Un naufragiu   profesional 

Ce putem spune despre medicul care, după zece ani de activitate, declară că medicina e o prostie și că organismul uman  se poate descurca natural cu ceea ce are?_ Ce vom spune despre nava care în mijlocul oceanului află că ruta urmată e greșită și trebuie să facă întoarsă calea? Ce vom spune despre profesorul care își abandonează catedra, declarând că școala e ceva fără rost și chiar dăunător, fiindcă învață lururi superflue și chiar dăunătoare? (Teribilă dramă, desigur, fiindcă mie, 24 de ani mi-au trebuit pentru a avea voie să scriu cele patru litere din fața numelui meu.)

Și ce vom zice când un preot, Ilie Toader, vine în fața credincioșilor săi, după unsprezece ani de bună înțelegere și le spune: ,,Dragii mei, Cel căruia eu îi slujesc de atâția ani, Dumnezeu, cum îi spuneți voi, nu există. Trebuie deci să ne despărțim, fiindcă eu nu sunt omul care poate trăi în minciună și să vă mint și pe voi:”

Enoriașii au încremenit, necrezându-și urechilor și ochilor. S-a făcut o tăcere așa de mare, că se putea auzi o muscă ce tocmai plecase din clopotniță.

,,Singurul lucru de care-mi pare rău -zice cu vizibilă emoție preotul Aion- sunt oamenii -mulți și buni- de care mă despart și de care m-am legat… Ilinca, Ana, Toader…” Un psiholog ar nota grăbit: prima eroare. (Pe ce bază s-a clădit această relație umană? Pe credința comună, ce a născut respectul reciproc, stima etc.))

Se petrece acum o minune: câțiva credincioși  îl roagă  să le rămână preot, chiar dacă nu mai are credință. Cu neputință, desigur, fiindcă s-a declanșat divorțul cu autoritatea ecleziastică și cu familia proprie. Există drumuri care nu mai au întoarcere. 

Scrie cu înfrigurare o carte în care expune povestea naufragiului său sufletesc: ,,Spovedania unui preot ateist”(deși ateii nu se spovedesc, dar…Editura, mă rog), semnându-se Ion Aion. Dacă Fericitul Augustin scria ,,Confesiunile”, mărturisind drumul său până și-a aflat liniștea în HRISTOS, fostul preot Ilie Toader își prezintă drumul parcurs invers, de la credință la pierderea credinței și ateism.

Câteva documentare explicative ale sale apar pe Youtube, se fac dezbeteri aprinse pe forumul online, majoritatea salutând sinceritatea absolută a personajului și îndreptățindu-i gestul. Ilie Toader mărturisește că și-a aflat de acum o vocație literară. Se scot repede două ediții, căci o astfel de carte și o astfel de atitudine sunt magnetce pentru un anumit sector public, mai ales tânăr, adică insuficient informat și maturizat.

Rămâne un mister pentru ce nu s-a retras omul în tăcere de la slujirea Dumnezeului de care s-a convins că nu există și să nu-i smintească pe cei pe care-i îmbărbăta odinioară cu puterea credinței comune. (Există oare în lume o bătălie cumplită între întuneric și lumină și căreia nu i te poți sustrage?)

    Nici indivizii și nici cetățile nu cad dintr-o dată. Numitul Ilie Toader mărturisește că a moștenit credința de la părinți, apoi s-a înscris la Seminarul Teologic și acolo a avut primele întrebări cu efect devastator: ,,cum e cu putință ca de la un măr mușcat de un cuplu să fie atâta suferință în toată umanitatea?” Vechiul Testament e plin -zice fostul părinte Ilie Toader- de lucruri ,,care nu doar că nu sunt dumnezeiești, dar nici măcar umane” (cazul Tamara, Avraam care e dispus să-și sacrifice fiul, David și Bethesba -pot sminti.)

Trebuie spus aici  că Biblia nu e o carte ușoară, pentru prunci și pentru oricine, iar pentru înțelegerea ei se cere o pregătire în care au excelat Sfinții Părinți ai Bisericii și generații de oameni sfinți. Toate ereziile s-au născut din incorecta interpretare a Sfintei Scripturi și, din nefericire, prioritar de către oameni care au fost dinăuntrul Bisericii. Nu degeaba se spune că ,,…de două mii de ani, preoții (unii) sunt cei care sapă la temeliile Bisericii și nu reușesc s-o dărâme.” (Și nu vor reuși nici ,,porțile iadului”…)

Într-o călătorie la New-York -ni se spune-  având un prilej de lectură, a aflat un alt lucru devastator pentru credința sa: că nu HRISTOS a instituit Sfânta Euharistie și că evreii încă din vechime binecuvântau frângerea pâinii. 

Și n-a fost nimeni în preajmă să-i spună că evreii binecuvântau pâinea și vinul și izvoarele și via și soția(soțul), dar nimeni în istoria lumii, nici nebuni și nici cei sănătoși, nu au  rostit vreodată: ,,..acesta este trupul meu”; ,,.acesta este sângele meu”…și chiar să fie real trupul și sângele hristic, spre viața lumii. Cel ce a dat mană în pustie și pâine și pește celor cinci mii de bărbați se dăruiește de acum pe Sine însuși celor ce vor crede în El și-l vor iubi, semn magnific de recunoaștere, când Stăpânul se va întoarce și ne va judeca faptele  vieții noastre.

În plus, ajungând să predea greaca veche la seminar (!), apropierea de cărțile canonice l-a dus și la alte schimbări, încât numai personalitatea indemantelabilă a lui HRISTOS l-a menținut în a sluji ca preot…. unsprezece ani.

Te întrebi cu uimire: seminaristul preot se considera singur pe planeta aceasta? La întrebărle care-l viscoleau și-l dărâmau nu a găsit alți duhovnici (cât de mari) ori oameni credincioși, care să-l scoată la lumină din hățișul întrebărilor sale?A preferat o sinucidere spirituală?

Misiunea Bisericii în lume este să dea mărturie despre dumnezeirea lui HRISTOS și mântuirea ce ni se oferă, dar fostul preot crede că doar misiuea secundară, cea social-filantropică va fi salvatoare. El propune să se înlocuiască teologia cu…știința și tehnologia. Nimic nou sub Soare, fiindcă până și poetul bistrițean Al. Cr. Miloș și mulți alții credeau așa ceva. Iar…în locul credinței, să fim occidentali, căci aceia ,,fac binele voluntar, fără să aștepte, ca noi, răsplata”. (Dar pentru ce fac aceia binele, nu fiindcă în sufletele lor încă nu s-a stins de tot lumina lui HRISTOS?)

,,Știința puțină naște trufie și necredință, iar cunoașterea profundă naște smerită evlavie.”
Noi, cei de azi, suntem martori ai unui fenomen uimitor, căci Științele toate (astrofizica, genetica, chimia, arheologia ) dau mărturie că o lume atât de complexă ca a noastră nu putea fi rod al hazardului, ci făptuirea unei inteligențe și puteri mai presus de orice gândire omenească.

Ne putem întreba dacă sinceritatea, franchețea absolută și rațiunea proprie sunt suficiente omului pentru a-și împlini destinul uman și profesional? Trecând de partea cealaltă a baricadei luptei din lume, își va afla fericirea Ilie Toader, fostul preot devenit ateu? Și dacă se va convinge pe drumurile lumii că a comis totuși o uriașă greșeală și-l va afla pe Marele Necunoscut al vieții sale?

                                prof. Vasile Găurean