Revista Luceafărul: Anul XIII, Nr.3 (147), Martie 2021
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

Un neposean supranumit : ,,Părintele spiritual al junilor din Braşov’’

Primit pentru publicare: 15 Mart. 2021
Autor: Mircea DAROȘI, Bistrița
Publicat: 16 Mart. 2021
© Mircea Daroși, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE

Un neposean supranumit
,,Părintele spiritual al junilor din Braşov’’

          A trăit printre cărţi şi s-a bucurat cu o neostoită energie lăuntrică de minunăţia cuvântului scris. Este originar din satul Nepos, judeţul Bistriţa-Năsăud.  Îmbrăţişând cariera de  dascăl, a transmis  învăţăceilor săi dragostea pentru frumuseţea limbii române. Şi pentru că i-au fost dragi cărţile, destinul i-a hărăzit o şi mai mare apropiere de această pasiune, ocupând funcţii care l-au onorat toată viaţa. Mai întâi a fost numit director al Bibliotecii din Năsăud, unde a promovat ideea înfiinţării bibliotecilor săteşti din zonă, după care s-a stabilit în oraşul de la poalele Tâmpei, ocupând aceeaşi funcţie la Biblioteca Municipală din Braşov. Multă vreme a fost diriguitorul culturii acestui ţinut, fiind numit preşedinte al Comitetului de Cultură Braşov, director la Şcoala Populară de Artă din acelaşi oraş şi, în cele din urmă, inspector al Departamentului Cultelor. În 1990 se pensionează, dar continuă să ocupe diferite funcţii onorifice : preşedinte al Asociaţiei Naţionale a Filateliştilor, redactor la revista ,,ASTRA’’ şi secretar al acestei asociaţii culturale, colaborator la ,,Cuget românesc’’, Braşov. Petru Istrate este autorul unor studii importante despre obiceiul străvechi al junilor din acest oraş :,,Salvarea unui obicei românesc – Junii Braşovului’’, ,,În slujba neamului românesc- portrete astriste’’, precum şi a numeroaselor articole publicate în ziare şi reviste. El n-a rămas numai la nivelul cercetărilor, ci s-a implicat în mod direct la punerea în valoare a acestei ,,rânduieli din bătrâni’’.

Despre cartea ,,Junii Braşovului’’, academicianul Alexandru Surdu spune că, se înscrie pe linia celor mai valoroase contribuţii consacrate acestui minunat obicei românesc, creştin şi patriotic. Petru Istrate a fost singurul care a avut curajul să reînvie acest obicei după mai mulţi ani de interdicţie comunistă, fapt pentru care braşovenii l-au numit ,,părintele spiritual al junilor’’.

       În articolul său intitulat ,,Mărturii literare şi istorice despre junii Braşovului’’, publicat în revista ,,Cumidava’’ IV, 1970, Petru Istrate arată că, ,,junii sunt o ,,reminiscenţă a unei organizaţii militare’’, care de-a lungul anilor au fost ajutaţi de domnitorii români. Ei sunt împărţiţi în mai multe grupe : Tinerii, Bătrânii, Curcanii, Albiorii, Roşiorii, Braşovechenii şi Dorobanţii, având în fruntea fiecărui grup ,, Şerjele’’ (vătaf, armaş mare, armaş mic şi sutaş)

Despre existenţa acestui obicei din Scheii Braşovului şi-au exprimat impresiile mulţi admiratori şi oameni ai vieţii culturale, între care : G.I. Pitiş, Ion Muşlea, Constantin Lacea,  scriitorii  Lucian Blaga, Alexandru Odobescu şi Vasile Alecsandri, care nu ezită să spună : ,,Surlele să cânte şi tunul să detune’’. În peregrinările sale prin ţară, marele nostru poet Mihai Eminescu n-a uitat de Schei şi de Juni, cărora le-a dedicat o poezie cu titlul ,,Învia-vor voievozii’’, sau ,, În cetatea nedreptăţilor de veacuri’’, poezie rămasă în manuscris şi publicată de către profesorul braşovean Nicolae Sulică în revista ,,Şoimii’’ din Târgu Mureş, în 1924 şi republicată în ziarul ,,Drum Nou’’, în 1969 de către Mircea Gherman : ,,Juni semeţi cu surle-n frunte şi cu zumzet de cimpoaie/ Scutură din letargie, inimile ce se-ndoaie/ Împlinise-va destinul când sfărma-vor buzdugane,/ De vătafi şi-armaşi izbite, a cetăţii porţi duşmane’’ . Înformaţii bogate despre obiceiul Junilor sunt menţionate şi în monografia Braşovului, scrisă de Octav Şuluţiu. 

              O carte mult îndrăgită şi pusă la suflet de către cititorii braşoveni, şi nu numai, este antologia realizată de Petru Istrate cu titlul ,,Cele mai frumoase cântece româneşti’’, ajunsă la a treia ediţie. Acelaşi academician, Alexandru Surdu  spune în cuvântul său introductiv : Este o punte de legătură între cei care am fost şi sperăm să mai fim. Este o parte din ,,mândra glăsuire a pădurii de argint’’, a codrilor şi a plaiurilor noastre, cărora numai noi le putem aduce cinstirea cuvenită, aşa cum am făcut-o, vreme de peste două milenii. Aranjată într-un stil aproape didactic, Petru Istrate grupează aceste inegalabile texte în şase capitole:  Dragoste de ţară, Cântece pe versurile poeţilor români, Colinde şi cântece creştineşti, Cântece de petrecere, Arii din operete şi Alte cântece.

Cartea se doreşte a fi o expresie a sentimentului românesc, un mesager al neuitării pentru românii care trăiesc departe de ţară. Căci ce poate fi mai pur decât acest sentiment care a fost zidit, cioplit şi scrijelat în piatră şi lemn, a fost vopsit şi colorat, a fost ţesut şi împletit, ţupurit şi hăulit, cântat şi bocit, jucat la hore, purtat în alaiuri sau la parade şi, asemenea tricolorului sfânt, stropit cu lacrimi şi sânge’’ (A. Surdu)

În ciuda oricăror încercări de terfelire şi de pocire a cântecului românesc şi a limbii cu tot felul de împrumuturi de peste hotare, această antologie este cea mai frumoasă dovadă că ,,Tot ce-i românesc nu piere  !’’ şi nu va pieri niciodată.

Mircea Daroşi.