetul, în această poezie, îi alocă o înfățișare personificată, un chip de doamnă: „Haosul în chip de doamnă / Se întinde tot mai tare / Din hotare în hotare.”, de aici poate reieși ideea unei schimbări majore, de mari întinderi, care apare prin „Fenomenele extreme / Ca un fel de anateme” și „Ne arată apăsat / Cine este vinovat.”, vinovat de acest haos lumesc al vremii. În cel de-al patrulea capitol, Oglinzi contemporane, cu aciditate în versuri, poetul surprinde nedreptatea și ciopârțirea poporului român, versuri în care „cu mânie proletară, am înfierat apucăturile şi carenţele clasei politice actuale, care nu fac altceva decât să-şi rotunjească averile, pe spinarea şi munca celor mulţi şi oneşti.” (Ovidiu Chelaru). Toate poeziile cuprinse în această carte sunt înfrumusețate de simboluri, așadar, poetul nu putea să facă excepție de la această regulă nici în ultimul capitol. Aici, chiar în titlul capitolului, întâlnim oglinda văzută ca replică a realității, dar care ar putea reflecta și acțiuni viitoare bazându-se pe faptele din prezent: „Viitorul unei ginte / Ţine de percepte sfinte, / Pleava societăţii noastre / Şi a zărilor albastre / Plină-ochi de derbedei /[…] Ăsta e păcatul crud / Ce redă tabloul nud, / Vremilor ce le trăim / Ce ne duc spre ţintirim.” (Șoimii patriei).

Urmând ordinea primordială a unui circuit perfect, cu rol de bumerang, scriitorul Ovidiu Chelaru care a căzut pe plaiurile botoșănene, prin versurile și scrierile sale, își va regăsi calea, presărată cu colb de stele, către rândurile nemuritorilor, de unde s-a retras pentru a asigura continuitatea poeziei clasice pline de învățături, simboluri și patriotism, căci a crea versuri pentru Ovidiu Chelaru este mai mult decât o pasiune, este oarecum un mod de a trăi acum și de a continua să existe și în posteritate.

Botoșani,
20 Septembrie 2018